Actualitate

Cine poate da examen să ajungă director de şcoală. Camelia Tabără: Ne dorim o competiţie corectă

După opt ani în care şcolile au fost conduse de persoane numite în funcţii de Inspectoratul Şcolar Judeţean după tot felul de criterii mai mult sau mai puţin subiective, inclusiv de ordin politic, a venit vremea ca în fruntea unităţilor şcolare să fie oameni care dau un concurs unitar organizat de Ministerul Educaţiei care va presupune inclusiv o probă scrisă.

Inspectorul general adjunct Deak Zoltan a spus, joi, că proba scrisă va fi în data de 12 octombrie a.c.

„În privinţa concursului pentru posturile de directori, este un ordin de ministru, dar încă nu a apărut metodologia. Aşteptăm să apară în Monitorul Oficial. Un lucru este sigur, din informaţiile pe care le-am primit de la Ministerul Educaţiei, în data de 12 octombrie va fi o probă scrisă la nivel naţional. După această probă scrisă va urma interviu şi probabil evaluarea”, a spus Deak Zoltan.

Inspectorul şcolare general Camelia Tabără s-a referit şi ea la concursul pe care îl vor susţine directorii.

„De opt ani nu s-au mai organizat concursuri şi nu putem decât să ne bucurăm că intrăm într-o normalitate în care directorul intră în direcţiune în urma unui concurs, după care va avea un contract de management educaţional cu ISJ şi un contract administrativ-financiar cu autoritatea locală, respectiv primarul comunei sau oraşului, chestiune care limpezeşte o mulţime de atribuţii şi poziţionări faţă de patrimoniul şcolii. Ne dorim să fie o competiţie corectă, onestă, deschisă între toţi profesorii experţi care îşi doresc funcţia de director şi care fac un pas în faţa colegilor lor şi se înscriu la concurs. Va fi departajarea prin proba scrisă şi interviul care va urma. Vă dorim mult succes şi putere de muncă”, le-a spus Camelia Tabără directorilor actuali.

directori-de-scoli-2 camelia-tabara directori-de-scoli-3 directori-de-scoli-4

28 comentarii

  • In unele scoli probabil va fi o batalie,in altele un pic de zarva ,iar in unele nu va dori nimeni .Stres,birocratie,piedici de tot felul.

    • intai va cer iertare ca oameni ce sunteti. Ca profesori cum puteti accepta formularea examenelor din Romania. Sunteti chiar o clasa de idioti care vor sa faca analfabeti functionali? Efectiv ma cutremur cum sunt formulate examenele. Parca ar fi gandirea lui Iliescu cu abisul inconfundabil al gandirii timorate de nimicul nefiintei. Curat mestesug de tampenie. Nu fiti idioti si dusmanii neamului prin copiii nostri

  • In fruntea dnei Tabara parca sunt scrise cuvintele abuz, coruptie, totalitarism. Degeaba dau directorii concurs,cine trebuie sa ramana, tot ramane

    • Aveti dreptate doamna. Sperăm in obiectivitatea Corpului de control al MENCS, iar dacă va fi asa, de săptămânile viitoare să vorbim la trecut despre Tabără C şi eventual Rus C. Asteptam cu interes.

    • ”toţi profesorii experţi care îşi doresc funcţia de director şi care fac un pas în faţa colegilor lor şi se înscriu la concurs”

  • Foarte frumos ! Peste o lună se dă examenul dar încă nu există metodologia concursului. A început jocul dar nu avem încă regulile jocului stabilite. Tare de tot, simulacru de concurs, organizat de PSD (care simte că pierde tot mai mult teren și în ultima lună înainte de campania electorală își va pune oamenii pe posturi) sub acoperirea unui ministru așa zis tehnocrat. Concursul trebuia anunțat cu un an înainte, pentru ca oricare cadru didactic, înscris în Registrul experților în management educațional să poată să se pregătească și să participe.

  • Eu ca si femeie de servici la scoala care lucrez inca de la infiintare si stiu fiecare colt din fiecare incapere DE CE NU AM DREPTUL SA AJUNG DIRECTOR acolo unde lucrez????

  • Sint sigur ca si la ODORHEI se va face dreptate.Copii mei ,copii nostri vor fi condusi de o persoana capabila ,de un adevarat profesionist.Pina in prezent au fost condusi de un „LINGAU” ,de un incult care nu a facut nici politica ,nici meserie de calitate ,de performanta.Incultul a fost in functie si pe vremea pnt,pdl si psd.Ba s-a mai straduit si a facut un primar mai incult ca el(contrase,harti,veceaua,etc..).Tineri profesori trezitiva ATI ALES O MESERIE, FITI PROFESIONIST.Avem incredere in tineri profesori de la Sieu-Odorhei.Copii nostri sint in GRIJA VOASTRA. Va multumim,tineri profesori,profesori post -revolutionari.

    • Asa este s-a retras din politica,trebuie si din functia de la scoala sa se retraga.Spre binele comunei.

