”În urma discuțiilor cu sindicatele, cu care am mai discutat și la constituirea bugetului în ianuarie, am acceptat să aplic deciziile Curții Constituționale, deci la începutul anului a avut loc o creștere de salarii. În momentul de față, la angajații Consiliului Județean nu cresc salariile cu niciun cent, rămân salariile în plată. Vor crește salariile pentru personalul asimilat capitolului Administrație, circa 70 de oameni de la DGASPC din cei 1.000 de angajați vor beneficia o creștere de 25%, iar pentru angajații de la Evidența Persoanelor va fi o creștere de 8%. La CJ nu există nicio creștere”, a spus președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldova, într-o conferință de presă.
El a menționat că salariile angajaților CJ vor crește ”în funcție de performanța lor”: ”Decizia nivelului de salarizare este la latitudinea Consiliului, executivul are obligația să prezinte propuneri. Avem două limite: limita de jos – salariul minim, limita de sus – salariul vicepreședintelui stabilit prin Legea salarizării. Deci la CJ nu crește niciun salariu cu niciun cent pentru că au crescut la începutul anului. Am făcut adrese la Ministerul Muncii, autorul Legii salarizării, mă interesează foarte tare dacă am dreptul să le scad. Vorbesc foarte serios, le-am spus tuturor că odată cu evaluarea anuală a angajaților din aparatul de specialitate, care era mai mult o formalitate, vom face și salarizarea. Cei care au făcut ce aveau de făcut vor rămâne cu salariul pe care îl au, cei care nu… voi propune CJ grila de salarizare pentru anul 2018”
Radu Moldovan a făcut trimite și la declarațiile președintelui Camerei de Comerț și Industrie BN, Vasile Bar, care a spus că majorarea salariilor în sectorul public implică riscuri enorme, care ar putea duce la colaps. ”În momentul de față, în sfârșit, după zeci de ani, în administrația publică locală avem salarii civilizate, nu cele discutate de domnul Bar care intră în colaps, sper să nu intre și personal în vreun preinfarct sau infarct. Mi-a produs o dezamăgire cruntă. Am explicat și mediului de afaceri că nu poți cere administrație performantă cu 1.000 de lei salariu. După renumita OUG a domnului renumit Boc 100% din specialiști au plecat din public spre privat, acum când doi-trei pleacă invers am intrat în greva foamei și în colaps. Îl anunț pe dl. Bar să stea extrem de liniștit că România nu intră în colaps și dacă tot făcea comparație cu Grecia singurul lucru de care îmi pare rău e că nu ne putem compara cu Grecia la turism. Legat de comparația cu Ceaușescu pe care a făcut-o la adresa lui Liviu Dragnea, este o mojicie din punctul meu de vedere și nu răspuns la lucrurile astea. L-am speriat pe domnul Bar, era să intre săracul în colaps”.
Șeful CJ a menționat că de la 1 iulie se aplică Legea salarizării privind indemnizațiile conducerii CJ: ”Salariul meu brut este acum în jur de 9.000 de lei, 6.000 și ceva net, el va crește cu maxim 50%, cu coeficientul 9 devine 13.000 și ceva de lei brut. Cresc salariile președintelui și vicepreședinților, scade al secretarului și crește nu foarte mult al managerului public”.
Proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor este pe ordinea de zi a ședinței CJ din 31 iulie. Aici proiectul salarizării.
Mojicie????
Își apăra șeful????
E doar joc de imagine, ca Bar e roșu pana in măduva oaselor!
Cata ipocrizie !
Exact ca Dragnea !
La averi colosale nu te dai doi bani pe salar .
Mare destept esti tu mai Pablo.
La cât de competent esti, fa -ți si tu o firmă ca sa te lafai si tu în masini de lux , excursii , vile etc. De dat din gura e usor . Esti foarte bun teoretician , esti facut pt politica . Spune-ne la ce instituție lucrezi , dragule .
Sa faca guvernanții ăștia cumva , ceva , ca sectorul privat sa se dezvolte , asa se vor putea da salarii mai mari, nu din pix si împrumuturi.
Radu Moldovan e ipocrit , declaratia lui cu „scaderea salariilor ” demonstreaza acest lucru . Declaratiile lui despre domnul Bar cu infarctul si preinfarctul mi-e jena sa le comentez, tin de grobianism . Azi , in Comisia economica s-a dat aviz favorabil pentru majorarea salariilor la Protectia Copilului cu 25% . Am intervenit si am spus ca sindicatul a cerut o majorare mica in contextul in care exista salarii care cresc cu 300% , dand exemplul salariului primarului Bistritei – Ovidiu Cretu . Deci cele mai mici salarii cresc cu 25% iar cele mai mari cu 300% , crescand astfel discrepanta dintre venituri in administratia publica . In termeni neacademici , asta se cheama debandada . Asta a reusit PSD-ul , dupa promisiunile din campania electorala , sa produca debandada si sa nemultumeasca pe aproape toata lumea .
