Actualitate Recomandări

Cine va avea prioritate la ocuparea posturilor libere din învăţământ. Tabără: Abordare excelentă

Posturile vacante din şcoli nu vor mai putea fi ocupate ca şi până acum, mai întâi prin transfer şi abia apoi prin concurs. Din 2018, primii care pot putea alege din catedrele vacante vor fi cei care au susţinut concursul naţional de titularizare. Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a declarat, la o şedinţă cu directorii de şcoli, că orice profesor care vrea să predea într-o şcoală mai bună este liber să se încrie la concurs şi să dovedească acolo cât este de competent.

Potrivit inspectorului de resurse umane şcolar Iuliana Chilom, ordinea etapelor de mobilitate a personalului didactic s-a schimbat, aşa încât, începând din 2018, profesorii se vor putea transfera abia după ce se va fi încheiat concursul de titularizare. Ei îşi pot pregăti documentele la fel ca şi până acum după calendarul tradiţional, dar şedinţa publică va avea loc în 30 iulie, fiind disponibile doar posturile care rămân după examenul de titularizare.

De asemenea, suplinitorii care au obţinut anul trecut şi acum doi ani note de 7 la concurs vor avea dreptul să ocupe un post înaintea celor care au obţinut cinci în 2018.

„Mi se pare o excelentă abordare a Ministerului de a pune concursul naţional înaintea tuturor pentru că, din păcate, au fost atât de mulţi tineri care şi-ar fi dorit să intre în sistemul de învăţământ, au luat 10 la concursul naţional şi nu au avut ce posturi să aleagă din coşul posturilor disponibile pentru anul următor sau pentru perspectiva titularizării. Până la urmă, şi un cadru didactic titular, dacă îşi doreşte un post în Colegiul Naţional Liviu Rebreanu nu are nicio interdicţie, se poate duce la concurs. Poate să ia o o notă pe măsura pregătirii pe care o are şi postul va fi al lui. Această chestiune cu inversarea criteriilor valoare/vechime şi alte considerente din punctul meu de vedere aşază lucrurile pe un făgaş normal, cel al competenţelor, care să dea şansă primenirii şi intrării tinerilor în sistemul de educaţie. E excelent că se întâmplă aşa. Sperăm din inimă ca sistemul să devină atractiv pentru absolvenţii foarte buni ai mediului universitar”, a spus inspectorul şcolar general Camelia Tabără la ultima şedinţă cu directorii de şcoli din acest an calendaristic.

49 comentarii

    • Va imbatati cu apa rece! Concret: din 20 de posturi vacante, doar 3 sunt viabile 4 ani si pot fi ocupate prin concurs de titularizare. Restul, de 17 posuri vacante au viabilitatea de 1 an si vor fi ocupate de titulari la pretransfer pe 30 iulie. Ceilalti candidati cu medii peste 7 la concursul din 2018, vor fi repartizati pe posturile ramase dupa pretransferul titularilor, la 20 august… Unde este senzationalul?

  • concursuriile se fac de forma cum au fost cele de director anul acesta , erai inscris in ciuma rosie promovai examenul . Cred ca tovarasa Tabara o sa mai o sa aiba mai muti tovarasi inscrisi inscrisi in ciuma rosie , de altfet si dumneaiei a luat examenul de inspector general tot pe poltica, o sa avem nu peste mult timp partid unic

  • Mi se pare o aberației fără margini , de ce un profesor care s-a titularizat prin concurs acuma ii se îngrădește șansa de a se transfera la o școala renumita ? Aaa, se zice ca sa meargă la concurs, fără Rușine ! Având un grad in spate , o experiența și așa mai departe ii se cere sa meargă la concurs ? Rușine !

    • Pentru ca un profesor care a participat la concurs…si a avut post titularizabil are deja un loc de munca stabil…de ce sa nu aiba o sansa si cel care se chinuie an de an dand examen pentru ca toate posturile vacante erau luate la transfer?

