„Te aşteptăm joi, 31.10.2013 la ora 16.00, în parcarea Kaufland la Hallowen Party! Vă invităm să participaţi cu dovleacul dumneavoastră pregătit de acasă la: cel mai tare dovleac, cea mai tare mască şi mega discotecă cu vrăjitoare pentru copii!”, scrie în invitaţia pe care clienţii hipermarketului german o primesc după ce achită contravaloarea cumpărăturilor la magazinul de pe Bd. Independenţei.
Cuvântul „Halloween” îşi are de fapt originea în Biserica Catolică. Vine de la prescutarea zilei de „Ajunul zilei tuturor spiritelor” (All Hallows Eve), „Ziua tuturor spiritelor” sau „Ziua tuturor sfinţilor”, o zi din calendarul catolic dedicată sfinţilor. Din secolul al V-lea I.H., în Irlanda celtică, vara se încheie oficial pe 31 octombrie.
Potrivit unei legende, într-o zi, toate spiritele celor care au murit în cursul anului precedent se vor întoarce în căutarea unor trupuri pe care să le posede de-a lungul anului următor. Celţii credeau că, în aceasta perioadă toate legile timpului şi spaţiului îşi pierdeau importanţa permiţând lumii spiritelor să se intersecteze cu lumea celor vii.
De Haloween începe Anul nou vrăjitoresc, iar ziua de 31 octombrie este mai sacră zi a anului din punctul de vedere al magiei. În noaptea de 30 spre 31 se deschide uşa invizibilă către lumea de dincolo şi puterile strămoşilor ating apogeul. Se poate comunica foarte bine cu spiritele morţilor, deoarece porţile vieţii şi ale morţii sunt deschise. Se ard diverse plante magice şi se fac şedinţe de spiritism.
Adaugă comentariu