Pâinea cât o roată de car, făcută din făină măcinată la moară, frământată cu drojdie, sare şi apă călduţă, coaptă apoi în cuptor încălzit cu lemne pe frunze de varză e atât de bună şi de săţioasă încât puteţi mânca din ea, cu toată familia, cel puţin o săptămână. Gospodine din toate colţurile judeţului, împinse de la spate de copii şi nepoţi, au început să facă mai multă decât au nevoie pentru consumul propriu. Le găsiţi sâmbăta la târgul de la Biserica Evanghelică unde, fiecare, îşi spune povestea ei.
Dacă la prima ediţie a Târgului de la Biserica Evanghelică Saveta Ban din Liviu Rebreanu a adus câteva cornuleţe cu nucă frământate cu smântână şi untură de porc, plăcintă cu brânză şi mărar, plăcintă cu urdă, dar şi cu varză, cornuleţe cu magiun şi pâine de casă, toate făcute în cuptor cu lemne, acum a mărit cantitatea şi a diversificat produsele.
„Îmi tot aduc aminte de câte un sortiment pe care îl făcea bunica. De exemplu, la unul îi zicea alivence, îl făcea cu făină de mălai şi punea smântână şi atunci, calde, erau foarte bune. Acum am făcut iar plăcinte, inclusiv cu prune, de sezon, cozonac cu nuca noastră. Am făcut cornuleţe cu magiun, cu silvoiţă, pâine integrală, pâine normală. Toate le-am făcut cu cuptor cu lemne,cu sudoarea frunţii. Săptămâna trecută, am vândut tot ce am făcut într-o oră. Apoi am auzit că nu se mai ţine târgul şi am zis că mă odihnesc o sâmbătă şi m-a sunat lumea să nu cumva să nu vin, că vin ei la maşină numai să le spun ora la care sosesc. Am rămas uimită! Cei care au cumpărat de la mine mi-au spus că nu mai pot mânca pâinea din magazin care îi îngraşă. Au mâncat un pic de pâine făcută de mine şi s-au săturat. Eu nu pot face decât cu o zi înainte sau în noaptea respectivă. Ce-i natural şi bun se trece. Atât mi-am dorit eu ca un produs natural să ajungă să fie preţuit la adevărata lui valoare. În sfârşit, sunt mulţumită că e promovat. Cât putem, ne străim să nu moară ce o fost bun. De-asta sunt aşa de sănătoşi oamenii bătrâni fiindcă au mâncat ce-a trebuit. Acum tinerii îşi iau o pungă de chips-uri, cu telefonul la ureche. E plină lumea de tumori la cap, copiii sunt obezi din cauză că mânâncă ce mănâncă. Dintr-o plăcintă de-a mea mănâncă o casă de oameni, dintr-o pungă mare, mare de chips-uri mănâncă un copil şi iar e flămând. Au un gust fals care derutează omul. Pâinea făcută de mine ajunge o săptămână. Nu pun nimic în aluat, fac pâinea ca şi pentru mine”, ne-a spus Saveta Ban din Liviu Rebreanu.
În ultima vreme chiar şi localnicii din Liviu Rebreanu care şi-au stricat cuptoarele vechi vin la uşa dânsei să cumpere pâine, însă, de dragul bistriţenilor care o aşteaptă sâmbătă de sâmbătă să vină la Biserica Evanghelică, doamna Saveta are un mesaj clar pentru consătenii ei: „Faceţi-vă cuptor că eu am de dus la Bistriţa şi nu vă vând nimic!”.
