Actualitate

Ceremonie la ISU Bistrița de Ziua Protecției Civile

Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița a avut loc un ceremonial militar la care au luat parte prefectul Teofil Cioarbă, vicepreședintele CJ Camelia Tabără, viceprimarul Sorin Hangan, reprezentanți ai instituțiilor din structurile de apărare și ordine publică de la nivel județean.

32 de soldați profesioniști (servanți) încadrați de unitatea bistrițeană la începutul acestui an au depus jurământul militar.

Totodată, trei ofițeri și un subofițeri au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, pentru rezultatele obținute în misiuni: în gradul de căpitan – lt. Botezatu Viorel, lt. Ghiț Cristian Adrian și lt. Simionca Marian Grigore, iar în gradul de plutonier major – plt. Iuga Ionuț Cătălin.

Evenimentul s-a încheiat cu activitățile prevăzute în cadrul Săptămânii Protecției Civile, constând în ateliere de informare preventivă și prezentarea tehnicii de intervenție. Activitățile organizate sub genericul Zilei Porților Deschise continuă la toate subunitățile ISU Bistrița-Năsăud până duminică 5 martie, unde sunt așteptați toți cei interesați să interacționeze cu salvatorii bistrițeni.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.