    • Foarte corect,dar prea tarziu ,sa fim noi sanatosi cati incompetenti titulari au trasferat la scolii cu renume si care nu au habar ….peste noapte de la post de invatator in mediul rural sare l a post de profesor de engleza la oras! Cum ?
      Simplu! In timp ce unul invata si pierdea noptile ca sa participe la examenul de titularizare,celalalt doar aduna hartoage !
      Doar un examen de simulare daca s ar tine cu actualii titulari si ma indoiesc ca nici jumatate din ei nu ar obtine nici nota 5

  • foarte bine!
    sunt destule fosile care daca au prins un scaun caldut cred ca de acolo doar pensia îi mai poate misca.
    a scazut calitatea învatamântului în mod dramatic datorita acestor lacuste care pe lânga faptul ca nu-si fac cursurile ca lumea (cam o jumate de ora la clasa sa nu oboseasca prea tare)
    mai au în cap si figuri din alea de super competenti.
    copilul meu trebuie sa învete acasa, cot la cot cu mine, materia nepredata ca lumea la scoala.
    totul e facut în asa fel încât sa fi nevoit sa-i platesti copilului meditatii, problema e ca la acele meditatii în loc sa faca performanta trebuie sa recupereze ce nu i s-a predat la scoala.
    s-au cam obisnuit mai usor cu calitatea predarii la clasa, dar la salarii sunt primii si sunt foarte vocali.

    • Fosilele vor rămâne neclintite în scaunele lor călduțe. Asta e singura certitudine.

    • Ffff buna observatia….asa este ,titularii se culca pe o ureche ca nu pit fi clintiti de pe posturi..daca isi facctreaba bine daca nu…ce daca ,postul si salariu sunt asigurate…e titular si vrea o scoala mai buna ,sa dea examen.

  • O abordare excelenta care vine foarte târziu și care ar produce efecte favorabile eventual peste vreo 20 de ani. Nici o șansă însă la mobilitatea sistemului si orientarea lui după ciclul electoral.
    Ani si ani de zile nu a fost scoase posturi la concursul de titularizare in municipiul Bistrița pentru a fi ocupate ulterior prin tot felul de metodologii de favoriții diverselor conjuncturi. Tinerii care au luat 10 la concursul national, neavând posturi scoase la concursul de titularizare în oraș s-au titularizat care pe unde în timp ce pe posturile nescoase la concurs din oraș au ajuns profesori care învață materia odata cu elevii.
    Vestea împachetată frumos este că, în condițiile în care ar fi scos acum un post la concurs, zeci de profesori ar putea acum sa renunțe la locurile lor de munca pentru a da toți concurs ca sa reușească unul, pierzându-și însă, înainte de concurs, odată cu postul pe care era titular de ani de zile și locul de muncă. Reamintesc ipoteza lansată de doamna inspector general, vorbim de tinerii de acum 5-10 ani care au luat 10 la concurs. Adică de cei de care sistemul si-a bătut joc zeci de ani pana acum își mai bate o data, fără a-i deranja cu nimic pe cei care s-au titularizat in centrul orașului cu note mici.
    Daca se dorea într-adevăr re-orientarea spre elev, spre calitate si valoare în învățământ o soluție era sa dea toți concurs. (Și de ce doar în învățământ să se întâmple lucrul acesta și nu în tot sistemul bugetar?) Dar asta desigur nu convine establishmentului care este setat in continuare sa funcționeze in interesul marilor plagiatori si nu in interesul învățământului și in nici un caz in interesul elevilor. Dar, cine se aștepta la ceva bun in ministeriatul domnului Pop?

    • Daca esti titular si mergi la concurs nu iti pierzi postul. Postul se elibereaza doar dacă ocupi alt post. Daca nu, ramai titular acolo unde erai inaintea concursului. Mai informeaza-te!!!

    • Cum sa dai concurs in fiecare an, chiar daca esti titular?!Stiti dvs ce inseamna acest concurs, cat de stresant si epuizant este?! Toata vara o pierzi angrenat in tevatura creata de el…Unde este continuitatea la clasa? cu ce ii ajuta pe elevi aceste schimbari?!

