”Noi am avut închiriat, pe baza unei hotărâri de Consiliu, un spațiu pentru Liceul Maghiar, care nu s-a putut înființa. În contractul respectiv noi am prevăzut că în cazul în care nu se înființează Liceul Maghiar contractul se reziliază de drept de către ambele părți. Nu am dorit să-l reziliem pentru că acest Centru de Excelență, pentru care înființarea a fost aprobată în 8 septembrie de ministrul Educației prin ordin de ministru, și-a găsit acolo un loc foarte potrivit. Legat de terenul pentru Centrul de Excelență, opoziția PNL a fost foarte clară, cel puțin în comisii. Sigur, pot să încerc să deviez lucrurile de la Centrul de Excelență la interese private, așa cum s-a încercat, dar eu cred că varianta de a avea în zone centrale, în zona școlilor un astfel de centru este una chiar foarte bună și îmi pare rău că nu putem să discutăm definitiv de un Centru de Excelență acolo. El va fi acolo până când problemele de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” se vor finaliza și vor exista spații suficiente inclusiv pentru acest centru, care prin ordin de ministru este localizat acolo”, a spus primarul Ovidiu Crețu într-o conferință de presă.
Consiliul Local a modificat în 17 septembrie hotărârea CL din 28 mai privind aprobarea închirierii spațiului de 335 mp și a terenului de 900 mp situat pe B-dul Republicii nr. 18-20, proprietatea lui Plăian Adrian Marian, atunci în vederea înființării Liceului Maghiar din Bistrița, spațiul și terenul urmând să primească altă destinație: Centru Județean de Excelență la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean.
Centrul Județean de Excelență va funcționa aici în anul școlar 2015-2016, deoarece la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” se fac lucrări de reabilitare.
Legat de acest aspect, poziția copreședintelui PNL Bistrița, consilierul municipal Gheorghe Tuță, a fost: ”Nu este necesar să închiriem spații din zona privată în condițiile în care avem excedent de spații proprietate a municipiului, la Școala nr. 4, la ”Grigore Moisil”, la fostul Liceu de Muzică. După ce nu s-a înființat Liceul Maghiar, din motive care nouă ne scapă, după ce domnul primar a zis că-l susține iar pe de altă parte l-au boicotat, acum modifică proiectul de închiriere și alocă acel spațiu pentru un Centru de Excelență, au inventat ei ceva pentru că este înființat un Centru de Excelență la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”. Ei au încheiat contractul cu beneficiarul privat și acum nu știu cum să facă, pentru că acel contract nu-și mai atinge scopul. Primarul Crețu a avut o poziție duplicitară, în primă instanță a susținut înființarea liceului, iar la pasul doi practic nu a mai susținut”.
Asta-i o declaratie la DNA?
Pai tocmai ati deviat interesele orasului pentru un privat: Plăian Adrian Marian.
Oare cine o fi Plăian Adrian Marian?
Plaian este ortacul edilului in afaceri !
Cum ramane cu liceul maghiar ???
Cu liceu a fost numa praf in ochii pentru fraierii de UDMR-isti.