Vremea rece de la sfârşitul lunii mai nu a împiedicat livezile de la Cireşoaia să dea rod mai mare faţă de anul trecut chiar şi cu 30%.
„Şi noi ne-am temut că nu se vor face cireşele, dar Dumnezeu a dat să fie recoltă bună şi chiar foarte bună. Acum s-au copt cele timpurii, dar vin şi cele pietroase în curând. Faţă de anul trecut, estimez că producţia este mai mare cu 30%. Noi le adunăm, ca în fiecare an, le ducem seara în centrul satului şi aşteptăm cumpărătorii. Au început să vină TIR-urile din Bucureşti, din Moldova, din Timişoara, din Braşov dar avem informaţii că vor veni din Austria. Din Republica Moldova nu au mai venit”, ne-a declarat Francisc Nagy din Cireşoaia.
Bărbatul are între 6-7 hectare de livadă de pe care adună fructele cu ajutorul membrilor familiei. „Nu prea găsim oameni la lucru. Adunăm totul cu familia. Ne trezim dimineaţa devreme, iar o persoană care ştie să culeagă, într-o zi reuşeşte să adune 100-150 de kilograme. E destul de greu pentru că e o căldură de 30-40 de grade, scara are 20 de metri. E greu. Acum, în sat, seara vindem cireşele cu 5 lei kilogramul. Şi anul trecut a fost tot aşa. Am mai dat şi cu trei, şi cu patru, şi cu şase, depinde. Când, cum, depinde totul de piaţă. Dacă e recoltă bună, reuşim să ne acoperim toate cheltuielile pe care le-am făcut. Dacă nu, suntem pe minus”, a declarat el.
Iudita Lucaci, tot din Cireşoaia, confirmă şi dânsa că recolta din acest an e foarte bună. „E clad, s-au copt repede şi bine. Dacă nu se schimbă vremea, o să avem şi soiurile pietroase în câteva zile. Sperăm să şi exportăm în Ucraina. Aşa se aude că va veni un camion de acolo. S-ar putea să mai vină şi din Republica Moldova. În Ungaria nu cred că vom reuşi să exportăm anul acesta pentru că au şi ei recoltă bună. Deocamdată vin comercianţi din Cluj, din Braşov, de peste tot. Vânzările merg relativ bine. Noi avem majoritatea afaceri de familie. Chiar numai noi familia lucrăm. Alţii mai angajează şi oameni din afaceri, dar noi nu. Din păcate, dacă nu reuşim să adună la timp din soiurile pe care le avem, se strică din ele. E şi un dezavantaj când recolta e mare. Acum, s-a accelerat şi procesul de coacere şi estimăm că până în 10 iulie vom culege cam tot ce avem prin livezi „, a spus doamna Lucaci.
Cei peste 1600 de localnici din satul Cireşoaia sunt entici maghiari şi reuşesc, într-un an bun, să câştige suficienţi bani din cireşe pentru a-şi întreţine familiile şi livezile până când pomii rodesc din nou. Ei cultivă, în total, peste 65 de soiuri de cireşe. Când au recoltă bună, ei obţin peste 1000 de tone de cireşe anual datorită microclimatul favorabil din zona satului care face ca pomii să fie protejaţi.
În timpul lunilor mai-iunie-iulie, mijlocul satului se formează o piaţă de gros şi în fiecare maşini din toată ţara, dar şi din străinătate.
Pentru localnicii din Cireşoaia, vânzarea cireşelor reprezintă cea mai importantă sursă de venit, dar nu singura, având în vedere că, după încheierea sezonului cireşelor, ies pe piaţă cu caise, toamna cu mere şi struguri.
Adaugă comentariu