Actualitate Recomandări

Codul Administrativ, adoptat prin OUG. Ce spune vicepremierul Daniel Suciu

Guvernul a adoptat, marţi, Codul Administrativ prin Ordonanţă de Urgenţă. Vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat că ”niciodată niciun ales local nu trebuie să oblige, să sugereze sau să ceară unui funcţionar public să încalce legea”.

”Aleşii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesităţii şi oportunitatea actelor administrative. Acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru ilegalitate. Pot înţelege poziţia sindicatelor din administraţie. Pot înţelege, dar doar până la un anumit punct ipoteza conform căreia orice nobil, ca să nu spun baron local, pune un funcţionar public să facă o ilegalitate şi doar funcţionarul public răspunde. Acest lucru este fals. Şi o spun cu toată responsabilitatea funcţiei mele. Niciodată niciun ales local nu trebuie să oblige, să sugereze sau să ceară unui funcţionar public să încalce legea. Funcţionarul public este protejat de o lege specială vizavi de refuzul de a comite un act pe care îl consideră ilegal. În schimb, ştim cu toţii, la nivelul tuturor ministerelor că există şi funcţionari care refuză să semneze un act administrativ, deşi ştiu că acest lucru este perfect legal. Totuşi, dacă ne dorim ca fiecare să aibă responsabilitatea funcţiei sale, şi acest lucru trebuie să se întâmple şi în administraţia publică locală. Niciun funcţionar nu este încurajat să încalce legea şi orice funcţionar public trebuie să spună atunci când un şef îi cere încălcarea legii, să îl refuze”, a spus Daniel Suciu.

Legat de pensiile pentru primari, el a menționat că ”înțelege sensibilitatea subiectului”: ”Nici nu vreau să fiu ipocrit şi nici nu vreau să consider sau să cataloghez toată categoria primarilor drept hoţi, bandiţi, nesimţiţi, corupţi şi trăiesc din şpăgi. Este adevărat că şi-au asumat această poziţie de primari, doar că timp de 15 ani nu au avut dreptul nici măcar la sporul de vechime şi au avut o serie întreagă de interdicţii. În ziua în care Guvernul, oricare ar fi el, va anula toate pensiile speciale, atunci se va lua decizia de a anula şi indemnizaţiile de vârstă pentru primari”.

”Toate prevederile din Codul Administrativ au fost discutate în ultimii 15 ani. În esenţă reuneşte 16 legi, unele de foarte mare vechime. Avem un act normativ care nu e perfect, dar va ajunge în Parlament şi reprezentanţii partidelor vor face toate corecturile pe care le consideră necesare. În ultimele două luni am avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor actorilor din administraţie. Toate structurile asociative ne-au solicitat adoptarea Codului administrativ”, a mai spus Daniel Suciu, care a precizat că acest Cod stabileşte termen pentru remanieri. În caz de remaniere, premierul trebuie să facă în 5 zile propunerea, iar preşedintele are 10 zile să răspundă dacă acceptă sau refuză numirea.

Vicepremierul a adăugat: ”Am rugămintea la domnul președint şi la toţi cei care vorbesc doar din interes politic să citească cu foarte mare atenţie actul normativ, pentru că uneori am impresia că uneori trăim în realităţi paralele. Nu există, dar nu există judeţ în care am fost să nu invit toţi primarii la discuţii vizavi de actul normativ. Acest Cod Administrativ nu politizează nimic. Prefectul rămâne înalt funcţionar public. Şefii de deconcentrate nu sunt asimilaţi managerilor publici, rămân pe legislaţia actuală. Cât priveşte baronii, înseamnă că toţi aleşii locali sunt nişte baroni şi nu ar trebui să adoptăm acest act normativ pentru că domnul preşedinte nu este de acord. Domnul preşedinte a mai atacat acest act normativ la CCR şi vreau să punctez că CCR nu a respins prevederile Codului Administrativ, ci modalitatea tehnică de elaborare”.

