Solicitarea de trecere a vechii Săli Polivalente situate în parcul municipal din domeniul public al statului român si administrarea Ministerului Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret în domeniul public al municipalității, precum și de declarare a acestuia din bun de interes public național în bun de interes public local, va fi aprobată de Consiliul Local Bistrița în ședința de joi.
”Scopul transmiterii imobilului îl reprezintă dezvoltarea activităților de sport, inclusiv procesul de pregătire al sportivilor de performanță care necesită asigurarea unor condiții materiale corespunzătoare nivelului existent în plan național și internațional, și totodată, asigurarea standardelor tehnice care pot determina o îmbunătățire a activității de pregătire și implicit creșterea performanțelor sportive, în municipiul Bistrița, în condițiile legii.
Municipiul Bistrița, prin Consiliul Local, se obligă să mențină destinația actuală a imobilului și să asigure gratuitatea desfășurării activităților specifice Ministerului Sportului și a unităților/instituțiilor din subordinea sau coordonarea acestuia, să întrețină și să modernizeze imobilul transmis, în termen de 5 ani de la data preluării, și să îl mențină la standardele de calitate privind desfășurarea activităților specifice. Ministerul Sportului va verifica și controla anual, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, modul de folosire al imobilului transmis, în conformitate cu destinația acestuia.
Predarea-preluarea imobilului se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern, la transmiterea imobilului urmând a fi preluate mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotarea acestuia, precum și activul și pasivul acestuia, conform situației contabile și juridice la data predării imobilului.
După aprobare în Consiliul Local, cererea va fi transmisă Guvernului României, care prin ministerul de resort, respectiv Ministerul Sportului, va efectua demersurile necesare promovării proiectului de hotărâre a Guvernului privind transferul de proprietate asupra imobilului.
Ministerul Sportului a comunicat faptul că proiectul de act normativ se află în curs de elaborare la nivelul instituției, iar pentru întocmirea corectă și avizarea fără observații de către instituțiile de drept este necesară refacerea hotărârii Consiliului Local și completarea cu o serie de documente”, se arată în proiectul de hotărâre.
În vară, municipalitatea înaintase către Guvern o primă cerere.
., dau altă gaură neagră în buget. Cât costă întreținerea săli polivalente timp de un an ? Ce sport de performanță susține municipalitatea?
În primul rând trebuie susținut aportul de masă nu de performanță !
Politicienii ăștia sunt buni administratori, dar nu pe bani lor.
cică joacă țurca turcus cu sâgartău!
no amu sa vezi cum nu se va face nimic!!!!!!!!!!! va fi al doilea cinematograf 23 august!!! adica se va face…NU. pe principiul vom face!!!! da foarte bine ca aluat-o primaria, peste doi ani va veni un alt primar care va sti ce si cum sa faca!!!!