Germanii numesc Crăciunul „Weihnachten”, care înseamnă „noapte solemnă”, sau „Heiligenachten” – „noapte sfântă”. Este evocată, atunci, nu naşterea lui Hristos, ca în ţările latine, ci slujba de la miezul nopţii de Crăciun. Încă din prima duminică de Advent, târgurile de Crăciun invadează pieţele oraşelor, dându-se astfel startul sărbătorilor de sfârşit de an. Coroana de Advent, confecţionată în familie, cu ramuri verzi care celebrează natura, este aşezată, în aceste zile, în case. Pe aceasta se găsesc fie patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în fiecare duminică de Advent, fie 24 de săculeţe cu dulciuri şi bunătăţi care vor fi degustate zilnic în familie. De Crăciun, germanii sunt foarte preocupaţi de decorarea locuinţei. Coroane de brad sunt agăţate la uşa de la intrare, în timp ce la ferestre sunt puse lumânări electrice.
Până în ziua de Crăciun, germanii vizitează, în familie, nenumăratele scene biblice ale Naşterii lui Iisus, în miniatură sau în mărime naturală, figurative sau animate, construite peste tot. În aer liber, oamenii se încălzesc cu vin fiert condimentat, uşor îndulcit.
În Germania, sărbătoarea Crăciunului durează două zile. 26 decembrie este zi liberă, întrucât e cea de-a doua zi de Crăciun, dedicată vizitelor în familie sau la prieteni. Cadourile sunt oferite în după-amiaza zilei de 25 sau în seara zilei de 24 decembrie, dar nu „de Moş Crăciun”, ci „de Christ-Kind” (copilul Iisus).
În Bulgaria, Crăciunul („Koleda”) începe la 12 noaptea, când fetele tinere pregătesc o pâine specială („Krava”) pentru al lor „Koledar” (colindător) favorit. „Koledarii” sunt tineri necăsătoriţi sau căsătoriţi recent, care, costumaţi cu haine tradiţionale, ţin în mâini un „Koledarka”, un baston mare din lemn de stejar sculptat. Ei fac înconjurul satului şi se opresc în fiecare casă pentru a face urări şi pentru a primi cadouri special preparate pentru ei. Sărbătoarea Crăciunului durează până în zorii zilei.
Noaptea de Ajun este numită de maghiari „Szent-este” sau „noapte sfântă”. Înainte să meargă la biserică, pentru slujba de la miezul nopţii, familiile se adună în jurul bradului de Crăciun, cântă colinde şi deschid cadourile. În Ungaria, scena naşterii lui Iisus are o mare importanţă în celebrarea Crăciunului şi este prezentată, cu câteva zile înaintea sărbătorii, de grupuri de copii, dar şi de adulţi, care merg din casă în casă. Spectacolul include păpuşi, costume, muzică şi dansuri.
Scandinavii numesc Crăciunul „Jul”, adaptând numele sărbătorii păgâne a solstiţiului de iarnă „roata”. Este vorba de roata anului care se învârte încă puţin către primăvară. Această sărbătoare reprezenta debutul unei perioade de 12 nopţi, din 24 decembrie până pe 8 ianuarie, şi simboliza noaptea hibernală, cele mai lungi nopţi ale anului, în timpul cărora se pregăteşte reînnoirea luminii şi a vegetaţiei (bradul verde).
Crăciunul în Danemarca este o perioadă de sărbătoare care se împărtăşeşte cu familia şi prietenii. Festivităţile de Advent încep cu patru săptămâni înainte de Crăciun. Coroana de ramuri verzi este făcută în familie sau cu prietenii şi fiecare dintre duminici este un prilej de a lua parte la mese festive, în compania celor dragi.
La începutul lunii decembrie, toate casele şi apartamentele sunt luminate în roşu, fie cu ajutorul unei lumânări, fie cu cel al unor felinare confecţionate din diverse materiale. Fie că sunt brazi, fie că sunt altfel de copaci, arborii din faţa caselor sunt şi ei luminaţi, iar balcoanele apartamentelor, decorate.
