Economie Sport

Costurile modernizării Sălii Polivalente, ”care nu mai e de mult Sală Polivalentă”, se ridică la 2 mil. euro

Şeful Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Constantin Florian, a declarat că pentru modernizarea Sălii Polivalente din Bistrița este necesară suma de două milioane de euro, bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale. El a precizat că pentru a arăta ca atunci când a fost inaugurată ar fi nevoie de 500.000 de lei.

Directorul DJST Bistrița-Năsăud, Constantin Florian, a afirmat că Sala Polivalentă din Bistrița este de fapt Complex Sportiv Național.

constantin florian 28 oct”Sunt lucruri care ne depășesc și sunt legate de Sala Polivalentă, care nu e Sală Polivalentă și probabil de aici și situația puțin ingrată. Toate Complexele Sportive Naționale beneficiază de bani pentru reparații capitale, plata arieratelor, cele legate de utilități în special. Sala Polivalentă din Bistrița care nu mai e Sală Polivalentă de mult, e un Complex Sportiv Național, e tratată ca o Sală Polivalentă. Doamna ministru Gabriela Szabo m-a întrebat cât ne-ar mai trebui ca să fie ca atunci când am inaugurat-o. Asta ar însemna încă 500.000 de lei. Sunt exact banii care înseamnă cheltuieli de funcționare la Sala Polivalentă. Dacă ele ar putea fi acoperite, atunci veniturile proprii care sunt undeva la 580.000-600.000 de lei pe an s-ar putea orienta o parte spre completarea planului de achiziție publică și marea parte pentru activități sportive”.

Florian a menționat că procedura de a obține finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, este în derulare.

”Avem o deschidere din partea doamnei ministru Gabriela Szabo, care a perfectat o înțelegere cu domnul Dragnea la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, și acum suntem în procedura de a obține o finanțare pentru reabilitarea Sălii Polivalente pe banii companiei. Este vorba de două milioane de euro care ar schimba total fața acestui complex, l-ar readuce la standardele de acum. Construcția inițială a fost dată în funcțiune în 1974, pe standardele de atunci. Cerințele performanței din ziua de astăzi fac improprii facilitățile pe care le oferă Sala Polivalentă acum. Dacă se reabilitează, o să fie altceva”.

El a adăugat că DJST nu mai are posibilitatea să deruleze niște proiecte proprii, ”decât cu restricție la Cupa Bistrița la tenis de masă, Cupa Hercules la haltere și punctual la câteva acțiuni mai importante”: ”Indemnizația de efort și bursa sportivă sunt două programe total abandonate din lipsă de fonduri”.

Ministerul Tineretului și Sportului va comanda un studiu de fezabilitate privind reabilitarea și modernizarea Sălii Polivalente, lucrări care să fie finanțate de Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții. Se dorește și extinderea capacității sălii cu 250-300 de locuri, pentru a ajunge în total la circa 1.500, prin amplasarea unor tribune în spatele porților.

2 comentarii

  • Pentru cine naiba sa mai faci sala asta daca nu mai exista sport de performanta in Bistrita? Sa fie inchiriata pt fotbal sau alte jocuri sportive?
    Ar trebui jurnalistii sub protectia anonimatului sa mai intrebe si antrenorii si angajatii celor doua institutii DJST si CSM daca lucrurile stau asa cum sunt prezentate. Niciodata sportul bistritean nu a stat atat de prost la capitolul sustinere financiara de la stat (pt ca sunt institutii de stat) sum sta de vreo 2 ani incoace. pai nu e firesc sa te intrebi de ce? Pana acum daca mai veneau bani de la primarie sau cj. erau infimi fata de cat se cheltuie cu activitatea sportiva la aceste institutii si oricum de sprijinit masiv s-a sprijint forbalul nicidecum cele trei ramuri de sport amintite in articol. Asadar ajutor local nu a fost nici nu va fi pt cele trei sectii si nici pt celelalte. Atunci de ce nu mai da ministerul sportului unde avem ministru bistritean (culmea) suficienti bani pt sport? Pai fie nu mai are (dar daca va interesati putin bugetul anual al ministerului daca nu e acelasi de la an la an , usor a crescu), fie ar fi bani dar nu pentru bistrita. Daca asculti sau citesti sau privesti tot ce apare in mass-media tara asta merge bine, e pe plus, sunt bani, sau marit multe vrute si nevrute. Numai in sportul bistritean nimic. Atunci care este adevarata problema? De ce de la Jocurile Olimpice nu se mai aude nimic de sportul bistritean, eventual numai lucruri rele gen desfintari de sectii, de cluburi, insolvente, etc. E logic problema o fi si la altii, dar in contextul asta e limpede ca e in principal la noi. la care noi? Pai la cele două instituții. Voi chiar nu intelegeti ca institutiile astea nu mai functioneaza? Voi chiar nu vedeti ca nimic nu s-a mai facut in sport in judetul asta de peste 2 ani? Nici macar competitiile care existau nu se mai fac. Mai grav, Dl Gecu felicita Bistrita pentru cele trei centre olimpice. realitatea e ca sunt realmente in budă. Nu mai avem seniori de marca nici la gimnastica, nici la haltere, nici la tenis de masa. Ei erau motorul centrelor olimpice de juniori. Uitați-va la aceste centre, pe cine mai minte domnul director ca ele sunt funcționale si ca mai au viata lunga la Bistrita. Filipas din pacate nu s-a ridicat la rangul lui Bozga si se vede, se vede rau, Fatu si gasca si-au pierdut credibilitatea la federatie si nu mai au rezultate (e dus si centrul asta), iar de centrul de gimnastica ce sa mai zici. E ploaie rau…ati auzit de vreun junior la gimnastica in ultima vreme cu rezultate? Nimeni nu mai aude nimic de la sportul bistritean de mai bine de 2 ani? Va intreb inca odata … cine e de vina? chiar toti sunt de vina si nu ne asumam nimic? Chiar oamenii care ar putea sa o faca lasa lucrurile sa intre in deriva asta fara intoarcere. Opriti naibii boala asta cat se mai poate opri, ca nu e asa de greu sa o faceti, ca altfel nici macar drumetia nu mai are sanse sa fie sport in timpul liber in judetul asta!

  • Bistrita a avut candva o sala, unde se organizasere spectacole -culturale(muzicapopulara,Benone Sinulescu -Irina Login si altii-muzica usoara cu ceimai cunoscuti interpreti ai timpului Angela Similea,Corina Chiriac,Mirabela Dauer).Spectacole spoprtive Cupa Dunari laHaltere,campionat national tenis de masa si multe altele.Bistritieni isi mai amintesc probabil !!!!!? Asi vreu sa stiu ca dupa plecarea mea din Coplexul Spotiv cine sa mai ocupat de asa ceva?Acea sala a devenit crisma,loc de intalnire ciumatilor.Ne avand spirit Gospodaresc,organizator,asta este rezultatul. Va veni statul si va da cateva pomeni!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.