    • Mai are un an pana la pensie . asa ca dati-i pace. Sa plece in pensie linistit, impofida ce ati afirma omul are si bun simnt , si profesionist in meseria lui si director bun . Restul sunt povesti. multa bafta domnule POP.

    • BOPU ACEST PERSONAJ PE CARE-L APERI NU VA MERGE LA PENSIE.DIN SURSA SIGURA VA RAMINE LA SEVICIU PINA DA IN MINTEA COPIILOR SI VA PRIMI ALOCATIE SI NU PENSIE.

    • pROFESIONISTII NU CONSUMAU RACHIU PESTE DRUM DE SCOALA SI IN TIMPUL PROGRAMULUI.nU SE VEDEA ACEST LUCRU intr-un UN AN DOI.Aceasta ”CANALIE”(canalie=misel,ticalos,netrebnic,infam,hahalera,pramatie,puslama,secatura.) in multi ani in care a fost in functie in fiecare luna a semnat si luat bani multi pe degeaba,nemunciti.(PAMFLET)da pamflete vesele si triste.

  • DOAMNA CRISTIANA VA rugam puneti o poza si cu direptorul de la odorhei.Macar poza in care ati povestit cu el si nu s-a ridicat in picioare de pe scaun in fata unei femei.v AD CA SE ASCUNDE DE OCHI LUMII .eU SINT IN sTRAINATATE MA INVATAT SA FUG si din gind in gind vreu sa-l mai vad.

    • dOMNUL MARCEL IN URMA CU ANI BUNI COMUNA NOSTRA ERA PRESARATA DE OAMENI CU SCOALA BUNI SPECIALISTI: ZAGRAI LA COMPLEX,IASINSCHI,MICAN LA FITO,DOBRIN LA CUASC,LA SMT CITVA PRINTRE CARE SI TATA LUI STEFI ,JAN PROFESOR LA SCOALA ETC,ETC.aCUM COMUNA ESTE PRESARATA NUMAI DE NULITATI ,SFINTEAN LA PRIMARIE,GORICE LA SCOALA,OVIDIU CONSILIER,ETC,ETC.

  • Trebuie să fi lucrat doar câțiva ani într-o școala bistrițeană pentru ați fi dat repede seama că competențele profesionale care contează aici sunt, în fapt:
    1. telefon la Răducu;
    2. fidelitatea afișată față de Victor Ponta, asta dovedind că le servești cauza;
    3. să faci parte din foștimea securist-comunistă.
    În rest, texte pentru cititorii naivi. Așa că succes, dragi „candidați”!
    P. S. – Eu totuși vă întreb, iarăși: la Bistrița cine-i mai tare, partidul sau securitatea? În așteptarea răspunsului dv.

  • Câtă dreptate am avut când am insistat împreună cu colegii din grupul DASCĂLII XXI pentru Alegerea prin vot direct si secret a tuturor celor ce trebuie sa ne conducă…vezi comentariile de mai sus!

  • Ups,sa vedem la Prundu-Birgaului,cine are sange in instalatie,s-o schimbe pe Burebista Tanta,care este directoare de la facerea lumii,cred ca i-a predat si lui Decebal.

  • Nu știu ce se urmărește cu organizarea unui concurs așa rapid, într-o lună, dar știu că nu este suficient să ai titulatura de „profesor expert”, ci cred că trebuie să fii titular în unitatea de învățământ pe care dorești să o conduci. Cunosc cazuri de dascali care și-au mutat posturile pe diferite scaune calduțe, iar acum doresc să devina directori in instituțiile de unde au plecat. Adică, mai clar: nu mi-a plăcut să lucrez la clasă ca simplu dascal, dar ca director imi place.

  • s-au deschis listele pentru supraveghere la concursul de directori? camerele, microfoanele functioneaza? asteptam cu mare interes sa vedem sluguțele si raportorii fixati in functii.

  • Iar apare Nea Costica in prim plan in pozele care au legatura cu invatamantul ?
    Sa-i taie cineva capul (din poza) ,,nemuritorului” Tica, sa nu-l mai vedem.
    Tica, ceasul tau suna tic, tic, tic…
    Mai are neobrazarea sa se si laude cu (ne)reusita proiectului CNLR, in care datorita gestionarii proaste s-au pierdut banii bistritenilor.

    • Cândva chiar Ada Milea i-a cântat împricinatului pe scenă la CNLR:
      Nu vă fie frică, Nea Costică pică…
      Sau ceva de genul ăsta (Mărturisirea AM despre acest eveniment se găsește pe Internet). De atunci s-au schimbat n ministri ai învățământului, au fost aleși n șefi de state și au căzut câțiva dictatori. Nea Costică a rămas. Așa că, vorba lui Constantin Tănase: el tic, eu tac.

  • Vrem sa fim corecti atunci acest concurs nu se poate organiza decat in anul 2017 luna iulie-august pana atunci minsterul va elebora metodologia astfel incat Directorul va fi evaluat printr-un concurs la nivel national daca vrem calitate, daca va fi evaluat de consiliul local (alcatuit din muncitori ,somero, soferi etc.) si cu un interviu care are pondere de 70% mai bine lasam Primarii sa conduca si scoala..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.