La îndemnul nepoatei sale Anca, şi tanti Paulina Trifan (73 de ani) din Buduş, comuna Budacu de Jos, a venit cu pâine şi plăcinte la târg: „Am adus pâine de casă pe frunză, la cuptor, plăcintă cu brânză de vaci dulce şi plăcintă cu mărar şi cu brânză de oi. Am venit de prima dată, dar mai venim dacă le place oamenilor ce facem. Noi avem grâu, îl ducem la moară, făina o cernem, pe urmă facem un pic de plămădeală, o frământăm, o lăsăm să dospească, facem focul în cuptor, o dospim în tăvi, o coavem şi când o scoatem o batem de coajă. Pâinea noastră poate ţine şi trei săptămâni, e coaptă bine. Noi facem sâmbăta în cuptor şi avem pâine o săptămână. Bărbatul meu zice că nu poate mânca pâinea de cumpărat că se îneacă. Astăzi am vândut pâinea de 2,5 -3 kg cu 20 de lei, iar plăcintele le-am dat cu opt lei”.
„Bunica m-a crescut de mică cu aceste plăcinte şi cu pâinea ei. Am zis că, dacă ştie să le facă atât de bine, şi încă o mai avem printre noi, să-i bucurăm şi pe alţii. Deşi începutul e greu, eu sper şi îmi doresc şi pentru copiii mei să mâncăm de la noi pentru că avem tradiţii, avem obiceiuri şi e păcat să se piardă pe drum. Ajutându-i pe cei de la ţară care încă mai fac aceste produse, ne ajutăm pe noi implicit. Diferenţa între pâinea făcută de bunica şi cea din magazin este de la cer la pământ. Din magazin încercăm să nu mâncăm fiindcă ştim ce conţine. Cea de la bunica nu îngraşă. Mănânci o felie mică şi te saturi. Dacă o avem de la bunica, o mâncăm, dacă nu, reducem cât mai mult”, ne-a spus Anca, nepoata.
Voichiţa Lăzăroi de la Figa a venit la târgul producătorilor cu plăcinte cu prune, cu mere, cu varză, cu mărar şi cu coadă de ceapă verde, coapte în cuptor pe frunză de varză. Le-a vândut cu 10 lei bucata: „Toate sunt făcute de mine din aluat de pâine, în cuptor încălzit cu lemne. Sunt foarte gustoase, hrănitoare. În afară de sare, drojdie şi apă caldă, noi nu punem nimic în aluat. Cu atât se frământă. Făina e adusă de la moară. Nu am făcut niciodată ca să vindem. Le făceam pentru noi, în familie. Săptămâna trecută am mai fost o dată. Oamenii au venit şi au cumpărat fiindcă le-a plăcut. Cred că sunt dornici să mai mănânce câte ceva deosebit în afară de ce se găseşte în prăvălii. Ce facem noi nu are aditivi, nu are E-uri. Dacă mănânci o felie de pâine te saturi, nu îţi trebuie o jumătate de franzelă”, a spus ea.
Târgul producătorilor locali are loc în fiecare sâmbătă, între 8.00 şi 14.00 în vecinătatea Bisericii Evanghelice, cu excepţia săptămânii viitoare când are loc Toamna Bistriţeană la Viişoara.
Felicitari,tanti Paulina si tie Anca pt indemnul facut de a mege la piata cu bunatatile noastre.Am crescut cu aceasta paine si placinte facute si de bunica mea tot la Budus.Minunata idee,felicitari celor care au reusit sa o puna in practica. Poate o conving si eu pe mama sau bunica sa vina cu ceva bunatati peste 2 saptamani am inteles ca sapt viitoare nu se desfasoara.
Multumim! Abia acum am vazut comentariul. Nu se tine in centru in aceasta sambata, insa se tine in cadrul zilelor Toamna Bistriteana, la Viisoara! Spor si hai sa aratam cum e viata la tara cu bunatatile ei. Unii am uitat, iar altii nici nu am stiut vreodata! Doamne ajuta!
Tanti Voichița, bravo! M-ați surprins în cel mai plăcut mod. Felicitări!
felicitari, tanti Paulina! felicitari budusenilor!
Multumim mult!
Felicitari tuturor care fac ca produsele traditionale sa nu dispara. Fac si eu saptamanal paine in cuptor la tara pentru un grup de prieteni si as vrea sa merg si prin targuri, am nevoie de ceva acte si autorizatii?
Multumesc.