Actualitate Recomandări

Cod galben de vânt puternic în Bistrița-Năsăud

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, mai ales la munte, și ninsori viscolite la peste 1.800 de metri, valabilă inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud în intervalul duminică 10 martie, ora 12.00 – luni 11 martie, ora 16.00.

La munte vântul va sufla tare, cu viteze de peste 80…90 km/h, iar în zona înaltă, mai ales a Carpaților Orientali și Meridionali, se vor depăși 100…120 km/h. La altitudini de peste 1.800 m, temporar, în cursul nopții de duminică spre luni (10/11 martie), va ninge viscolit. Intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în celelalte regiuni, cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în Moldova și Transilvania rafalele vor atinge 60…70 km/h.


ANM anunţă că riscul producerii de avalanşe este însemnat în majoritatea masivelor montane.

La altitudini mari, stratul de zăpadă este instabil şi umezit şi va îngheţa, iar zăpada proaspăt depusă nu va avea stabilitate. În plus, în zonele unde există depozite însemnate de zăpadă riscul de avalanşe este mai ridicat. Potrivit ANM, în Munții Rodnei şi Munții Călimani este risc însemnat de producere a avalanşelor. Stratul de zăpadă are 99 cm în Călimani și 35 cm pe Vârful Pietrosul Rodnei.

Pe o scară de la unu la cinci, unde unu este risc redus, iar cinci este risc foarte mare, meteorologii au stabilit că, până luni seară la ora 20.00, riscul este de gradul trei. ”La peste 1.800 m, stratul de zăpadă este instabil şi umezit în partea sa superioară, iar odată cu uşoară scădere a temperaturilor va îngheţa. În următoarele 48 de ore, temporar va ninge şi se vor depune câţiva centimetri de zăpadă. Pe pantele suficient de înclinate se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici şi izolat medii, riscul fiind crescut la supraîncărcări slabe. În zonele unde există depozite însemnate de zăpadă riscul de avalanşe este mai ridicat”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, în zonele mai joase sunt posibile precipitaţii mixte, pe alocuri însemnate, cumulând 15-20 de litri pe metru pătrat.

1 comentariu

  • Astazi la ora 18 este miting de protest impotriva codului rosu, adica impotriva ciumei rosii, adica impotriva pesedragnea.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui bistritean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS