Social

Cinci comune vor avea cadastru general până la finalul anului. Șeful OCPI despre cum stau orașele

Comunele Lunca Ilvei, Telciu, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei și Romuli vor avea, cel mai probabil, cadastrul general făcut la sfârșitul acestui an și le vor înmâna, gratuit, cetățenilor, extrase de Carte Funciară, a declarat șeful Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, Emil Mănășturean.

”În comuna Lunca Ilvei, s-a lucrat pe sectoare, adică pe suprafețe delimitate de drumuri, canale, a mai rămas sectorul zero – unde intră de regulă proprietăți publice ale comunei, județului sau statului- care e compus din drumuri, cale ferată, pâraie, râuri și încă unul la limită cu comuna Cârlibaba. Este vorba de o muncă de două luni de zile. La Măgura Ilvei mai avem încă 5 sectoare care, împreună, fac 120 de hectare. La Ilva Mare suntem trecuți de jumătatea suprafeței comunei, iar comuna Poiana Ilvei este afișată în integralitate. Ilva Mică este la 40% din suprafață, iar de la Telciu ne-au fost transmise ultimele sectoare și am respins niște elemente tehnice. Se vor reverifica niște sectoare, așa încât să fie finalizat cadastrul general la Telciu anul acesta. Așadar, anul acesta sper să avem încheiat cadastrul general la Lunca Ilvei – sigur, Măgura Ilvei, sper, Poiana Ilvei – sigur. Mai avem Romuli unde s-a terminat perioada de afișare și urmează 30 de zile pentru rezolvarea contestațiilor pe care le depun cetățenii. Am muncit împreună cu domnii primari, cu cei de la urbanismul primăriilor, de la taxe și impozite și registrul agricol pentru că fără ei, lucrarea nu are nicio șansă să fie finalizată”, a spus șeful OCPI BIstrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, dintre orașe, doar municipiul reședință de județ a făcut câțiva pași în acest sens.

”Bistrița a început cadastrul general din bugetul local, apoi a reziliat contractul cu firma executantă și, la momentul acesta, cred, lucrează cu personalul din cadrul primăriei. S-a făcut o echipă care lucrează pe cadastrul sistematic. Oricum, Bistrița are în jur de 5400 de cărți funciare deja emise în condițiile în care sunt 30.000 de imobile, deci mai este mult de muncă. Năsăudul a avut un protocol încheiat cu ANCPI din 2008, dar nu a făcut pașii pentru a finanța lucrarea”, a mai spus Emil Mănășturean.

Dacă în trecut era greu de găsit o firmă care să facă aceste lucrări din cauza prețului mic, de acum situația s-a schimbat.

”Am modificat Legea 7 în 2020 și am adus la cei 60 de lei alocați în 2015 încă TVA 84 de lei și încă trei coeficienți, unul de pantă – pentru că una e să lucrezi în Teleorman și alta la Romuli sau Șanț – un coeficient de acoperire în intravilane unde sunt mult mai multe puncte de măsurat și imobile de identificat. Pentru Ardeal, zona de Carte Funciară, am reușit să aducem un coefient de 1,4. Prețul s-a mărit de la 60 de lei la 173 de lei minim la noi în județ, 260 în exatravilan și 420 de lei în intravilan. Avem acum circa un milion de euro și semnăm cu primăriile contracte de finanțare, urmând ca administrațiile să contracateze lucrările pentru sectoarele pe care doresc să le cadastreze. Toată lumea își dorește. Toți primarii au semnat contracte de finanțare, au început, avem primari care au obținut 5 finanțări. Dacă ai muncit la legile fondului funciar și ai situația clară, deja ai un atu. Dacă ți-ai făcut conștiincios inventarul domeniului public al comunei, ai al doilea atu, dacă ai personal în primărie care pune suflet, deja lucrurile sunt ok”, a mai spus el.

Șapte comune din județul Bistrița-Năsăud sunt incluse în procedura de licitație deschisă inițiată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a proprietăților în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Lucrările de cadastru general sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

Procedura de achiziție publică se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a comunelor aferente celor 297 de loturi este de 1.465.609 de hectare. Procedura va fi finalizată cu încheierea unui  contract multianual/lot. Valoarea totală estimată este de 461.428.197,34 de lei (fără TVA).

Anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE). Astfel, la această procedură pot depune oferte toți operatorii economici din țară sau din străinătate care îndeplinesc cerințele solicitate de ANCPI. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 13 septembrie 2021.

Lista UAT-urilor din județul Bistrița-Năsăud pentru care au fost demarate procedurile de atribuire:

LotJUDEȚDenumire UATSUPRAFAȚĂ DE CONTRACTAT (ha)
 BISTRITA-NASAUDBUDACU DE JOS5925
 BISTRITA-NASAUDBUDESTI5204
 BISTRITA-NASAUDCICEU-GIURGESTI5379
 BISTRITA-NASAUDDUMITRA8508
 BISTRITA-NASAUDMARISELU7719
 BISTRITA-NASAUDNEGRILESTI6060
 BISTRITA-NASAUDNIMIGEA9823

În 2015, Liviu Dragnea, ministrul al Dezvoltării la acel moment, anunța că România va avea până în 2023 un cadastru general. Altfel spus, orice petic de pământ și orice construcție urmau să aibă carte funciară. Banii veneau de la Comisia Europeană, dar mare parte din fonduri erau de la bugetul de stat. Investiția totală de peste 1,2 miliarde de euro era necesară pentru ca România să nu mai fie singurul stat european fără cadastru.

După șase ani de la startul programului, România are cadastru pe aproape 45% față de 18% cât era în 2015. Numai 110 comune au fost cadastrate în totalitate. Mai rămân lucrări în 3.064 de localități.

Reprezentanții ANCPI consideră că încă se poate cadastra întreaga Românie până în 2023. Argumentul este că în peste 600 de localități se lucrează deja ori s-au organizat licitații pentru lucrările de specialitate.

Dacă activitățile de măsurare nu vor fi finalizate până în 2023, România riscă să înapoieze la UE sumele cheltuite din fonduri europene de 265 de milioane de euro pe care le-a avut la dispoziție.

La aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România a căpătat statutul de singurul stat fără cadastru general din spațiul comunitar. Vecinii din Bulgaria și-au finalizat în primii 25 de ani de după îndepărtarea comunismului, cadastrul general printr-un program finanțat extern.

Prin Ordonanța Ministerului Justiției de la Viena din 28 decembrie 1849 apăreau pentru prima dată pe teritoriul României de astăzi cărțile funciare. Aceste documente erau întocmite în Transilvania. Autoritățile habsburgice urmăreau identificarea la fața locului a averii fiecărui proprietar, ca bază de impozitare, mai târziu și ca bază a sistemului de vot.

Carol I, apoi Carol al II-lea și Regele Mihai au inițiat proceduri prin care urma să se realizeze cadastru și în restul regiunilor. Regimul comunist a oprit acest elan. Proprietatea privată era un element neglijabil, iar administrarea celei colective se făcea centralizat.

Lipsa unei intabulări înseamnă imobilul (terenul sau construcția) nu are setul actelor de proprietate complete și nu poate fi vândut, cumpărat sau disponibil pentru alte operațiuni privind dreptul de proprietate al acestuia. (dreptul de proprietate, superficie, uzufruct, dreptul de uz, abitaţie, servitute, administrare, concesiune, folosinţă și drepturile reale de garanție). În cazul terenurilor agricole, terenurile fără cadastru nu pot accesa fonduri europene sau nu pot fi introduse în procedura de creditare bancară, pentru că instituțiile de acest gen nu recunosc proprietățile care nu sunt intabulate.

3 comentarii

  • Domnilor faceti-va cadastrul pe banii vostrii ca e prapad
    In localitatile mentionate de acest domn e haos. Lumea e inebunita pentru ca primarii au trasat hotarele in functie de preferintele lor
    Firmele de cadastru au fost alese cu dedicatie si s-a dovedit asta in presa la momentul respectiv
    Oamenii sunt cu zeci si sute de dosare in instanta
    E o bataie de joc generalizata
    Hotii care au avut pixul in mana au intabulat pe neamuri sute de hectare si cei neajutorati nu au putut face nimic
    Nu stiu ce stie acest domn director dar daca vrea poate afla multe
    Cei in mana nu-i minciuna, au tras tare pentru ei nu pentru oameni. Acolo sa-au facut nenorociri ce n-au fost facute nici de huni nici de comunisti
    Cred ca numai DNA-ul mai poate corecta ceva

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.