  • Erata:
    Vor fi scutiti de la concurs toti cei care sunt membrii PSD, absolventii de Spiru Haret, Vasile Goldis,cei de pe la universitatile de prin Oradea, si pe unde mama dracului a-ti mai făcut fabrici de doctorate sub înalta indrumare a distinsului domn Marga. Sa va fie rusine la toti trogloditii de politicieni. A-ti pus învățământul pe butuci, v-ati vândut viitorul tarii pe 2 arginti.

    • „Spiru Haret, Vasile Goldis, Universitatea din Oradea sau pe la mama dracului” ați terminat și dumneavoastră studiile ,domnule Părinte, Pentru ca nu v-ați însușit conjugarea verbului ” a avea ” la indicativ prezent .Ați dobândit însă competenta de a emite judecati de valoare.

  • Sigur, concursul inainte de toate:sa intre tot mai multi incompetenti in sistem.Am sa va spun cine a ocupat ptin concurs un post la o scoala buna in Bucuresti:o doamna „profesor invatamant primar”care a dovedit la clasa ca e total nepregatita.Se vedea ca e ceva in neregula cu modul dumneaei de a educa niste copii de pregatitoare.
    Total nepregatita dar cu concurs pentru care pb a memorat bine.Doamna lucrase pana la vreo 35 de ani la CEC,si deodata a intrat in invatamant si v-a „educa”copii pana la pensie.

    • Cumva la Scoala Centrală
      Doamba a fost si la noi la scoală 1 an . JALE ! Dacă nu e ea atunci sunt .ai multi .

  • Mie imi pare bine sa se ia post inaintea transferurilor, daca ai examen de titularizare. Eu dau mereu si iau post dupa ce lasa ceilalti. Anul trecut am avut peste 9.00 la titularizare, 3 scoli, daca de la una dintre scoli nu se scoteau orele la pretransfer, as fi fost si eu titulara. Inca ceva, sa va uitati si la titularizatii cu 5.00 in rural si care iti rad tie in nas cu note pest e 7.00 .

    • Draga Manu,de ce crezi ca in mediul rural sunt titulari cu 5 ?!Eu m-am transferat din Bucuresti in mediul rural…acolo unde cadrele didactice au si gospodarie( adica ,dacă înțelegi,muncesc mai mult decât tine…) si ,cu toate acestea au gradul I …majoritatea…Inainte sa lovești în țărani,gandeste-te …

    • Daca posturile nu au viabilitate 4 ani, vei lua post tot dupa ce se transfera titularii. Vezi calendarul miscarii de personal…

  • Observ noi reglementari privind miscarea personalului didactic, dar acestea nu par a corecte. Ani de zile titularii aveau prioritate prin etapa de pretransfer si acum constat ca acestia sunt lasati de izbeliste. Nu mi se pare o decizie buna, dat fiind faptul ca multi colegi titulati au beneficiat de prevederile vechii legislatii si acum se pare ca nu mai conteaza. Sa mearga din nou la concurs? Este o aberatie pentru ca ei au ocupat prin concurs un post, iar daca in viata lor au intervenit modificari privind domiciliul in urma casatoriei, ce fac???? O iau de la capat??? Eu am fost prima pe judet de doua ori si ultima data am avut sansa sa ma titularizez cu 9.65. Am avut norocul sa obtin o scoala de elita, care ma motiva permanent. Insa m-am casatorit in alt judet. Ce sa fac? Sa o iau fe la capat cu concursurile??? Este nedrept si sfidator la adresa celor care au dovedit ,ca au un profil profesional foarte bun. Pana cand sa dovedesc ca pot? Rectificati o parte din prevederi, pentru ca sunt aberante si discriminatorii. Iar ceilalti care nu au ocupat un post, sa fie perseverenti. Oricum posturi titularizabile la anumite discipline nu exista. Nu inteleg agitatia.

