Vor participa la sărbătoarea Brigăzii 81 personalităţi militare şi civile din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, a Statului Major General şi a celorlalte structuri de conducere, foşti comandanţi ai brigăzii, conducători ai autorităţilor publice locale din sistemul naţional de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică, cadre militare în rezervă şi retragere care au activat în cadrul Brigăzii.
Activitatea va include decorarea Drapelului de Luptă al brigăzii cu Ordinul Naţional “Pentru Merit”- în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, conform Decretului Prezidenţial din data de 22 ianuarie, semnat de preşedintele României Traian Băsescu ”în semn de apreciere pentru înaltul profesionalism demonstrat în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate, pentru devotamentul şi curajul excepţionale dovedite de militari pe timpul participării la misiuni internaţionale, contribuind astfel la sporirea prestigiului României în lume”.
După oficierea serviciului religios, ÎPS Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, va adresa un cuvânt de învăţătură celor prezenţi, informează Brigada 81 Mecanizată.
La eveniment sunt aşteptaţi şi cetăţenii care doresc să asiste la manifestări.
Foto: arhivă
Adaugă comentariu