Cinci persoane, bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimurile armelor, munițiilor și vânătorii, au fost reținute de polițiștii bistrițeni pentru 24 de ore.
În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii IPJ Bistrița-Năsăud în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a reușit probarea activității infracționale și destructurarea unei grupări infracționale, constituite la începutul lunii iulie, în scopul comiterii unor infracțiuni la regimurile armelor, munițiilor și vânătorii.
”La data de 14 august, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prins în flagrant, în curtea locuinței sale din localitatea Rusu Bârgăului, un bărbat în vârstă de 50 de ani, având asupra sa o armă letală, cu destinația vânătoare.
Totodată, în curtea locuinței respective se afla și un tânăr în vârstă de 24 de ani din Feldru, asupra căruia au fost găsite mai multe cartușe pentru armă letală de vânătoare.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că arma letală, cu destinația vânătoare, ar fi fost introdusă ilegal pe teritoriul României, în cursul anului 2019, fiind procurată din Spania de către un bărbat, în vârstă de 36 de ani din localitatea Rusu Bârgăului, și trimisă prin intermediul unei societăți de transport unui alt bărbat, de 33 de ani, din Josenii Bârgăului.
La data de 13 august, bărbatul, de 33 de ani ar fi împrumutat respectiva armă bărbatului de 50 de ani din Rusu Bârgăului, precum și unui alt bărbat, de 40 de ani, din municipiul Bistrița, aceștia din urmă fiind bănuiți că ar fi transportat-o cu un autoturism până la locuința în care a fost depistată de polițiștii bistrițeni.
La data de 15 august, bărbatul de 33 de ani a fost prins în flagrant de către polițiștii IPJ Bistrița-Năsăud în timp ce primea arma în cauză de la bărbatul de 50 de ani.
De asemenea, în dimineața zilei de 15 august, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare la locuințele celor cinci persoane, fiind indisponibilizate 3 trofee de cervide, 3 telefoane mobile, unelte folosite în construcții, fără acte de proveniență, precum și 2 autovehicule despre care există suspiciunea că ar fi fost utilizate în activitățile infracționale.
Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 19/20 iulie, cele cinci persoane ar fi desfășurat o acțiune de braconaj, pe raza fondului cinegetic Cușma, folosind aceeași armă letală, deținută ilegal, niciunul dintre cei cinci nefiind autorizat să dețină, să poarte sau să folosească arme letale.
La data de 14 august s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a celor cinci persoane, pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj (infracțiuni reținute în sarcina bărbaților de 50 de ani, respectiv 40 de ani), nerespectarea regimului armelor și al munițiilor (în cazul tânărului din Feldru), respectiv contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj (reținute în sarcina bărbatului de 33 de ani, și a celui de 36 de ani), urmând să fie formulată propunere de arestare preventivă.
Ancheta judiciară s-a desfășurat cu sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Bistrița-Năsăud.
Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale continuă cercetările, sub supravegherea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor participanților”,
informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
ACTUALIZARE La data de 15 august, prin Încheierea Penală pronunţată de Judecătoria Bistrița, s-a dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, față de bistrițeanul în vârstă de 40 de ani, respectiv bărbatul de 33 de ani din Josenii Bârgăului. Totodată, față de bărbatul în vârstă de 50 de ani din Rusu Bârgăului a fost dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere penală a tuturor participanților.
Aoleo ce stire de can can astia minca si impart prada de ani de zile si voi acum ati aflat, nu au cotizat unde trebuie? Praf in ochi va faceti ca munciti acum, nu au dat şpaga la timp?
Prost te-a mai facut ma-ta.
Ptr ce te bati cu pumnii in piept fariseule.!? Domnule „cititor” diferenta dintre tine si braconierii de care zici tu ca.si impart prada intre ei,sa nu uitam de toti hotii,golanii si talharii..,ei bine diferenta e ca tu faci parte dintre cei cu acte in regula,un clan mai mare de hoti si talhari,voi santeti mai periculosi decat amaratii fara acte,voi santeti adevarata pleava a societatii,cei care duceti mereu tara in impas…saracul vanator cinstit!! Voi ati fi buni prinsi toti cinstitii astia cu acte in regula,care umblati cu cate o autorizatie ptr un iepure zile intregi si puscati tapi si mistreti pana va puscati iepurele,,daca intelegi ce vreau sa zic,,daca tot ai adus vb de animale ranite si moarte iti garantez eu ca cele mai multe dupa voi raman,vanatori din astia facuti vanatori la apelul bocancului,astia care dupa cate o partida de vanatoare in loc sa va cautati animalele ranite pana le gasiti,abia asteptati sa chefuiti si sa beti pana va pisati pe voi si va borâti tot veninul din voi,,serpilor,,ti.o spune unul cu extrem de multa experienta in domeniu!! In situatii de genul ar trebui pusi cei fara acte in regula,adica talharii si golanii de care tu zici,braconierii adevarati ce mai,cei care stiu sa mearga pe jos spre deosebire de voi braconierii cu acte in regula,care nu stiti sa va purtati brihanele decat in masini de teren care mai de care,,bai esti prost,,nu cumva ai vrea sa se permita paznicilor si padurarilor sa traga la nevoie cu arme letale,,inteleptule care esti,,sar alege praful atunci,un padurar cu capul pe umeri si un paznic cerebral nu au nevoie de nici un fel de arma ca sa gestioneze anumite situatii!! Prin asta nu vreau sa se inteleaga ca incurajez ilegalitatea si braconajul,,nicidecum,,iar putinii vanatori care mai respecta etica si morala vanatorii sunt exclusi din comentariul de fata…asa ca tu ramai in continuare,,hot neprins si negustor cinstit,,taci in p**a ta din gura si abtinete de la comentarii de genul,pana iti vine randul,atunci no sa.ti mai scape sa invinuiesti autoritatile ca nu.si fac treaba bine!!