    • Si eu sunt in aceeasi situatie… Penibil… Titular, gradul I, 19 ani vechime, casatorita in alt judet…nu reusrsc de doi ani sa ma pretransfer/ detasez…tot ce mi se spune e sa merg la titularizare, desi numarul posturilor titulatizabile tinde la zero…. De ce???? Eu am dat acest examen, am luat a doua pe judet, de ce trebuie sa dau iar??? Ca nu ma transfer de plictiseala… E „vina” mea ca nu am dat examen acum1-2 ani si ca am 19 ani vechime???? Penibil si umilitor! Nu mai conteaza nici vechime, nici grade, nimic…primeaza ce??? Jalnic… Si ne mai intrebam de ce pleaca profesorii buni….

  • Corect! Le este frica de examen, de inspecții, cred ca nu este unul sa depășească nota 6, cu tot cu grade si experienta. Vorbesc de domnii profesor cu 20, 30 de ani experienta.

    • Ești în eroare totală. Caută subiectele date la titularizare acum 20-30 de ani, și vezi dacă ești în stare să le faci de 5, apoi vorbește. Gradul de dificultate al actualelor subiecte de titularizare (mă refer la partea științifică, care ține de specialitate) este mult mai scăzut, unele chiar mai ușoare decât subiectele primite de elevi la bacalaureat. Un profesor pe lângă harul și dăruirea pe care trebuie să o aibă, neapărat pregătirea lui trebuie să fie ireproșabilă.

    • Atunci , prezentati.va la examen ! Daca esti mai bun decat mine e ok , daca nu ,de ce sa ai doar tu drepturi si eu nu ,care iau an de an note peste 7 si nu ma pot titulariza din lipsa de posturi ?

  • Și cu cei care sunt titulari ai sistemului acesta minunat dar datorita restructurării rețelei școlare au intrat în restrângere și stau așa de vreo 4ani ce se va întâmpla, trebuie sa meargă iar la concurs?

  • Idee bună, însă cu toate acestea printre primii care se titularizează sunt tot cei cu note mici, nu cei competenți. De exemplu în urma concursului de titularizare datorită faptului că nu sunt suficiente posturi vacante o persoană cu notă peste 9 va alege un post de suplinitor cât mai aproape de casă, în oraș, iar cei de la coadă ( cu note mici) vor lua ce rămâne – posturi din sate. Interesant faptul că acele posturi devin titularizabile și prin Legea 253 cei cu note mici se titularizează înaintea celor competenți, apoi se transferă sau se detașează. Ce părere aveți? Este o anomalie. De ce nu se face repartizare computerizată și pentru titularizare? De ce nu se renunță la Legea 253.

  • Nu inteleg de ce nu se lasa transferul înaintea concursului. Cei care se transfera sunt titulari,se muta pe un alt post, într-o alta scoala din diverse motive. Ei oricum eliberează un post pe care pot veni alții prin concurs. Deci nu afecteaza nr de posturi. Pana in 2008 transferul era prima etapa. Titularii se puteau muta doar din oras in oras sau
    de la sat in alt sat.Abia apoi au introdus tampenia ca cei de la tara sa vina la oras pe motiv ca au avut peste nota 7.Cine putea verifica nota? Asa s-au facut o gramada de magarii . Un alt exemplu minunat sunt restrangerile.Vi se pare normal ca o persoana sa intre in restrangere la tara dar culmea pe aceeași lista sa apara post liber la aceeași scoala (profesorul x ,de la tara,de mate , intra in restrângere dar pe aceeasi lista tot la mate, culmea in aceeasi scoala, apar doua posturi libere la mate si uite asa profesorul x a ajuns in oras). Ce ziceti de acest lucru. Oricum ne batem gura degeaba eu tot incerc sa ma mut dar nu reusesc. Sunt titular în oras dar nu reușesc sa ma mut pentru ca nu sunt posturi libere dupa restrangeri, asa ca de concurs pe oraș nu e pe ce. Normal ordinea ar fi transferul titularilor oras-oras,asa nr de posturi nu e afectat ,apoi restrangerile deoarece nr de postur i rămâne același si apoi concursul.

