De la ploi și vijelii de vară, la ninsori, lapovițe și vreme de iarnă, în plină primăvară! Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori însemnate cantitativ, valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud în perioada duminică 3 aprilie, ora 03.00 – luni 4 aprilie, ora 03.00.
Local în Carpații Orientali și Occidentali, precum și în zonele joase de relief temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă.
În perioada sâmbătă 2 aprilie, ora 10.00 – luni 4 aprilie, ora 03.00, este valabilă o avertizare de precipitații mixte moderate cantitativ, intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.
În jumătatea nordică a țării și la munte vor fi precipitații, pe arii restrânse moderate cantitativ. În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi și la altitudini mai mici.
În restul teritoriului, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 aprilie) instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și posibil grindină.
Vântul va avea intensificări sâmbătă (2 aprilie) în sud, iar duminică (3 aprilie) în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în zona montană înaltă.
Vremea va deveni deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est.
Prognoza Meteo.BN
Vremea va fi instabilă şi sâmbătă 2 aprilie, când mai ales în a doua parte a intervalului, după o dimineață mai liniştită, cu temperaturi în creştere uşoară, vremea schimbă foaia, din nou. Astfel, începând din orele după-amiezei, se vor semnala pe arii extinse averse însoțite, la cote mai reduse de această dată, şi de descărcări electrice si intensificări ale vântului, cantitățile de apă putând fi, punctiform, însemnate. Nu sunt excluse nici căderile de grindină, de mici dimensiuni.
Spre seară, fenomenele de instabilitate se vor diminua, însă ploile vor continua si în noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie), noapte în care, treptat, pe fondul avansului unei mase de aer rece, polar, dinspre nord-vestul continentului, ploile se vor transforma în lapoviţe şi ninsori, progresiv de la altitudini mari, până la podiş, astfel, duminică dimineață vom avea precipitații mixte în jonele joase și ninsori pe arii extinse, la deal și la munte.
Vemea se va răci, în aceste condiții accentuat, iar tot la deal și la munte se va depune strat de zăpadă, în timp ce pe creste va fi viscol puternic, cu rafale de peste 90 km/h, stratul de zăpadă nou depus putând fi consistent.
Temperaturile se vor încadra, sâmbătă, intre 7°C și 11°C dar vor fi în coborâre abruptă duminică, atunci când la nivelul intregului județ nu se vor mai depăși 5/6°C, cu maxim 1/2°C, în zonele de deal, și maxime diurne negative la peste 1000 m alt.
La Bistrița, după o primă parte a zilei liniștită, cu o maximă de 10/11°C, după-amiază gradul de instabilitate este în creștere, vor fi averse, posibil fenomene electrice și scurte răbufniri ale vântului. Duminică se răceste și aici, maxima nu va mai depăși 3-4°C, vom avea ninsori dimineață si precipitații mixte pe parcursul zilei.
Devine tot mai sigur că, după o zi precum cea de vineri, cu fenomene de vară, trecem rapid la cele specifice iernii.
Adaugă comentariu