Actualitate

Clădirea nouă a Liceului Creştin Logos prinde contur. Cum va arăta noul campus (FOTO)

Conceptul arhitectural al Liceului Creştin Logos, care va fi construit în cartierul Subcetate din Bistriţa, a fost finalizat de proiectanţi, iar în această perioadă conducerea face demersurile legate de autorizare, în intenţia de a obţine toate documentele până cel târziu luna viitoare pentru ca apoi să înceapă lucrările propriu-zise.

Logos 2 Logos 3 Logos 4 Logos 5

„Deţinem două hectare de teren pe fosta Păşune Laurenţiu situată între strada Subcetate şi strada Tărpiului, în zona blocurilor ANL. Am cumpărat în condiţii favorabile acest teren. Proprietarul ne-a vândut doar jumătate din teren la preţul pieţei, iar celălalt hectar practic ni l-a donat. Acolo vom dezvolta un campus. În prima fază, vom construi o aripă ca să punem funcţiona din anul şcolar 2016-2017 cu clasele 0-12, una pe nivel, urmând ca, într-o a doua etapă, să accesăm fonduri europene şi să construim o nouă aripă a şcolii şi să putem dezvolta clase paralele. Noi ne dorim să intrăm în noua clădire în toamna anului viitor şi nu putem aştepta până se aprobă alocarea fondurilor europene. Întreaga investiţie se va ridica, cel mai probabil, la un milion de euro”, a declarat directorul Liceului Creştin Logos, Remus Oniga, pentru Timp Online.

Logos 6 Logos 7 Logos 8 Logos 9

Încă din iarnă, când au organizat la şcoală un târg de Crăciun, elevii au strâns bani pentru construcţia şcolii.

„Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei şi dăruirii şi dorim să îi învăţăm pe copii să împărtăşească din darul pe care îl au de a produce ceva în folosul altuia. Este o acţiune de voluntariat. În viaţă ne dorim să facem bine nu neapărat pentru a avea o răsplată, ci pentru a lucra în folosul altuia. Cred că acesta este şi mesajul şi spiritul Crăciunului. Hrisos Remus Onigaa venit în favoarea noastră, să ne mântuiască. O parte din banii adunaţi la târg vor fi donaţi în favoarea unor familii, iar altă parte pentru construcţia şcolii. Vrem să gândim filosofia Logos de maniera în care să fim părtaşi în orice gen de activitate care ţine de Logos. Copiii, dăruind din bănuţul lor pentru construcţia şcolii, vor aştepta cu mai mare entuziasm să înceapă şcoala, vom atrage şi noi atenţia mediului de afaceri de care avem atât de multă nevoie pentru că nu putem face mare lucru cu banii noştri puţini. La fel ca şi văduva săracă, dacă avem doi lei, atât dăm, şi vor veni alţii care au mai mult şi pot dărui mai mult. De asemenea, vrem ca membrii fundaţiei care ne susţin financiar să simtă că suntem alături de ei şi apreciem efortul pe care îl fac”, a mai adăugat Remus Oniga.

AICI mai multe fotografii cu proiectul noului campus. Conducerea şcolii este încântată de noul proiect, dovadă că a scris pe Facebook: „O arhitectură frumoasă, funcâională, reprezentativă!”.

Potrivit unui document postat pe site-ul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, noul campus, care va conţine şi o sală de sport, va fi împrejmuit, urmând să aibă şi amenajări exterioare. Titularul investiţiei este Fundaţia Gamaliel.

În prezent, Liceul Creştin Logos – care funcţionează în spaţii închiriate – are circa 180 de elevi. Întrucât şcoala este una privată, majoritatea elevilor plătesc o taxă de 75 de lei/lună, însă există şi excepţii. În ciuda costurilor ridicate de funcţionare, cadrele didactice au decis să-i scutească de taxe pe elevii din familii sărace şi să găsească sponsori care să le plătească acestora şcolarizarea.

8 comentarii

  • o mică sugestie, parcarea nitel mai mare , iar undeva în gradina sa amenajati o zona ca si o clasa unde sa se poate tine ore in aer liber, ca in colegiile grecilor din vechime…

  • Liceul Creştin Logos, este primul Liceu privat din Bistrița și cuprinde învățământ primar, gimnazial și liceal. Liceul a luat fiinta in 2012, când s-a înființat si Fundația Gamaliel. Obiectivul declarat al fundației este de a oferi educație și consiliere tuturor tinerilor pentru studiu și cercetare, a celor cu abilități de conducere, antreprenoriat, arte cât și de a promova valorile moral creștine în societate. Imediat după înființarea fundației, s-a decis înființarea Liceului Creștin Logos începând cu anul școlar 2012-2013, care și-a desfășurat activitatea în cadrul Colegiului Național Andrei Mureșanu și mai apoi în cadrul Liceului Tehnologic Forestier, însă iata ca din acest an intenționează să înceapă construcția unui nou campus modern. Campusul Liceul Creştin Logos ce urmeaza a se construi in cartierul Subcetate este un obiectiv indraznet, dar si realizabil atata timp cat in spatele fundatiei Gamaliel se afla oameni de isprava precum Ioan Repede, directorul Intreprinderii Rombat SA,Bistrita.

  • Nici o treaba cu „pocaitii”. Deşi LOGOS este un liceu creştin fundatia „Gamaliel” a declarat ca nu doreşte ca să transforme şcoala într-un liceu teologic sau confesional. Si-apoi, mai bine pocaiti decat idioti la conducerea orasului.

    • Da…..mai bine pocaiti.si ce sa faca ??sa ma oblige sa ma botez la ei…??daca m-ar boteza 2-3 surioare…..ar fi altceva.

    • Nu te obliga nimeni, stai linistit. Daca te botezi pentru tine o faci, mantuirea e personala.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.