Actualitate

Cele mai mici salarii din România la finalul lui 2016, în Bistrița-Năsăud și Teleorman

Câştigurile medii nete au depăşit în luna decembrie 2016, în condiţiile în care mulţi angajaţi au primit prime de sărbători, nivelul de 500 euro doar în Capitală şi în judeţele Ilfov, Cluj, Timiş, Sibiu şi Braşov, arată calculele News.ro, pe baza statisticilor judeţene ale Institutului Naţional de Statistică (INS). La polul opus, în 17 judeţe din ţară, câştigul mediu net a rămas sub 400 de euro chiar şi cu primele de Sărbători.

La nivel naţional, câştigul salarial mediu net s-a majorat în decembrie 2016 cu 11,4% faţă de ultima lună din 2015, la 2.354 lei (echivalentul a 521 euro), nivel maxim istoric pentru România. În decembrie, cursul mediu al euro la care s-a făcut echivalenţa salariilor în moneda europeană a fost de 4,5173 lei. Câştigurile salariale includ atât salariile, cât şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii.

Salariaţii din Bucureşti au cele mai mari salarii din ţară, cu un câştig mediu net în luna decembrie 2016 de 3.219 lei (713 euro, la cursul mediu BNR din luna decembrie), urmaţi de cei din judeţele Ilfov (2.743 lei, 607 euro), Cluj (2.605 lei, 577 euro) şi Timiş (2.512 lei, 556 euro). Pe următoarele locuri se clasează judeţele Sibiu (2.375 lei, 526 euro) şi Braşov (2.284 lei, 506 euro), în restul ţării cîştigurile medii fiind sub 500 euro net.

La polul opus, în 17 judeţe câştigurile medii nete sunt sub 500 euro. Cele mai mici câştiguri din România erau, în ultima lună a anului trecut, în judeţele Teleorman (1.628 lei, 360 euro), Bistriţa-Năsăud (1.653 lei, 366 euro), Harghita (1.671 lei, 370 euro) şi Suceava (1.672 lei, 370 euro).

8 comentarii

  • salariile celor multi de la leoni …ponderal ..face sa avem cele mai mici salarii din tara!!!!
    daca aia 5000 de angajati de la leoni erau someri aveam salariul mediu mult mai mare!!!!!
    media s-a facut aferenta salariilor!!!!!

  • In ziua de azi cel mai bine si relaxant este sa lucrezi la stat… daca esti bugetar esti boier, salar mai mare decat la privat. Privatul tine economia vin facand productie si avand salar mai mic decat la cel de la stat. Daca n-ar fi firmele care sa faca export statul ar fi vai de el. Cu cei de la buget ar da faliment. Statul traieste pe spatele privatului. Un director de firma privata isi arde creierii sa faca productie si are salar de 6 000 – 8 000 lei iar un parlamentar care doarme si mai ridica o mana in timpul sedintelor si are salar de 19 000 lei pe luna iar productia lui este zero barat… avem un stat bolnav si corupt….. daca vrei sa fi bugetar tre sa ai pile si sa tragi sfori altfel nu te baga nimeni in seama

    • sa platesti salarii foarte mari din impozitarea salariilor foarte mici
      ….
      STATUL AR MERGE BINE SI CU JUMATE DIN BUGETARI
      CU JUMATE DIN PARLAMENTARI

  • E simplu ca buna ziua: Cluj si Timis nu au fost niciodata conduse de PSD, si sunt ‘fruncea’. Bistrita si Teleorman conduse de 20 de ani de Ciuma Rosie sunt rusinea tarii…

    PSD este CANCERUL ROMANIEI.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.