Actualitate Recomandări

Cine sunt cei 13 posibili noi rezidenți ai Parcului Industrial Bistrița Sud

În Parcul Industrial Bistrița Sud ar urma să se mute anul acesta 13 companii, potrivit unui document transmis Consiliului Local Bistrița de SC Business Park Bistrița Sud, firma care administrează zona de la Sărata, în felul acesta urmând să se ajungă la ocuparea unei suprafețe de 5 hectare din parc, dublă față de cea prezentă.

Printre viitorii rezidenți ar putea fi și Gabi Ștefoi, care a demisionat din PNL ca să se înscrie în AUR, formațiune pe care a părăsit-o în urma unui scandal

Societatea Business Park Bistrița Sud are anul acesta un buget de 377.15 mii lei, iar la cheltuieli suma de 327.15 mii lei, ceea ce înseamnă un profit estimat la nivelul anului 2022, în suma de 50.000 de lei.

În ședința Consiliului Local Bistrița în care s-a aprobat bugetul SC Business Park Bistrița Sud s-a discutat și despre cheltuiala mare care se va face anul acesta cu salariile celor trei angajați: administratorul, directorul executiv și contabilul.

”Eu am un salariu brut de 7000 de lei, ceea ce înseamnă un salariu net de 4095 de lei. Salariul contabilei este de 1500 de lei brut, net 928 de lei (activitate de 2 ore), iar salariul directorului executiv nou angajat – Dan Ciobănică – este de 7000 de lei brut ceea ce înseamnă din nou 4095 de lei net. Anul trecut, am fost doar eu și contabila, anul acesta este și domnul Ciobănică, care este director executiv”, a spus Ioan Magda.

Cu 16 voturi ”pentru” și trei abțineri, bugetul Business Park Bistrița Sud a fost adoptat.

11 comentarii

  • Ciobanica lipsea de acolo si ce functie director executiv !! sincer ma umfla rasul, sunt curios ce studii si experienta il recomanda pe acest domn…….

    • Dacă primarul inventează posturi de directori pentru politruci gargaragii de campania electorală atunci ar mai trebui să inventeze două posturi de directori că doar oameni l-au lins bine în …. pe primar. Pentru Bălan funția de director la patinoarul sintetic 😂😂😂😂😂 și pentru Chereji funcție de director la Troleibus 😂😂😂😂😂 .

  • Niciun comentariu n-am …. 4000 de lei salariu pt Ciobanică prea puțin pentru a face performanță si prea mult pentru a NU face nică

  • Citind articolul imi dau sema cat de nemuritor si actual este marele Caragiale:
    https://youtu.be/HnQPMYJNud8?t=306
    Cele 13 firme care se „bat” sunt asa : pozitiile 9,10,11 sunt firme cu acelasi actionar ( probabil infiintate sa ceara fiecare o bucatica mica si nu una mare, sa para aglomerat parcul 🙁 ) iar pozitia nr 12 firma este deja prezenta in parc inca din anul 2020:
    https://timponline.ro/in-ciuda-pandemiei-o-firma-din-bistrita-isi-extinde-afacerile-si-face-angajari/
    Sunt curios cate din firmele anuntate in presa cu surle si trambite au mai si deschis acolo ceva:
    https://timponline.ro/zece-firme-ocupa-treime-parcul-industrial-cand-incepe-mute/
    Stimati politicieni locali in frunte cu onor primarul, acum ce vreti sa faceti cu declaratiile acestea, sa-i justificati activitatea lui Ciobanica, omul fara de care Parcul industrial nu se mai descurca si intra in colaps? Sunteti penibili la maximum posibil! Vedeti ca electoratul nu e asa prost cum credeti voi (indiferent de partid).

  • Nu am absolut nimic cu d-l care poarta nume mioritic. Sunt convins ca indiferent de numele primarului si numele partidului pe care-l reprezinta , intotdeauna aceste functii vor fi ocupate politic , tinand cont de „ochi” si de „spranceana”, adica d-nii vor fi alesi mereu , „pe spranceana”. Ce ma ingrijoreaza pe mine este ca pe acea lista sunt multe firme care par sa promoveze tehnologii poluatoare , absolut contrar spiritului pentru care s-a infiintat acel parc industrial. In aceasta zona , cred ca ar trebui sa se faca comentarii. In ce ma priveste sunt total impotriva tehnologiilor poluatoare promovate a fi utilizate acolo si cred ca asa ar trebui sa fie toti cetatenii urbei.

  • În sfârșit am înțeles pentru ce a intrat Ciobănică în politică. Pentru 4095 de lei pe bon de casă. Restul, informal, la bunăvoința consumatorilor.

  • Da d-l Ciobanica trebuie pus intr-o astfel de funcție și pe salarii mare mai ales ca restaurantul nu merge și omul nu are venituri! Și mai ales ca încă nici dupa doi ani nu si-a plătit costumul luat înainte de alegeri!

  • Așa cum spunea și @mesteru manole, companii una și una în rândul viitorilor rezidenți! Firma cu zero angajați, firma înființată în 2022 …și lista continuă. Vom vedea marile realizări ca doar nu e prima data. Succes!

    • Care e problema dacă firma e înființata in 2022 ? Conteaza sa vina investitori care sa aducă plus valoare locație , bugetului local și sa ofere noi locuri de munca .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.