Pentru finlandezi, Crăciunul este poate cea mai importantă perioadă de festivităţi. În fiecare an, Moş Crăciun îşi face intrarea la Helsinki. Luna decembrie este punctată de date importante, în special pe 6 decembrie, ziua independenţei Finlandei, şi pe 13, sărbătorirea Sfintei Lucia (Sankta Luci). Această sărbătoare vine dintr-o tradiţie populară suedeză, introdusă în Finlanda în 1950. Este vorba de alegerea, dintre fetele tinere, a celei care va fi „Lucia naţională”. Îmbrăcată cu o rochie lungă, albă şi purtând o coroană cu beculeţe aprinse pe cap, Lucia apare pentru prima dată pe 13 decembrie. Până la sfârşitul lunii decembrie, ea vizitează spitalele, şcolile şi asistă la diverse sărbători, purtând un mesaj de lumină, speranţă şi caritate.
În Suedia se mănâncă şuncă, peşte şi fasole, iar în Finlanda masa este bogată în preparate de bază pe peşte: somon sau hering în diverse sosuri. Peştele îngheţat şi icrele de somon sau de cod sunt şi ele printre preferinţele finlandezilor. Merluciul are reţetă aparte. El este pus la macerat în apă minerală şi se serveşte cu sos bechamel şi cartofi. Alte tradiţii culinare sunt şunca şi cârnaţii. Desertul de Craciun este o plăcintă cu gem numită Joulutorttu.
În ajunul Crăciunului, la ora prânzului, secretarul general al primăriei oraşului Turku, situat în sud-vestul Finlandei, proclamă public începutul Păcii de Crăciun, declaraţia fiind transmisă în toată ţara, la radio şi televiziune. De Crăciun, oamenii îşi petrec timpul în familie, pentru ca pe 26, de Sfântul Ştefan, finlandezii să meargă în vizită la colegi şi prieteni.
În Spania, sărbătorile de Crăciun încep la jumătatea lunii decembrie şi se termină pe 6 ianuarie, de „Ziua regilor”. Chiar dacă Moş Crăciun e din ce în ce mai popular, tradiţia spune că darurile sunt aduse copiilor de Regii Magi, în zorii zilei de 6 ianuarie, zi liberă la spanioli.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, spaniolii construiesc scene ale Naşterii lui Iisus şi împodobesc bradul de Crăciun. În Spania, majoritatea preparatelor tradiţionale sunt pe bază de fructe uscate: migdale în supă, nuci şi migdale în prăjituri şi seminţe de pin în varză roşie. Mulţi spanioli mănâncă peşte, de regulă prăjit, cu cartofi şi ceapă şi decorat cu pătrunjel şi şofran. Prăjitura tradiţională „touronun” este preparată din ciocolată, nucă de cocos, îngheţată de praline, pastă de migdale, glazurată cu ciocolată, combinată cu ulei de masline, fructe uscate, nuci şi migdale întregi.
În Portugalia, ziua de Ajun este liberă şi mulţi oameni asistă la slujba de la miezul nopţii. În clipa în care se aud cele 12 bătăi de la miezul nopţii, toţii credincioşii se duc la biserica locală pentru a celebra Missa do Galo („mesa cocoşului”). Conform credinţelor, un cocoş ar fi cântat în dimineaţa de 25 decembrie, sărbătorind în felul său naşterea lui Iisus. În Portugalia, Ajunul Crăciunului se cheamă „Consoada” şi cuprinde cina şi deschiderea cadourilor, lucru făcut mai târziu, în noaptea de 24 spre 25. Potrivit tradiţiei, aceste cadouri nu sunt aduse de Moş Crăciun, ci de copilul Iisus.
În momentul deschiderii cadourilor, obiceiul cere să i se ofere fiecărei persoane prezente câte o portocală. Pe vremuri, acest fruct hibernal era considerat ca un produs preţios şi a fost pe punctul de a deveni unul din simbolurile Crăciunului.
Bradul a intrat destul de recent în Portugalia, dar a devenit foarte repede tradiţie. Ca dovadă, Lisabona a găzduit cel mai înalt brad împodobit din Europa, de 62 de metri, anul acesta pomul fiind ridicat la Porto şi măsurând 76 de metri.
