Actualitate

Cod portocaliu de ger persistent în Bistrița-Năsăud! Două zile cu temperaturi extreme

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod portocaliu și cod galben de ger persistent valabilă pentru întreaga țară în zilele de luni 9 și marți 10 ianuarie. Județul Bistrița-Năsăud, alături de alte 35 de județe și de municipiul București, se află sub cod portocaliu de ger! Sub cod galben sunt doar cinci județe din vestul țării.

În intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade. În Crişana şi în Banat vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.

În perioada următoare, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite noi mesaje privind evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice periculoase.

Recomandări: evitaţi deplasările pe distanţe lungi; evitaţi expunerea la frig; consumaţi ceaiuri calde; folosiţi îmbrăcăminte adecvată, evitând însă supraîncălzirea organismului; protejaţi-vă extremităţile prin purtarea de mănuşi, căciuli; evitaţi trecerea în mod brusc din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu; purtaţi încălţăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile. Orice situaţie de urgenţă trebuie să fie anunţată la 112.

Etichete

2 comentarii

  • ce va mai mirati si va ,,coduri,, de frig si ger. pai nu e iarna ?? e ianuarie nu iulie. stati ca vine februarie. ce mai coduri faceti atunci ???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.