”Vrem să promovăm tradiţiile din acest judeţ. Proiectul ”Crăciun în Bistriţa-Năsăud” este derulat de Consiliul Judeţean prin Complexul Muzeal Judeţean, ne dorim ca tradiţiile noastre frumoase să dăinuie, să aibă continuitate. În week-end-ul 19-21 decembrie organizăm o serie de evenimente prin care să aducem spiritul Crăciunului în sufletele oamenilor din municipiu şi din judeţ. Deschiderea oficială va fi vineri 19 decembrie, la ora 16.00, în curtea Muzeului”, a spus preşedintele CJ Radu Moldovan într-o conferinţă de presă.
El a precizat că vor fi organizate lucruri frumoase la Muzeu şi că acest proiect nu este în concurenţă cu Târgul de Crăciun al municipalităţii. ”Primăria Bistriţa are un proiect cu mult mai amplu, care se desfăşoară pe perioada întregii luni decembrie şi parte din ianuarie, care se adresează în mod special locuitorilor din Bistriţa. Ce facem noi este de o amploare mai mică, un week-end, iar ceea ce ne dorim noi este să promovăm tradiţiile şi obiceiurile. Târgul de Crăciun din centru are un alt profil, mai amplu”.
Radu Moldovan a menţionat că duminică 21 decembrie la fiecare biserică din Bistriţa va fi prezent un grup de colindători însoşit de câte un artist profesionist: ”În urma discuţiilor cu conducerea Centrului Judeţean pentru Cultură, duminică la toate bisericile din Bistriţa vor fi preznte grupuri de colindători din judeţ însoţite de un artist profesionist, care vor colinda enoriaşii din biserica respectivă şi apoi, împreună cu preoţii, se vor deplasa colindând locuitorii spre Muzeu, iar la 12.30 vom avea în curtea Muzeului evenimentul ”E vremea colindelor”.
Preşedintele CJ a afirmat că un lucru indeit, în premieră, tot sub îndrumarea artiştilor profesionişti, vor avea loc ateluere de colinde pentru cei care vor să înveţe sau să discute despre colinde. ”În a doua zi, sâmbătă, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, vor fi împodobiţi zece brăduţi împreună cu diferite grupe de copii de grădiniţă, iar duminică brăduţii vor fi donaţi unor familii nevoiaşe, zece la număr, împreună cu un set de cadouri. Vor fi ateliere de pictură pe sticlă – globuri, cu care vor fi împodobiţi şi aceşti brăduţi. În fiuecare seară, pentru deliciul copiilor, va veni Moş Crăciun care va împărţi daruri. La o căsuţă special amenajată vor fi prezenţi şi cei de la teatrul de păpuşi”, a detaliat Moldovan.
Managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş, a precizat că bugetul acestui proiect este de aproximativ 70.000 de lei.
Initiativa organizarii Evenimentului ”Crăciun în Bistriţa-Năsăud” –la Muzeul judetean in perioada 19-21 decembrie, este extrem de laudabila. Ea ar putea deschide seria altor evenimente similare, prilejuite de traditiile locale practicate pe parcursul anului. De aceea, odata cu demararea proiectului de reamenajare, şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judetean poate face mai mult pentru ca Muzeul sa devina mai atractiv si mai integrat in viata bistritenilor prin organizarea unor evenimente de acest gen. Astfel, demolarea centralei termice de pe str. Bistricioarei, ar permite sa se deschida o artera de circulatie cu intrare prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu. In lungul acestei alei care ar putea fi numita chiar “Strada Muzeului” sau ” Aleea Muzeului” ar putea fi deocamdata amenajate parcari de suprafata care sa deserveasca institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Totodata, s-ar putea incepe sistematizarea zonei din jurul Muzeului Judetean, unde sa fie amenajate spatii care sa permita organizarea la scara mare a acestor evenimente si inafara incintei muzeului.
Numai la noi se pot face astfel de aberații. Cum să cheltui atâția bani când municipalitatea a organizat deja unul. Așa cum e organizat, e acolo. Am fost anul trecut la muzeu la o oră ce se anunța de vârf. Angajați ai CJ, producatori aduși așa cum au fost aduși, unii fiind primari și vreo cincisprezece persoane. Oamenii ăştia sunt iresponsabili.
Ba Tibi, tu esti dusa cu capul. Ori faci parte din cei ce organizeaza tunul asta, ori esti tampa. 70.000 lei pe 3 zile??? Ce este laudabil? Cum naiba Sa cheltui atata banet?