El a postat pe Facebook:

”Guvernul României a adoptat astăzi mult așteptatul Cod Administrativ, cod ce integrează nu mai puțin de 16 acte normative. Vom avea în sfârșit un cadru legal unitar, coerent, clar și simplificat. Un document la care se lucrează de 15 ani, susținut în unanimitate de toate structurile asociative ale UAT-urilor, și care va debloca și simplifica procedurile administrative, mai ales pe acelea ce privesc contractarea și implementarea unor proiecte cu finanțare nerambursabilă.
Principalele soluții și măsuri ale Codului Administrativ:
• Stabilește proceduri și termene pentru numirea în funcția de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului
• Reglementează procedura de validare a mandatelor consilierilor locali aleși prin hotărâre a instanţei
• Simplifică procedura de atestare a bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ – teritoriale; atestarea se va realiza prin hotărâre a consiliilor locale/județene, pe baza punctului de vedere al MDRAP
• Hotărârile consiliului local/județean se vor adopta cu majoritatea absolută, respectiv jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie
• Aleșii locali vor răspunde exclusiv pentru aprecierea necesităţii şi oportunității actelor administrative, dar acest lucru nu înseamnă că nu răspund pentru legalitate
• Elaborarea unei proceduri cadru privind licitația publică pentru închirierea bunurilor proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și pentru vânzare bunurilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale
• Creează Sistemul național de evidență a ocupării în sectorul public
• Introduce concursul național pentru funcțiile din administrația publică centrală, ca etapă de selectare inițială
• Introduce cadrele de competență și ale obligativității formării profesionale ca și condiție la promovarea funcționarilor publici
• Simplifică procedurilor de constituire a comisiilor pentru recrutarea și evaluarea înalților funcționari publici, precum și pentru comisia de disciplină
• Modifică modalitățiile de defalcarea a redevenţelor obținute prin concesionare, din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului, după cum urmează:
a) 40% la bugetul local al judeţului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;
b) 40% la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare;
c) 20% la bugetul de stat”.

9 comentarii

  • De ce nu i-ați zis „codul nesimțirii și neobrăzării” tovarășe?
    Mai ai obrazul să dai față cu sângeorzenii?
    Se vede că ai ai avut ce învăța de la „mentorul condamnat” Livulică!
    SĂ-ȚI FIE RUȘINE!
    Dacă mai habar ce înseamnă „cei șapte ani de-acasă”!
    PS
    Sunt sigur că și părinților tăi le e rușine cu asemenea odraslă.

  • Plecat-am nouă din Beclean,
    Și cu boactărul, zece,
    Și-aveam în codrul ardelean
    Trei firme austriece.
    Voioși ca șoimul cel ușor
    Ce zboară de pe munte,
    Cu Daniel Suciu la picior,
    Cu Doina Pană-n frunte.
    *
    Crud e când intră prin stejari
    Năprasnica lor drujbă,
    De-abate toţi copacii mari
    Codreanul pus în slujbă!
    Prin foc, prin șpăgi, prin hoți, prin fum,
    Prin mii de comisioane,
    Urcăm, luptăm… iată-ne-acum
    Sus, sus, lângă butoane.
    *
    Ah! da-o-ar Domnul să ajung
    Al apelor ministru,
    Ca ploile să le alung
    Dincolo, peste Nistru,
    Ca să scot din codrii virgini,
    De-a pururi austriecii,
    Și să tăiem doar cu români,
    Ce-a mai rămas din specii.
    ______
    Boactăr – de la Wächter, în limba germană, sergent

  • IARASI SIGUR E O LEGE …GEN BULUCEALA
    nu am inteles nimic din ce a vrut sa spuna ziaristul asta …
    ASTIA DE LA PESEDE NU SUNT IN STARE SA FACA O LEGE CLARA…
    sigur nici ailalti …dar astia de la pesede…sunt asa de perversi ca se confunda cu prostii!
    PS stie careva unde a avut asta sector de vindea ziare?
    la gara e ocupat…la lama…iar!

