FOTO ”Românii din Ardeal și de peste Prut au dat mână cu mână și, pentru câteva clipe, au refăcut România Mare”, informează CJ. În cadrul manifestării ”Dialoguri culturale la Chișinău”, organizate sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare” din capitala Republicii Moldova a avut loc un concert extraordinar sub genericul ”Cântec și joc din străbuni”, susținut de membrii Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc” în ultima zi a manifestării.
Gazda spectacolului a fost vicepreședinteleCJ Alexandru Pugna, iar pe scenă au urcat Veronica Bălan, Mărioara Dragotă, Ioachim Spân, Cristina Bugnar, Cristina Retegan, Anuța Motofelea, Oana Matei, Domnica Dologa, Nicolae Cioancă și Matilda Pascal Cojocărița. La concert a participat și tânărul interpret din Chișinău Nicu Mâță. Orchestra ”Dor Românesc” a evoluat sub bagheta maestrului Ștefan Cigu. Spectacolul a cuprins și suite de dansuri de pe Valea Someșului și de pe Valea Șieului, puse în scenă de dansatorii ansamblului ”Baladele Bistriței”, conduse de coregraful Adrian Pașcu.
La eveniment au fost prezenți viceprimarul Chișinăului, Nistor Grozavu, și președintele Institutului Cultural Român, Valeriu Matei, care au primit din partea delegației județului Bistrița-Năsăud actul de donație al unui bust în bronz al poetului național Andrei Mureșanu, care va fi amplasat pe Aleea Clasicilor din Chișinău.
”În timpul evenimentului, sute de oameni au vibrat alături de artiștii bistrițeni și la finalul concertului au ”dat mână cu mână” într-o horă a unirii, entuziastă și emoționantă”, se arată într-un comunicat al CJ.
”Îi felicit pe colegii mei pentru succesul acestei ediții și le mulțumesc pentru dedicarea cu care au muncit pentru ca acest proiect să prindă viață”, a notat pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.
Proiectul ”Dialoguri culturale în comunitățile românești din diaspora” a ajuns la cea de a treia ediție și constă în promovarea valorilor cultural artistice ale județului Bistrița-Năsăud în comunitățile de români aflați departe de țara mamă.
Foto: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Adaugă comentariu