    • Fiindca sunt sute mii de fosti invatatori ,titularizati din aritmetica si care fac si ei o facultate de litere , de exemplu si care astfel , prin pretransfer au prioritate in fata unuia care an de an da examen ,ia peste 7 ,poate chiar 8 sau 9 si nu se poate titulariza din lipsa de posturi !Ei au eleberat un post de invatator ! Sunt mii in aceasta situatie !Normal este sa se dea examen !Daca tu , invatator care ai facut ulterior studii esti mai bun , e ok , daca nu , atunci , scuze ,ramai unde esti !Acel fost invatator ar trebui sa dea examen din ISTORIA LITARATURII DIN GRAMATICA ACADEMIEI DIN TEORIE LITARARA SI DIN METODICA MODERANA ! DACA E MAI BUN E OK ! DAR ASTA SA NE SPUNA EXAMENUL !

  • Nu vad care era problema cu sistemul de pana acum. Mi se pare normal ca un profesor titular sa aibe prioritate in fata unui proaspat absolvent. In momentul in care un profesor se transfera postul lui este eliberat, deci sansele absolventului de a deveni cadru didactic nu sunt diminuate, numarul posturilor ramanand acelasi. O aberatie totala noua initiativa. Preferam absolventi la scoli prestigioase in locul unui profesor cu vechime si grade didactice. In concluzie : „Tara ne vrea prosti!” Sa-ti fie tarana usoara invatamnt romanesc!

  • Stiati ca ANI DE ZILE la unele materii DE EXEMPLU LA ROMANA NU AU EXISTAT POSTURI TITULARIZABILE ? Si sa vedem de ce : daca se scotea un post ,repede il ocupa unul prin pretransfer,sa zicem un fost invatator titularizat pe vremuri cu 6 din aritmetica si care a facut ulterior o facultate de litere , de exemplu ! Acesta putea sa ocupe un post de romana ,FARA EXAMEN DE SPECIALITATE ! Ei vor zice ca au dat examene in facultate ,Nu neg dar atunci n-au decat sa -si dovedeasca ultracompetentele prin examenul de titularizare ,care este foarte complex ! Daca este mai bun decat mine, e ok ! Dar sa ocupe post ,fara a da examen de specialitate mi se pare absolut incorect !Asa s-au titularizat zeci sute de fosti invatatori pe posturi de romana, psihologie etc .Si atunci , tinerii care iau an de an note peste 7 ,poate chiar 8 sau 9 si .. de ce ar trebui sa fie mereu dati la o parte in fata unuia care a ocupat fraudulos un post de romana titularizat candva cu 6 ca invatator , fara a da acum examen de specialitate ??

  • Si , de asemenea ramanerea pensionabililor pe post inca trei sau chiar patru ani , ca titulari ,dupa opinia mea nu e corecta !O fac pentru bani ,desigur ! Chestiunea e ca un om la 65 de ani nu mai are nici puterea de munca , nici determinarea unui tanar !Vor zice ca au experienta .Bun , dar sunt convinsa de faptul ca nu sunt prea informati in ceea ce priveste metodele moderne !Va voi da un exemplu :tanar care a dat ani de zile examen de titularizare la romana si mereu a luat note peste 7 a obtinut cu elev de nota 9 la clasa un 8 ,50 la examenul de evaluare nationala !Acelasi elev tot cu 9 la mate ,dar pregatit de un pensionar ramas inca trei ani a obtinut nota 5 ! Care e diferenta si cum o explicati ?