  • Dle Daniel SUCIU, pensiile speciale pentru tot felul de demnitari publici, din Bugetul Romaniei, cu salarii de lux fata de palmasi, fara contributia la ele la FONDUL National de PENSII, in timpul timpului lucrat intr-o viata, acordate de guverne sau Parlament, sunt IMORALE SI ILEGALE! Credeam ca ajuns in VARF, tanar fiind, stiti si ati inteles acest lucru ELEMENTAR… M-ati dezamagit, mi-ati pierdut INCREDEREA… Iar Codul Administrativ, prin continut, marime, aplicatie si URMARI ar fi trebuit discutat si aprobat in PARLAMENT. Cand veti reveni pe Pamantul REALITATII, ca si cetatean de rand, veti cunoaste direct multe urmari negative, dureroase si ireparabile a ceea ce azi Guvernul din care faceti parte a aprobat. Iesirea lui Liviu DRAGNEA din PEISAJUL POLITIC NU va invatat NIMIC nici pe Dvs.!
    P.S. Gandurile zilei: „Lucrurile care au preţ în viaţă, nu pot fi obţinute nici fără efort, nici fără costuri; dacă doreşti să ai drepturi, trebuie să-ţi asumi îndatoriri; dacă vrei să te cinstească cetatea, trebuie să o serveşti; dacă vrei să fii recunoscut, trebuie să ştii la rândul tău să îi recunoşti pe alţii; binele pe care îl ceri, trebuie mai întâi să îl dai; dacă vrei liniştea păcii, trebuie să stăpâneşti durităţile războiului; protecţia cetăţii se obţine prin serviciu în slujba legilor ei; pe scurt, mintea are nevoie de cultivare, sufletul de străduinţă, iar drepturile de îndatoriri.”- Horia-Roman PATAVIEVICI
    Cartea zilei: „In lume nu-s mai multe Românii” / PARASCHIVESCU, Radu.- București: Humanitas, 2019.
    Tuturor, sănătate și la bună revedere!

  • Motto:
    „Amice, eşti idiot”!
    (I.L.Caragiale)
    Acest ministru mic si la propriu si la figurat, recunoaste că „CCR nu a respins prevederile Codului Administrativ, ci modalitatea tehnică de elaborare”.
    După cum se stie, in noiembrie 2018, a decis cu unanimitate de voturi, că legea privind Codul Administrativ este neconstituțională în integralitate pe motive extrinseci.
    In primul rand, Codul Administrativ a fost respins deoarece în cadrul procedurilor de adoptare Parlamentul a încălcat principiul bicameralismului. ”Unele articole au fost trimise Camerei decizionale, altele nu”.
    Un alt motiv care a stat la baza deciziei CCR a fost că inițiatorii Codului Administrativ nu au solicitat avizul obligatoriu al Consiliului Economic și Social. ”Legea te obligă să soliciți acest aviz. Chiar dacă ei nu trimit răspuns sau dacă avizul este negativ, este obligatoriu să-l ceri”.
    Cu toate astea, executivul nu a inteles nimic din respingerea Codului Administrativ de către Curtea Constituțională. Ca dovada ca Guvernul a adoptat Codul Administrativ prin Ordonanță de Urgență si nu prin dezbatere in Parlament care este forul legislativ al țării. Care-i urgența? De ce guvernul ocoleste dezbaterea parlamentară pe o lege atat de importantă cum este Codul Administrativ? Fiind vorba de Ordonanță de Urgență- o modalitate nedemocratică de adoptare a unei legi, Curtea Constituțională ar trebui sesizată din nou.

  • Augustin Zegrean fostul președinte al Curții Constituționale a declarat că adoptarea Codului Administrativ prin Ordonanță de Urgență nu se justifică sub nicio formă, iar o Curte Constituțională ideală ar trebui să declare clar neconstituțional acest act normativ, care încalcă de mai multe ori Constituția. Zegrean mai spunea că decizia CCR de neconstituționalitate din noiembrie 2018 viza probleme care nu erau legate de fondul legii, pentru că nu a fost făcută analiza pe conținut, și doar pe procedură, dar există decizii ale CCR din 2016 prin care s-a stabilit că pensiile speciale pentru aleșii locali sunt neconstituționale.
    Vezi: https://www.comisarul.ro/articol/zegrean-adoptarea-codului-administrativ-prin-oug-n_1006237.html

  • Majoritatea celor care comentati nici macar nu ati citit aceasta OUG dar va dati cu parerea. Va spun unii si altii ca un lucru nu este bun si toti sariti ca niste papagali si repetati acelasi lucru. Intr-adevar sunt si lucruri care nu sunt bune si aici ma refer la pensiile speciale pentru alesii locali dar in rest ce nu este bun? Ca o spun cei de la USR? O spun pentru simplul fapt ca nu au primari. Cand o sa aiba o sa uite brusc de acesta OUG. La fel ca si cei din PNL.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.