Agenții economici din domeniul construcțiilor din Bistrița-Năsăud au participat la o întâlnire organizată de Camera de Comerț și Industrie alături de președintele CCI BN, Vasile Bar, primarul Bistriței, Ioan Turc, subprefectul Ioan Zăgrean, Grațian Morariu – comisar șef Garda de mediu, Valerian Sălăgean – Agenția de resurse minerale, Sever Roman – director Agenția pentru protecția mediului, Teodor Hăsmășan – director Apele Române Bistrița, Cristian Găzdac – Agenția pentru arii naturale protejate.
”Avem o țară plină de resurse naturale, dar nu sunt lăsați să le exploateze! Un nou imbold înspre o schimbare a legislației a fost dat către autoritățile statului român de către agenții economici din domeniul construcțiilor.
Cu fiecare întâlnire pe care CCI BN o organizează în sprijinul agenților economici, există o dorință și totodată o speranță ca vocile unite ale mediului de afaceri și problemele întâmpinate de aceștia să găsească o rezolvare. Constructorii își doresc o procedură simplificată și un pachet de măsuri benefice pentru o inițiativă legislativă mai accesibilă de a obține avizele și autorizațiile necesare efectuării lucrărilor în construcții și în carierele de piatră.
Tergiversarea documentelor, termenele prea lungi pentru avize, pentru verificarea dosarelor, emiterea autorizațiilor și a actelor de reglementare în aceste domenii, taxele exagerate pe care trebuie să le plătească, practic taxă la taxă pentru a primi permisiunea de începere a unei lucrări, generează pierderi fantastice constructorilor an de an.
Reprezentanții mediului de afaceri din construcții doresc să fie găsită o soluție care să genereze modificări ale legislației în acest domeniu, reducerea termenelor, a taxelor și o procedură mai simplificată a documentelor care să permită începerea și derularea lucrărilor în condiții normale.
Se va întocmi o listă cu problemele întâmpinate, iar cu sprijinul Instituției Prefectului BN va fi trimisă către Ministerul Mediului și reprezentanții Guvernului României în speranța unei soluții viabile”, se arată într-un comunicat al CCI.
Adaugă comentariu