În Estonia, Crăciunul începe cu săptămânile de Advent, când estonienii cumpără calendare şi încep împodobirea caselor. În fiecare an, pe 24 decembrie, preşedintele ţării declară „răgazul” de Crăciun, un obicei vechi de 350 de ani. Pe vremuri, la ţară, sătenii urmăreau atent stelele şi citeau viitorul în gheaţă. Ei credeau că, în această noapte, spiritele bune şi cele rele se plimbă, motiv pentru care trebuia pusă mâncare pe masă şi lăsat focul în vatră până dimineaţa.
Calendarul de Advent este, de asemenea, popular în Franţa, unde, cu câteva zile înainte de Crăciun, începe procesul de decorare a străzilor, imobilelor, magazinelor mari şi mici. De Ajun, credincioşii merg la biserică pentru a asista la slujba de la miezul nopţii. Ajunul Crăciunului reprezintă o ocazie ideală pentru francezi de a se reuni în familie, în jurul unei mese încărcate cu tot felul de produse tradiţionale, de la somon fumé, la fois gras şi scoici (tradiţionalele coquilles Saint Jacques), la Buche de Noel (o prăjitură de Crăciun, în formă de buturugă) şi, fireşte, un pahar de vin alături de multe sortimente de brânzeturi. Potrivit tradiţiei, Moş Crăciun (Père Noël) vine să aducă darurile în noaptea de Ajun, pe care copiii le descoperă de dimineaţa sub bradul împodobit.
În Grecia, naşterea lui Iisus este celebrată pe 25 decembrie, însă Crăciunul este mai puţin important decât Paştele. În Ajun, o masă frugală încheie o perioadă de post de 40 de zile. Oamenii se culcă devreme pentru a asista la slujba care începe la ora 4 dimineaţa. Pe 25 decembrie, la întoarcerea de la biserică, toată familia împarte miere, fructe uscate şi Christopsomo („pâinea lui Hristos”), un fel de plăcintă cu nuci pe care stăpâna casei a preparat-o în ajun şi în care a avut grijă să-şi lase amprenta degetelor, simbol al urmei degetelor lui Hristos, dovada că s-a născut. Masa de Crăciun la greci mai cuprinde două prăjituri tradiţionale: Melomakaronas, însiropată cu miere, şi Kourabiedes, acoperită cu fulgi de zăhar.
Cadourile nu se împart de Crăciun, ci pe 1 ianuarie, în momentul în care grecii sărbătoresc Sfântul Vasile. Acest sfânt este, de altfel, cel ce aduce darurile. În Ajunul Crăciunului, de Anul Nou şi de Bobotează, copiii greci merg din casa în casă şi cântă despre naşterea lui Iisus, despre venirea unui nou an şi de botezul lui Iisus, în schimbul a câtorva monede.
Britanicii denumesc Crăciunul „Christmas”, adică „slujba lui Hristos”. Toate casele sunt decorate pentru ocazie, la exterior şi la interior. Celebrele „Christmas carols” sunt cântecele de Crăciun pe care copiii le intonează în stradă pentru câteva monede. Pe 24 decembrie, înainte de a merge la culcare, copiii lasă, lângă şemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moş Crăciun, astfel încât acesta să-şi poată reface forţele în timpul lungii sale călătorii. Dimineaţa, aceştia îşi pot deschide cadourile strecurate în şosete, agăţate lângă şemineu sau la picioarele patului.
Masa de Crăciun este organizată, de obicei, la prânz şi, doar după ce aceasta ia sfârşit, copii pot merge să deschidă şi restul cadourilor, aflate sub brad.
Sărbătoarea de Crăciun („Nollaig” – „zi de naştere”) este una profund marcată de elementul religios în Irlanda. Irlandezii aprind lumânări la ferestre. La origine, era vorba de un semn de bun venit adresat Mariei şi lui Iosif. De aceea, tradiţia cere ca fiecare lumânare să fie aprinsă de persoana cea mai tânără din casă şi să nu fie stinsă decât de cineva pe nume Mary. Vreme îndelungată a existat obiceiul de a nu strânge masa după cina cu fructe uscate şi pâine cu lapte, în semn de bun venit pentru vizitatori. Copiii îşi primesc cadourile pe 25 decembrie, iar sărbătorile ţin 11 zile. Apoi, pe 6 ianuarie, toate decoraţiunile sunt scoase, existând credinţa potrivit căreia acestea aduc ghinion dacă sunt ţinute în casă peste această dată.
Sărbătoarea Crăciunului ţine trei zile în Italia (24, 25, 26), din această ţară venind şi „il presepe” – scena Naşterii lui Iisus -, pe care familiile italiene o instalează cu 9 zile înainte de Crăciun. Bradul de Crăciun se face pe 8 decembrie, zi, de asemenea, liberă în Italia.
În această perioadă, italienii oferă celor apropiaţi, colegilor de muncă sau vecinilor dulciuri, prăjituri cu chipul principalilor protagonişti ai perioadei: Moş Crăciun (Babbo Natale) sau copilul Iisus. Această tradiţie a cadourilor oferite vecinilor vine dintr-un obicei mai vechi, specific zonelor rurale, unde, în noaptea de Crăciun, toţi copiii din sat plecau cu colindul. În schimbul urărilor de fericire, belşug şi „la mulţi ani”, copiii primeau cadouri constând în produse alimentare, precum făină, ouă sau carne uscată.
În Italia, însă, tradiţiile de Crăciun diferă de la o regiune al alta. În nordul ţării, cadourile sunt aduse de Moş Crăciun (Babbo Natale) sau Micul Iisus (Gesu Bambino), pe 25 decembrie. În alte părţi acestea sunt aduse de Sfânta Lucia, pe 13 decembrie. Conform legendei, Santa Lucia aducea de mâncare prietenilor săi creştini ascunşi în catacombe. La Roma şi în sudul Italiei, oamenii trebuie să aştepte, pentru cadouri, data de 19 ianuarie, dată sfântă, în care Befana, bătrâna vrăjitoare cu părul alb, va trece. Îmbrăcată în negru şi cu pantofi rupţi în picioare, ea se deplasează pe mătură şi împarte dulciuri copiilor cuminţi şi cărbuni celor neascultători. Copii îşi lasă, în general, şosetele într-un colţ al casei pentru a primi bomboane.
În Polonia, perioada Crăciunului („Gwiazdka” sau „mica stea”) este dedicată regenerării forţelor vitale ale lumii, adică ale oamenilor, animalelor şi naturii, pentru a se îndeplini în cele mai bune condiţii ciclul curgerii timpului. Tradiţiile moderne asociază magie, binecuvântări de Anul Nou, decorarea casei şi simboluri ale reconcilierii. Cântecele de Crăciun sunt încă foarte prezente în această perioadă. În unele regiuni, colindătorii, grupuri de copii sau de adolescenţi, vor trece din casă în casă cu stele multicolore şi cu scene ale Naşterii lui Iisus.
Obiceiul scenei biblice a Naşterii a intrat în Polonia odată cu franciscanii, în secolul al XIII-lea. Scena din Cracovia este remarcabilă, ea reprezintă sufletul şi farmecul oraşului, dar şi speranţa adusă de Crăciun. Pentru pregătirea mâncărurilor de Crăciun, se strecoară câteva paie sub faţa de masă pentru a aminti faptul că Iisus s-a născut într-o iesle. Înainte de a începe să mănânce, toţi cei aşezaţi la masă împart azima (oplatek), marcată cu scene ale naşterii Domnului, şi îşi fac urări de bine. La început, cadourile se ofereau numai de Sfântul Nicolae, însă, astăzi, copiii primesc daruri şi în seara zilei de 24, pe care steaua cea bună le etalează sub brad. În fine, slujba religioasă reprezintă un lucru aproape aproape obligatoriu, bisericile poloneze, fiind, la această dată, pline de oameni.
Sărbătorirea Crăciunului în Canada este un buchet de tradiţii provenind din mai multe culturi: franceză, germană, engleză, ucraineană şi cea a indienilor. Acest amestec generează o diversitate remarcabilă de obiceiuri.