  • In aceeasi masura ,povestea cu art 253 e o alta gaselnita a celor cu pile .Adica ,eu , X stiu ca in scoala Y ESTE UN POST INITIAL NETITULARIZABIL ;SCOS DOAR PT UN AN ;ASA PE FURIS IAU ACEL POST ;AM NOTA 7 sau un pic peste .Pe parcursul anului ,prin bunavointa directorilor ma titularizez ,chiar daca inaintea mea au fost multi cu note mai mari ! A nu se uita postul scos ca fiind liber pt un an ,care peste noapte a devenit titularizabil !Caz concret al unei profesoare care s-a titularizat astfel la Lesu INITIAL A LUAT cateva ore de engleza acolo si ,peste an , repede a aparut post de romana , pe care dansa s-a titularizat ,desi in fata ei erau cel putin 10 -12 persoane cu note mai mari ! Incredibil , dar adevarat ! Si atunci cum sa mai crezi ca in sistem nu se fac fraude ?Si nu e singura situatie de acest fel ! Spaga sau pile ?

  • Se pare ca nu se stie metodologie, care intr-adevar este o aberatie si poate fi atacata si in instanta. Un profesor titular in anul anterior nu poate participa in aceeasi etapa cu suplinitorul, chiar daca ia nota mai mare
    Practic repartitia se face asa: 1. Candidatii fara post titular in ordinea mediilor, 2. Profesorii titulari in ordinea mediilor. Este aberant si revoltator sa nu faci repartizarea avand singur criteriu nota. Practic un suplinitor sau absolvent poate lua postul cu nota 7 in fata unui profesor care poate luat 10. Sigur vor fi procese de pe urma acestei aberatii. Cititi metodologie, primele articole de la repartizarea in urma conursului de titularizare

  • O mare porcarie!Te chinui sa iei o aberatie de examen si apoi nu te poti transfera.M-am titularizat la tara cu medie de oras si urmaresc de cativa ani un pretransfer.
    Ba nu scot posturile,ba cate o pensionara mai cu mot se incapataneaza sa ramana mult peste perioada legala,etc.
    Si acum,colac peste pupaza,au schimbat si ordinea etapelor!Ce idei nastrusnice mai au unii!

  • Vă rog să vă revizuiți informația. Nu m-am transferat de pe postul de la Școala Gimnazială nr 2, unde ocupasem doar postul de director. Am urmat în mod regulamentar procesul de selecție prin concursuri naționale de titularizare, pentru obținerea fiecărui post pe care l-am ocupat la momentul respectiv, iar transferul a fost de asemenea în conformitate cu legislația specifică. Putem sta de vorbă când doriți, față în față, fără a ne ascunde după anonimatul unei postări. Cu respect !

  • Buna! Am dat titularizarea acum 2 ani si din pacate nu am putut sa ma prezint la repartizari in acel an. As vrea sa stiu daca mai este valabila nota(sub 6, din pacate) si anul acesta. Si daca da, de ce acte am nevoie? Multumesc!

  • Bună seara!Aș dori și eu un raspuns.
    La titularizare cu Art253.din 2017 8 de anul acesta, bate 9 de acum 2 ani?
    Multumesc!

  • Pentru că acum cînd au participat la concurs nu au obținut 7.Vezi examen pe chimie.E un īnceput bun decizia ministetului.Te țin balamalele mergi la concurs!!!

  • La disciplina matematica am luat in ultimii ani toate notele peste 9. Am luat si 10. Si…nu sunt titular. Continuitatea dintr-o scoala nici nu a contat…a venit altcineva prin pretransfer. Incerc sa nu adun fustrari si sa-mi spun ca totul depinde de mine.Trebuie sa fiu mai bun. Poate as putea trai si cu banii pe 2-3 meditatii, dar copilul meu are autism si terapia e cat salariul meu. Acum o iau de la inceput in alta scoala. Nici nu stiu la ce pot visa. Doar sa imi fac bine meseria si …

  • Bună seara !As dori și eu un răspuns anul trecut am dat prima data titularizare am luat nota /medie cum se face șapte am depus dosarul pe continuitatea conform articolului 81 anul acesta dar nu mi sa aprobat de ce ce condiții nu am îndeplinit.Multumesc

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui alina Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS