Prof. dr. Robert Aurelian Șova, președintele Consiliului Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), primarul Bistriței Ioan Turc, subprefectul Ioan Zăgrean, vicepreședintele CJ Camelia Tabără, deputații Robert Sighiartău și Lorant Sas, șeful Administrației Finanțelor Publice, Dorina Cicioc, directorul AJOFM Otilia Râpan și inspectorul șef al ITM Otilia Berbecar au participat la inaugurarea sediului organizației județene a CECCAR, condusă de Paraschiva Sigartău.
Noul sediu se află în Piața MIhai Eminescu, în spațiul unde a funcționat Bancpost.
”De șase ani vreau să le dau experților din județ ceea ce merită și sunt mândră și bucuroasă că am reușit să achiziționăm acest spațiu. M-a ajutat foarte mult colegul meu Mircea Chira și Gabi Iacob din Consiliul Filialei. Ne-am luptat și am reușit. Mai am doi ani de mandat și sunt mândră să folosesc acest sediu încă doi ani”, a spus Paraschiva Sigartău, președintele Consiliului Filialei CECCAR Bistrița-Năsăud.
Ea i-a mulțumit pentru sprijin președintelului Consiliului Superior al CECCAR.
”De-a lungul timpului, am încercat să găsim un spațiu reprezentativ pentru profesie, dar și util pentru că suntem cel mai mare organism profesional din România cu reprezentativitate la nivel internațional. (…) Am scos un ghid la nivel național, un ghid al investitorului român și ar putea fi personalizat la nivel județ astfel încât noi, cei care ne pricepem la cifre, dar și la strategii, să putem să contribuim la bunăstarea comunității. Felicit conducerea filialei pentru efortul pe care l-a făcut. Am fost plăcut suprins de calitatea lucrărilor, de tot ce s-a realizat aici și, chiar dacă e o filială mică, dintr-un județ mai mic, noi ne-am propus să susținem prezența noastră în toate județele pentru că trebuie să lucrăm în interes public și să fim lângă cei care au nevoie de noi”, a spus Șova.
Invitații i-au felicitat pe membrii CECCAR, iar pr. Ioan Pintea a sfințit noul sediu.
În 13 iulie, de Ziua Națională a Contabilului Român, întrunirea festivă va avea loc aici.
Adaugă comentariu