Cinci persoane din comuna Teaca au fost reţinuţe pentru 24 de ore şi alte două puse sub control judiciar pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În 4 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 de ani şi 46 de ani, toţi din comuna Teaca, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
La data de 3 iulie, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza comunei Teaca a izbucnit un scandal între mai multe persoane.
În fapt, cei şapte sunt bănuiţi că ar fi tulburat grav ordinea şi liniştea publică, pe raza comunei Teaca, în drumul public. Totodată, aceştia ar fi distrus geamurile unui imobil.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Adaugă comentariu