Profesorul Constantin Rus: Iubesc mai mult Fizica decât funcţia de director – interviu

Cum e să fii director de şcoală?

E o funcţie pe care, dacă nu reuşeşti să o atingi, îţi pare rău, dacă ai atins-o, îţi pare foarte rău. Dacă faci o sumă la final de mandat sau de mandate, îţi pare bine fiindcă ai reuşit ceva, poate totul, poate foarte mult. Nu ştiu.

Spuneţi-mi cine vă enervează cel mai mult, elevii, părinţii lor, profesorii?

Toţi laolaltă pentru că e imposibil să mă supere numai unii sau numai alţii. Uneori mă supără toţi deodată, alteori pe rând. Pot să mărturisesc însă că această supărare într-o baie de bucurie pentru că pot comunica cu oameni uneori mai deştepţi decât mine, uneori mai buni şi mai interesanţi decât mine, dar întotdeauna încerc să am eu dreptate.

De unde vine bucuria unui director de şcoală?

Ar trebui să ştiu după cei circa 20 de ani de când sunt director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa. Cred că, dacă îţi faci un inventar al activităţilor pe care le derulezi în fiecare zi, cel mai interesant lucru este acela că îmbini administraţia cu munca la catedră. De aceea, dacă-mi permiteţi să dau un sfat pentru viitorii directori de şcoli – eu fiind undeva la final de carieră – niciodată să nu renunţe la a preda la cel mai înalt nivel. Spun asta din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte pentru că, intrând în casă, au bucuria activităţii fireşti pentru care s-au pregătit, în pauze se încruntă la probleme administrative, dar, dacă le îmbină bine şi frumos, au satisfacţie. Cred că cine reuşeşte să îmbine aceste lucruri are satisfacţie dublă: că lucrează la catedră, se întâlneşte cu elevii, are satisfacţiile imediate ale profesiei pentru care s-a pregătit, şi apoi că reuşeşte să creeze un cadru adecvat pentru bucuria copiilor, a părinţilor şi a profesorilor.

Aţi exmatriculat mulţi elevi ca director?

Dacă stau bine şi mă gândesc nu cred să fi fost mai mult de doi-trei, spun asta în calitate de director. Sigur, legat de această problemă, eu am o sintagmă pe care adesea o folosesc: cine intră în direcţiune cu o problemă trebuie să iasă de acolo cu ea rezolvată. Rezolvată înseamnă să i se strângă mâna şi să i se dea un premiu sau să fie sancţionat, fie că este elev, fie coleg, colaborator pentru că nu îmi place să spun că am subalterni. Ca urmare, au intrat în direcţiune colegi care au propus scăderea notei la purtare şi, până la urmă, exmatriculare. Am fost de acord, nu de multe ori, nici nu-mi amintesc, dar nu regret că am exmatriculat. Cred că am făcut un bine la momentul respectiv, ca medicul.

Mai ţineţi minte pe câţi elevi aţi premiat?

Am dat foarte multe premii de-a lungul vremii şi vreau să-i mulţumesc în fiecare zi destinului că am avut şansa să premiez colegi, elevi eminenţi – nu voi rosti niciun nume pentru că sigur aş greşi uitând pe cineva – dar i-am premiat pe foarte mulţi. Întotdeauna mi s-a pus un nod în gât când a trebuit să-i felicit, să le strâng mâna. Uneori cred că am exagerat spunându-le că nici nu ştiu ce înseamnă această strângere de mână. Mă gândeam la directorul instituţiei, nu la omul Constantin Rus, gândindu-mă dacă mie directorul şcolii mi-a strâns vreodată mâna. Poate în gimnaziu, prin liceu, mai puţin.

Dacă ar fi să o luaţi de la început aţi mai vrea să fiţi director sau aţi opta pentru o carieră strict didactică?

20 de ani am fost – cum spun unii- simplu profesor. Apoi, destinul a făcut să mi se propună să fiu director în anii după Revoluţie. Am ajuns să fiu director într-o perioadă extrem de grea. Nu ştiu dacă îmi voi scrie vreodată memoriile, dar cred că am preluat direcţia acestei şcoli într-un moment infernal. De aceea, nu ştiu dacă aş mai dori să treacă naţia noastră prin aceleaşi stări ca să trebuiască să preiau funcţia de director în aceleaşi condiţii. Altfel, sunt un copil provenit de la ţară, învăţat cu greutăţi şi cu lucrurile aşa cum se petreceau ele la ţară. Cei care am trăit la ţară ştim că acolo este greu. În vremea copilăriei, eram bucuros dacă puteam merge de la Giurgeşti până la Reteag să văd trenul. Şi aici, în funcţia de director, trebuie să ai curajul de a face mai mult pentru toţi chiar dacă uneori eşti pleznit la figurat, nu la propriu.

Cum arată o zi din viaţa dvs. de director?

„Dimineaţa când mă scol/ înspre şcoală vreau să zbor”. Ajung la şcoală pe la 7.40, intru în direcţiune, mă aşteaptă doi-trei părinţi, secretariatul îmi pune corespondenţa pe masă, după care mă duc la contabilitate, vin iar părinţi şi colegii care mă aşteaptă pe holuri, rezolv problemele administrative, răsuflu uşurat şi merg în asistenţă la ore, apare însă un diriginte cu nişte elevi care au creat nişte probleme deosebite. Apoi intru să văd nişte ore frumoase, constat că sunt colegi care ştiu să predea mult mai bine şi mai frumos decât mine şi mă bucur mult, intru la alţii şi constat că i-am prins un pic nepregătiţi şi mă întristez, dar spun că vine o altă zi. La amiază, mă preia din nou secretariatul şi contabilitatea sau mă anunţă că trebuie să merg la Primărie la o întâlnire cu constructorul care trebuie să pregătească spaţiul pentru clasa a IX-a. În general, la 15.00 plec de la şcoală acasă.

Acasă, însă, vă uitaţi în catalogul online, cred.

Nu, în catalogul online mă uit, de regulă, la şcoală. Nu îndrăznesc să mă uit tot timpul fiindcă mă întristez. Nu văd toate notele trecute, nu văd absenţe motivate, văd prea multe absenţe şi atunci de să mint că stau toată ziua pe platforma online? Acasă mă pregătesc pentru a doua zi pentru am şi zile în care am ore. Având ore, trebuie să mă pregătesc şi să iau toată literatura de specialitate pentru clasa a XII-a unde am trei ore pe săptămână astfel încât să mă pot descărca frumos cum spun deseori să mă risipesc frumos în sufletele copiilor cu această disciplină superbă care este Fizica pe care o iubesc mult mai mult decât funcţia de director.

Un director are vacanţă?

În principiu, nu. Din păcate, de când sunt director, din 1990 până acum, nu am avut niciodată o vacanţă întreagă. De regulă sunt în concediu, dar nu pot să-mi fac concediul, sunt în şcoală. Nu ştiu dacă e rău sau e bine. Îmi pare rău că m-am obişnuit aşa. Când nu am fost director, nu ştiu dacă mă credeţi, dar tot spre direcţiune îmi venea să mă duc. Peste 4-5 ani când o să ies la pensie, nu ştiu ce-o să fac. (zâmbeşte)

Interviu realizat de Cristiana Sabău