D-nii Stoian si Bar sunt cetateni de bun simt care doresc binele acestui popor si spun ce gandesc. In rest totul este gargara si demagogie.
Da dl Bar, 1450 de lei brut și 1015 net nu va îngrijorează? Oameni pe care ii pupați in zona don spate, numit mediu de afaceri in mare parte dau acest salar!! Iar coșul zilnic la nivel de cost se ridica la cel european unde salariul eate tot de 1000 doar ca de euro… dl bar d-voastră ce venit aveți???minimul pe economie cumva???
Domnule Radu Moldovan cu cat au crescut salariile pe Decizia Curtii Constitutionale? Am auzit ca au crescut cu 75% in brut. Se spune ca au salariile mai mari ca la primarie dupa aplicare acestei legii a salarizarii. Sigur ca nu mai au cum creste deoarece ar depasi salariul dumneavoastra de 13000 lei care este ca si al primarului Cretu.Trebuie doar sa fim sinceri si sa nu pozam in altceva. Salariile vor fi publice si se va vedea care este realitatea.salariile la CJ sunt marite din ianuarie cu 75%. si va felicit pentru caati avut curaj si ati pus in aplicare DCC.
Si la cine vor creste salariile, la lipitori de afise? Liderul de sindicat este inscris in PSD, cum poate sa mai fie lider? Iar noi cei de la comune care cotizam nici nu existam . Mai lasati gargara si nu pozati in corectitudine. Cei din urma au fost adusi politic ca si la primarie, atunci ce facem dupa ce au servit partidul le taiati salariile? Cine va mai crede?s au taisti salariile la cei care sunt de o viata la CJ. Daca e vorba de performanta si de la CJ ca si de la primarie ar trebui sa plece toti lipitori de afise.
E bine ca va ganditi numai la voi? Ati politizat si sindicatul care oricum e degeaba. Pentru sindicat exista doar salariati din CJ cei de la comune cu ce am fost ajutati? Cu nimic.Va felicit ca ati pus in aplicare DCC, mai mult pe d-soara Mica Oprea, ei ar trebui sa i multumeasca toti.De ce nu spuneti ce grila are un executiv sau un director atunci o sa credem bunele sau relele intentii.Bafta
Si la primarie un direcor are cu cel putin 70% mai mult decat un executiv la maxim si cred ca acestia din executie duc greul. Uitativa pe grila publicata si faceti socoteala. Vorba aia cine imparte parte si face. Au avut grija de ei. O sa vedem ca si la CJ e la fel. Mult succes si aveti grija de toti salariatii, biblioteca, muzeu si ceilalti la care nu ati aplicat DCC nu stiu de ce.
grecia are o datorie de 470 miliarde de euro la populatie de 10 milioane .
romania 98 miliarde la o populatie de 20 milioane .
ne putem imprumuta putin in fiecare an pentru cresteri de salari si investiti , datorie in procente Debt-to-GDP ratio va scadea
eu il compar pe domu BAR si toti PNL cu tot cu clonele lor USR cu ceausescu numa austeritate si bani putin la oameni asa e dreapta asta peste tot in lume pentru cei bogati
cam multi apostoli ai austeritati si in judetu asta ramas in urma
Ce salariu are dl Bar? Il doare n cot de oameni de rand fie ei muncitori sau cu studii.Mai faca niste chefuri ,premieri, mese festive. Dl Bar sa spuna daca se poate traii cu 1450 lei sau chiar cu 2500 lei la cat e de scumpa viata. Patroni de la privat se plang ca s au marit salariile la stat dar isi permit masini scumpe, vile , piscine, excursiii in locuri exotice, bani multi in banca. De ce nu platesc pe cei carora le datoreaza toate acestea? Nu am vazut patron sarac numai patroni care se lafaie in lux pe munca amaratilor. Este adevarat sunt si exceptii de oameni cu suflet gen Danci Aurel care are respect ptr munictori si ii plateste cum se cuvine Cinste lui.
in România munca este răsplătită cu 20% din totalul valorii producţiei obţinute, pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 80%. În Europa, media este de 50% – 50%”.
aicicea sunt diferentele !
Aceste mariri de salarii le vom resimti……prin iarna.noi toti..
unde ai vazut la tonomatele de la tv.
sau ai facut liceul economic CPL
D-le presedinte RADU MOLDOVAN ; chiar nu credeti ca seful d-vs. tov dragnea este pe TOPOGAN ? Chiar nu vedeti ca PSD pierde in fiecare zi dupa aparitiile lui (EL MAXIMO) procente seioase ? Va stiu un bun politician ce naiba. Eu unul chiar va simpatizez intr-o anumita forma.Dupa cat ma pricep eu la politica seful mare din acest important si necesar partid de STANGA nu prinde ZIUA RECOLTEI la carma partidului.
Balane, nu știu cum se face ca exact de data asta ai dreptate, dar vezi ca nu poți sta mult la „periat” că te așteaptă Crețu cu autorizația pt. casa din curte
Dl Balan sunteti simpatic, aveti casa fara autorizatie si strigati hotii!!!! Asta e maxima zilei, in rest sanatate multa :)))))
Răul nu e cel care îl spune domnul Bar, răul imens e că îl spune unul din aceiași tabără, acest tăvălug al puteri ce are și rol de opoziție este răul suprem.
Dl Moldovan Radu poti sa scazi salariile cat vrei dar nu sub minim pe economie, in ordine ierarhica daca ati citit legea salarizarii dar nu cred ca este cazul sa bravati deoarece nu stiu ce o sa faceti cu lipitori de afise. Dupa declaratia asta va asteptati ca toata lumea sa va laude, bravo ca nu ati facut precum primaru Cretu. Dar nu este cazul deoarece salariile in CJ sunt mari datorita DCC.
Domnule Radu M de ce sa scadeti salariile, munca bruta o duc cei pe care ii conduceti, nu se plimba, nu fac poze, nu taie panglici, nu fac excursii in strainatate, nu au averi colosale de ce sa va bateti joc de ei.? Doar pentru a primi aplauze?Doar pentru a arata ca sunteti altfel decat primarul Cretu? Ma bucur ca primarul are grija de angajati, dar nu mi place ca de unii are mai multa grija decat de alti.
Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 32 C.p. şi art. 189 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art. 41 C.p. în infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 194 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 C.p. formulată de inculpatul S.D.-G. prin avocat. Condamnă pe inculpatul S. D.-G., recidivist, aflat în PNT Gherla, la pedeapsa principală de 21 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin.1,4 C.p. rap. la art. 32 C.p. şi art. 189 alin.1 lit.c C.p. cu aplic. art. 41 C.p.. În temeiul art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Condamnă pe inculpatul S. D.-G. la pedeapsa principală de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C.p., art. 234 alin.1 lit.a C.p.cu aplic. art. 41 alin.1 C.p.. În temeiul art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Condamnă pe inculpatul S.D.-G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 342 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. Condamnă pe inculpatul S.D.-G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept prev. de art. 343 alin.1 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de recidivă postexecutorie raportat la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni aplicată prin S.p. 635/2004 a Tribunalului Satu Mare definitivă prin D.p. nr. 6866/2005 a ÎCCJ din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 1137 zile închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în concurs real prev. de art. 38 alin.1 C.p. şi în temeiul art. 39 alin.1 lit.b C.p. contopeşte pedepsele principale aplicate prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse ( 5 ani şi 8 luni închisoare ), rezultând pedeapsa principală finală de 26 de ani şi 8 luni închisoare, alături de care, în temeiul art. 45 alin.3 lit.a C.p. aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. şi anume, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,h C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a deţine, purta, folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 399 alin.1 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 12.07.2016 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 112 al.1 lit. b, f C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a pistolului letal cu glonţ marca Colt de calibru 11,43 şi a celor 5 tuburi cartuş de calibru 11,43 mm depuse la Camera de corpuri delicte din cadrul IPJ B-N şi a celor două tuburi cartuş aflate în plicul nr.14 depus în Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N. În temeiul art. 397 alin.3 rap. la art. 404 alin.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către inculpatul S.D.G. a următoarelor bunuri:balsam de buze Larello (aflat în plicul nr. 3 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N), unghieră, forfecuţă de unghii (ridicate la percheziţia din data de 8.07.2017 şi depuse în 2,4 la Camera corpuri delicte IPJ B-N nefiind înaintate Tribunalului B-N), ochelari de soare ( aflaţi în plicul nr.7 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N), înscrisurile aflate în plicurile nr.9,10, ţigarete din plicul nr. 17, pantofi aflaţi în plicul nr. 15 şi coletul nr.6, ceas de mână aflat în plicul nr. 16, obiecte îmbrăcăminte din colet nr. 2,3,4,5, laptop marca Aer Aspire cu seria 5542G7554275242 model NS 2277, geantă laptop şi încărcător aferent, modem Huawei, cartelă telefonică SIM, dispozitiv MP3, acumulator auxiliar Power Bank marca Taudia, trei încărcătoare, trei telefoane mobile, unul marca Nokia Microsoft Mobile seria IMEI 357140067418163 cu cartelă SIM Orange, unul marca Alcatel One touch, cu seria IMEI 3591600657549468, cu cartelă SIM Orange, unul marca Samsung cu seria IMEI 354609077275071 cu cartelă SIM Lycamobile(depuse în plicurile 19,20 aflate la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N), În temeiul art. 397 alin.3 rap. la art. 404 alin.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către numita B. I. L. a celor două telefoane aflate în plicul nr.18 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N ( unul marca FREE MAN dual SIM seria IMEI 1 359354070026990, IMEI 2 3593744070027006 cu cartelă SIM Orange, celălalt marca Orange Dive 30 cu seria IMEI 867239020940439). În temeiul art. 397 alin.3 rap. la art. 404 alin.4 lit.f C.p.p. dispune restituirea către persoana vătămată A.P. a cămăşii aflate în coletul nr.1 la Camera corpuri delicte a Tribunalului B-N. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă A. P. L. şi obligă pe inculpatul S.D. G. la plata sumei de 12.152,32 lei cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 100.000 Euro cu titlu de daune morale. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Raiffeisen Bank S.A. şi obligă pe inculpatul S. D. G. la plata sumei de 6.605,42 lei. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Târgu Mureş şi obligă pe inculpatul S.D.G. la plata sumei de 4.759,22 lei cu dobânzile legale aferente calculate de la data de 22.07.2016 până la data plăţii efective. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean B-N şi obligă pe inculpatul S.D. G. la plata sumei de 492,25 lei. Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud. Constată că I.S.U. B-N, H.D. L., M. L. nu s-au constituit părţi civile în cauză. Menţine sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din data de 29.07.2016 asupra sumelor de 1.713 lei şi 2.850 Euro consemnate la CEC Bank. În baza art. 276 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul S. D. G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea părţii civile A. P.L. În baza art.274 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul S. D. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 9.000 lei, cuantum ce include şi contravaloarea cartuşelor utilizate cu ocazia acţiunii operative din data de 12.07.2016, de către organele de poliţie respectiv 2,55 lei. Stabileşte în favoarea Baroului Bistriţa Năsăud suma de 780 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu av. Ceuca Corina la urmărire penală, cameră preliminară şi judecată, şi suma de 100 lei onorariu parţial oficiu urmărire penală pentru av. Cîrceie Fabiola, sume ce se vor suporta din fondurile M.J. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.07.2017.
GICA VERDE ; daca chiar te dai VERDE iti fac o invitatie la PARTIDUL VERDE sa fim colegi, si dacva vedem ca esti bun si te duce capul si ai inclinatii in a iubi MEDIUL NATURAL te nominalizam sa candidezi unde vrei tu. O SEARA FAINA !!!
Mulțumesc! Unde aveți sediul? Da, iubesc maimuțele, câinii, papagalii și în general ciripitoarele, asta înseamnă că iubesc mediul natural.
Este inadmisibil ca acesti „farisei” ROSII gen primarul CRETU si presedintele CJ ,sa-si accepte astfel de salarii!!?? Cum de mai aveti curajul sa veniti cu minciuni in fata miilor de bistriteni care lucreaza la LEONI,etc,pe salarii de mizerie,si care nu traiesc in palate si care au in grija copii,cheltuieli imense cu utilitatile,etc! SA VA FIE RUSINE!!!
cere si tu salariu nu sta si comenta ca cat are ala .
vecinu are o capra mai mult.
toti trebuie sa ajungem la standardele din vest .
sau tu vrei sa ramanem ca tine cu 350 de euro ?
asta e romanu ,
voi la mariri de salari iesiti in strada .
ajung la concluzia ca va place saracia
Gica Verde ; intra pe facebook si bate Partidul Verde BN.
o sa i fac statuie lui dragnea si radu moldovan daca o sa traim ca in grecia !
Draga ANDREI ; tu ai impresia ca eu fac parte din aceasta casta daca mi-am facut o casa pe forte proprii, oricand usor de demonstrat ? Mai strig odata ; JOS HOTII, DELASTORII, IMPOSTORII, si FALSIFICATORII din institutii .Si tu esti simpatic pt. ca nu ai inteles nimic. VIATA LUNGA !!!
Foarte tare! Si lui Ceausescu i-au gasit salariile in seif de cand era presedinte. Ce nevoie avea Ceausescu de salariu. Parca vila lui Dragnea din salariu s-a facut!
deci, concluzia la tot ce a spus domn Radu e ca salariului lui va fi cat a lu Cretu si ca totusi salariile din cj cresc
Concluzia e ca un om religios îi dorește moartea altui om .
Ai dreptate dl Gelu in loc sa se gandeasca cum sa si rezolve problemele sa le creasca salariile mai bine sa moara si capra vecinului.Ce rai suntem unii si ne meritam soarta .Nicaieri in Romania nu am vazut atatea comentarii pline de ura.