Pentru francezii canadieni, cel mai important preparat este plăcinta cu carne, „la tourtiere”. Ea este însoţită de o supă tradiţională, sosuri, brânzeturi, patiserie, prăjituri cu fructe, gogoşi. Principalul desert de Crăciun este Yule Log. Aceasta este o prăjitură de ciocolată, în formă de buştean, acoperită cu un strat gros de ciocolată albă şi neagră, pentru a părea acoperită cu zăpadă. Aceste desert este simbolul trunchiului de mesteacăn ars în focul imens ce a durat toată noaptea dinaintea plecării francezilor în Canada.
Canadienii englezi sărbătoresc Crăciunul avînd pe masă gâscă friptă sau friptură de vită şi budincă de prune. Cele mai apreciate dulciuri sunt aşa-numitele Chicken Bones şi Barley Roys. Ele există de peste o sută de ani pe mesele acestei părţi semnificative a populaţiei canadiene. Chicken Bones (Oase de pui) au fost inventate în 1885, de fraţii Ganong. Ele sînt un amestec de scorţişoară, zahăr şi ciocolată. Barley Toys sunt făcute de Yarmouth Candy Company din Noua Scoţie, după aceeaşi reţetă veche de o sută de ani: zahăr, glucoză, colorant şi ulei de măsline. Amestecul este turnat în forme mici, reprezentând pui, iepuri şi alte animale, jucării şi desigur, pe Moş Crăciun.
Masa tradiţională pentru cubanezi conţine friptură de porc, fasole neagră cu orez şi plante tradiţionale sub formă de piure.
Americanii nu au un mediu tradiţional de Crăciun. În general, ei mănâncă friptură de vită, cea de curcan fiind servită cu numai trei săptămâni înainte, de Ziua Recunoştinţei. Aperitivele au aproape peste tot somon afumat, preparat în diferite feluri. La Casa Albă se serveşte „Prăjitura prezidenţială”, preparată după o reţetă veche, de peste două secole (cu cireşe, migdale, petale şi sirop de trandafiri). Această tradiţie este unică în lume. În Vestul Americii este servită tradiţionala băutură „eggnog”. Ea se prepară în vase mari de sticlă şi conţine brandy, rom, ouă şi lapte.
Multe persoane din Noua Zeelandă urmează vechile tradiţii engleze în ceea ce priveşte masa tradiţională: curcan, budincă de stafide şi salate reci. Un Crăciun desăvârşit include prăjitura „Pavlova” – preparată din bezea şi decorată cu kiwi, căpşuni şi frişcă.
Ruşii sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, în concordanţă cu calendarul iulian. Oamenii postesc de Advent, timp de 40 de zile, de pe 28 noiembrie până în seara de 6 ianuarie, când apare prima stea pe cer. Atunci, familiile ruse iau o cină cu 12 feluri de mâncare, în cinstea celor 12 apostoli ai lui Iisus, printre care se regăsesc: peşte, ciorbă de sfeclă, varză cu mei, fructe uscate. Cel mai important ingredient este un fel de păsat, numit „kutya”, făcut din grâu sau alte cereale, ce simbolizează speranţa şi nemurirea, miere şi seminţe de mac, despre care se crede că aduc fericirea, succesul şi liniştea.
În Rusia, cadourile de Crăciun sunt aduse de Ded Moroz sau Moş Gerilă, care l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae în timpul regimului comunist, dar şi de Babushka. Potrivit unei legende, aceasta era o bătrână care a pornit să-l vadă pe pruncul Iisus cu un coş plin cu daruri, însă, negăsindu-l, a lăsat cadouri pentru copii în fiecare casă pe care a vizitat-o. Ded Moroz, spiritul iernii la ruşi, este ajutat să ducă darurile de Snegurochka, fata zăpezii.
Bradul de Crăciun (Yolka) este o altă tradiţie care a fost interzisă în perioada sovietică, însă, pentru a o menţine vie, ruşii împodobeau brazi de Anul Nou. Şi cum ornamentele fie erau prea scumpe, fie nu se găseau, brazii de Crăciun erau împodobiţi cu obiecte făcute în casă şi cu fructe.
Mediafax
Adaugă comentariu