În unităţile de parchet de pe lângă instanţele judecătoreşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost soluţionate în luna februarie a.c. un număr de 786 de cauze penale. Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni contra vieţii, contra patrimoniului, silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.
Cele mai importante cauze soluţionate au fost cele prin care au fost trimişi în judecată inculpaţi ce au comis infracţiuni de violenta sau vizând regimul fiscal, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pentru cele mai grave infracţiuni, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
I. C. B pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. La data de 22.10.2015, în jurul orei 16.00, a sustras prin smulgere, suma de 400 lei şi de 50 euro, de la persoana vătămată P. V., iar ulterior, pentru a-şi asigura scăparea, a exercitat violenţe asupra acesteia.
A. S. pentru comiterea unei infracţiuni de ucidere din culpă. În data de 29.07.2015, prin încălcarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, în calitate de conducător auto, a surprins şi accidentat pe victima Z.M., care era angajată în traversarea drumului, prin loc nepermis.
T.M.I pentru comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani. În perioada iulie 2010-martie 2011, în calitate de administrator al unei societati comerciale, a dispus înregistrarea în evidenţele contabile, a unor facturi fictive, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu în sumă de 284.318 lei(TVA şi impozit pe profit), în dauna bugetului de stat. În aceeaşi perioadă, şi-a însuşit din contul şi din caseria societăţii, suma de 168.823,53 lei, cu origine ascunsă, precum şi suma de 354.664,49 lei.
M. A. pentru comiterea unor infracţiuni de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, ameninţare şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti. În data de 11.04.2016, orele 15,00, a încălcat obligaţiile impuse printr-o hotărâre judecătorească având ca obiect ordin de protecţie, iar la data de 08.06.2016, ora 05,58, şi respectiv la data de 23.08.2016, ora 14.50, a încalcat obligaţiile stabilite prin altă hotărâre judecătoresca având ca obiect ordin de protecţie, a ameninţat-o totodată pe persoana vătămată A.E.G..
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-au dispus soluţii de netrimitere in judecată, respectiv de clasare sau renunţare la urmărire penală, în 550 cauze, faţă de 526 făptuitori/suspecţi/inculpaţi.
S-a solicitat instanţelor de judecată luarea măsurii arestării preventive faţa de 1 l inculpaţi/11 cauze (toate cererile fiind admise) şi s-a dispus control judiciar faţă de 5 inculpaţi/5 cauze.
Adaugă comentariu