Actualitate

Cresc tarifele percepute de Vitalia pentru depozitarea gunoiului la Tărpiu

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobă în ședința de joi un proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor percepute de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor SRL Boldești-Scăeni, care operează centrul de management integrat al deșeurilor de la Tărpiu.

SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor SRL Boldești-Scăeni a solicitat modificarea tarifului de preluare a deșeurilor municipale în vederea depozitării de la 104,79 lei/tonă la 154,79 lei/tonă, fără TVA, aceasta fiind impusă de ”necesitatea aplicării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia, începând cu data de 1 ianuarie 2020, contribuţia pentru economia circulară pentru deşeurile destinate a fi eliminate prin depozitare este de 80 lei/tonă, aceasta fiind inclusă în tarifele de colectare şi plătită de către operatorul de colectare a deşeurilor operatorului depozitului, care are obligaţia de achita aceste sume către Fondul pentru mediu”.

SC Vitalia precizează că ”această contribuţie reprezintă pentru operatorul depozitului o cheltuială pentru protecţia mediului, taxa trebuie reflectată în cadrul cheltuielilor de exploatare, fiind un cost aferent prestării serviciului de depozitare, şi solicită modificarea tariful de preluare a deşeurilor municipale în vederea depozitării”.

De asemenea, SC Vitalia a solicitat modificarea tarifului de preluare a deşeurilor biodegradabile în vederea compostării de la 203,60 lei/tonă, fără TVA, la 230,50 lei/tonă, fără TVA, prin introducerea noilor sume, respectiv a noului tarif de preluare a deşeurilor municipale în vederea depozitării majorat (154,79 lei/tonă, fără TVA) și modificarea tarifului de preluare a deşeurilor reciclabile colectate separat în vederea sortării de la 194,63 lei/tonă la 205,90 lei/tonă, fără TVA, prin introducerea noilor sume, respectiv a noului tarif de preluare a deşeurilor municipale în vederea depozitării majorat (154,79 lei/tonă, fără TVA).

Ultima modificare de tarife a fost în luna septembrie: 1. Tariful de preluare a deşeurilor biodegradabile în vederea compostării se modifică la 203,60 lei/tonă, fără TVA; 2. Tariful de preluare a deşeurilor reciclabile colectate separat în vederea sortării se modifică la 194,63 lei/tonă, fără TVA.

4 comentarii

  • Creșterea taxelor,a tarifelor și a impozitelor de cele mai multe ori acoperă incompetența,hotia și prostia.In aceste zile toate Consiliile Locale aprobă și mărirea tarifelor si pt Supercom.In schimb Vitalia încă nu s-a apucat de constructia celei de a doua celulă,Supercom nu face nimic pt colectarea selectivă,în schimb măresc tarifele și scad frecventa de colectare.Toate acestea se întîmplă sub înțeleapta conducere a lui Raducu și Cretu,dar și cu complicitatea primarilor.
    PĂREREA MEA!

    • Nea Ioane , ca sa fii complice la ceva trebuie sa te si pricepi . Citeam ,pe undeva, cum ca , Consiliul Local Bistrita l-a delegat la discutiile cu Supercom pe Citymanagerul Avram , cu mandate foarte clar : Sa se opuna oricarei solicitari a firmei de salubrizare . Ce vreti mai multa incompetenta. In loc sa se ceara lamuriri cum s-a ajuns la aceste tarife si sa se demonstreze ca solicitarile Supercomului sau Vitaliei sunt nefondate (avand datele de calcul care au stat la baza fundamentarii acestor tarife ) noi mandatam pe cineva sa se opuna la orisice solicitare a operatorului !! Deci ….

  • Doar partial ai dreptate.Eu nu știu ca Avram să fie supus consiliului local,în schimb șeful lui suprem,cel care a adus Supercomul în judet,adică Cretu niciodată,repet niciodată nu va fi impotriva propriului interes.Prietenii știu de ce.
    PĂREREA MEA !

  • Aveti perfectă dreptate,doar că ,,adrisantul” este altul.Colectarea o fac cei de la Supercom.Vitalia doar gestionează la groapa de la Tarpiu ce duce Supercomul.Că nici ăștia la groapă nu-și fac treaba e adevarat,dar pt colectare sunt vinovati Supercom și cei care-i sustin,Radu,Cretu ,ADI si primarii.
    PĂREREA MEA!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nea Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS