Persoanele fără venituri şi care nu intră în categoria celor care beneficiază de servicii medicale gratuite, cum ar fi de exemplu copii, trebuie să depună Declaraţia Unică şi să plătească o contribuţie de 1.248 de lei pentru a se asigura în sistemul public de sănătate, informează ANAF.
Persoanele fără venituri sunt asigurate la sănătate de la data la care depun Declaraţia Unică, iar pentru perioada de la internare şi până la momentul depunerii Declaraţiei Unice vor plăti cheltuielile cu spitalizare, avertizează ANAF.
„Rugăm contribuabilii persoane fizice fără venituri să depună în timp util Declaraţia Unică, pentru a nu ajunge în situaţia în care să aibă nevoie de asigurare socială de sănătate şi să nu fie asiguraţi, respectiv persoanele care se internează în spital, deoarece subliniem încă o dată că persoanele fără venituri sunt asigurate la sănătate de la dată depunerii Declaraţiei Unice, iar pentru perioada de la internare şi până la dată depunerii Declaraţiei Unice vor plăti cheltuielile cu spitalizare”, potrivit ANAF.
Contribuabilii persoane fizice fără venituri se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin depunerea on-line a Declaraţiei Unice prin intermediul Spaţiului Privat Virtual de pe site-ul ANAF.
Persoanele fizice fără venituri dobândesc calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi au dreptul la pachetul de bază de la data depunerii Declaraţiei, iar asigurarea încetează la expirarea a 12 luni de la dată depunerii Declaraţiei.
Persoanele fizice fără venituri datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru 12 luni, la o baza de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară.
Astfel,contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice fără venituri este în suma de 1.248 lei, care trebuie achitată până la data de 15 martie 2020.
Persoanele fizice fără venituri datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru 12 luni, la o baza de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe ţară.
pai daca sunt fara venituri de unde sa aduca bani
ce matematica este asta ??
Chiar așa, persoana fizică fără venituri, din ce să plătească 1248 de lei pe un an, dacă el n-are venituri, abia trăiește de la o zi la alta. Conform formulării ANAF, un nonsens, ”ia-mi un fir de păr din palmă”, deoarece se știe că omului nu-i cresc peri în palmă. Politica socială a majorității este un nonsens. Dacă nu sunt create condițiile pentru a munci și avea venituri de pe urma unei munci cinstite, de unde pretenția de a aduce venituri la buget de unde nu există venituri, de la persoanele fizice fără venituri???
Aceasta este buna starea PSD.
Toti din PSD sustin ca traim mai bine, dar cred ca s-a strecurat o gresala in discurusl lor,nu noi traim mai bine ci ei ,cei din guvernarea actuala (PSD+ALDE+UDMR) .
Daca pana acum era fara plata ,acum va trebuie platit si cu cat va creste salariul minim cu atat va creste si contributia.
ca si cei din pnl ul tau nenorocitule!
esti praf
hai sictir
tu traiesti pe banii mei lenesule….bugetarule
si de unde vreti voi sa tot platim noi, servicii pentru cei care nu sunt asigurati dar bine mersi au masini si alte cele????Nu vorbim aici de copii si batrani?? vorbim de cei care bine mersi isi pun poze cat sunt ei si ele de smecheri si nu platesc un leu la stat, iar cand le trebuie doctor urla sa le asigure statul tratmentul!!!! Cat sa mai platim noi?? foarte bine! sa plateasca sau sa rabde. Asistenta minima trebuie data acestora…sa se invete sa mearga la munca si sa plateasca la stat. Indiferent ca PSD sau PNL su USR!!! tot la fel trebuie facut!!!
tu vb care stai pe spinarea altora? esti atat de hanic ca lingi in fund pdl ul
sa fie blocati cu lanturi acasa sa nu mai iasa pe drumurile publice
…ASA CUM S-A INTAMPLAT IN TARGAOVISTE!
Oare aia au platit impozitele?