
Un copil de aproape 2 ani din Viișoara, cu arsuri la nivelul feței, gâtului și toracelui produse de un lichid fierbinte, a fost transportat cu elicopterul SMURD la București.
Accidentul casnic s-a petrecut puțin după prânz. Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud cu medic au intervenit la Viișoara și au stabilizat copilul care s-a ars cu apă fiartă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strugari, în momentul în care a ajuns la UPU, copilul în vârstă de 1 an și 10 luni era conștient, în agitație psihomotorie, prezentând arsuri cu lichid fierbinte pe aproximativ 15% din suprafața corpului, în zona feței și toracelui anterior.
Copilul a fost sedat, intubat, cu funcții vitale stabile și transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din București.










❤️!!!