(VIDEO) Spune despre el că a crescut „pe străzile Bistriţei” şi că are o „ambiţie arzătoare”, lucruri care îl recomandă să intre în cursa pentru funcţia de primar al Bistriţei. Deşi mai sunt doi ani până la alegerile locale, iar partidul din care face parte nu a desemnat încă în mod oficial numele vreunui candidat, un anume Cosmin Moldovan şi-a făcut videoclip de prezentare.
În filmul realizat, parcă predestinat, cu spatele la un zid, cel mai probabil al cetăţii pe care Cosmin vrea să o cucerească acum în mediul virtual, el spune următoarele: „Numele meu este Cosmin Moldovan. M-am născut, crescut şi educat în Bistriţa. Ştiu cum este să te zbaţi în acest oraş. De aceea, în aceste vremuri, avem nevoie să ne susţinem între noi, iar cei care vor conduce destinele noastre trebuie să fie mai deschişi colaborării cu locuitorii municipiului. Pentru ca în viitor să ne bucurăm de un oraş modern trebuie ca toţi cei care locuim aici, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni, să ne implicăm activ în viaţa comunităţii noastre. Avem nevoie de şcoli şi grădiniţe modernizate, construcţia de noi creşe, atragerea de investitori, încurajarea tinerilor antreprenori, crearea de noi locuri de muncă, fluidizarea traficului şi multe altele care oraşul nostru are nevoie. Pentru toate acestea, avem nevoie de un om care va lupta pentru destinele comunităţii în care locuim. Împreună putem schimba Bistriţa!”.
Întrucât a considerat probabil că nu a apucat să exprime chiar totul – sau că nu s-a înţeles suficient de bine din cauza dicţiei deficitare- Cosmin a adăugat şi o parte scrisă la tot acest discurs, cu alt mesaj:
Aflăm aşadar de la el că a „crescut pe străzile Bistriței” şi că are „o ambiție arzătoare pentru Bistrița”. Din profilul său de „candidat” altceva nu mai reiese.
În traducere liberă, pe băiatul crescut „pe străzile Bistriţei” care vrea să fure startul pentru Primăria Bistriţa, nu-l mai recomandă nimic altceva nici măcar pentru a intra în cursa internă din partid, cu atât mai puţin de a intra în cursa adevărată: nu are şcoli de afişat, nici locuri de muncă. Nu ştim altceva despre el decât că s-a pus singur cu spatele la zid şi a scris cu majuscule ca să înţelegem toţi cât de important este ce ne spune EL. Altfel, am fi crezut că e o glumă estivală de care să râdă cei aflaţi la plajă.
Dincolo de caraghiolosâcul situaţiei, să foloseşti sigla unui partid istoric atunci când te taie capul şi unde te taie capul, spunând ce îţi trece ţie prin cap, denotă că partidul cu pricina ori nu are conducători, ori vrea din start să reducă la zero orice şansă de a-şi păstra o undă de credibilitate.
Aşadar, „org. Municipală PNL Bistriţa” – ca să cităm din Cosmin Moldovan – a început cu stângul campania pentru Primăria Bistriţa, probabil în dorinţa încă neexprimată la niciun zid ca stânga să păstreze această demnitate publică încă un mandat.
Ha ha, cum adica doarme ,,pe strazi”?
Ce promovare!
Cu așa strategie rămâne Crețu încă un mandat, cu siguranță. Exact ca acum patru ani PNL-ul își arată neputința și limitele. Degringolada din organizație iese la iveală prin toți porii. Mâine vor fi și alți care vor posta mesaje pentru „electoratul de dreapta „. Este foarte limpede că nu s-au reformat suficient de mult încât să conteze în bătălia pentru municipiul Bistrița.
În democrație e dreptul fiecăruia să se promoveze , dar e şi responsabilitatea celui care se prezintă să convingă şi să fie validat de electorat.
Eu spun că e benefic să se implice cât mai mulți şi să voteze cât mai mulți.
https://youtu.be/k3kIBzeFrz0
e om al strazii
lasand gluma la o parte s+a exprimat el mai ciudat
dar e baiat de treaba il cunosc …nu e de soi rai…ar merge primar oricand in loc de psdisti dar el e si mai rau PDLIST om al lui BOC OLTEANU si BASE
Oricare bistrițean ar fi mai bun primar decât bădiucu Ovidiu și chelnerul fără bacalaureat, așa ca MU1EP5D!
As vreau sa aflu si eu un raspuns la afirmatia „stiu cum e sa te zbati si sa traiesti in acest oras ” numeste o singura realizare proprie ? o singura batalie personala castigata cu birocratia ,un singur obiectiv devenit realitate si ai fi credibil .IN rest propaganda ieftina .
De ce-l ” calcati în picioare” înainte de a-l cunoaște mai bine? El de ce nu are o sansa? Pentru ca nu este atât de cunoscut? Pentru ca nu merge cu fotograful după el când donează sânge? Pentru ca nu-și face poza cu suita după ce a făcut nu știu ce mare minune? Oare numai cei pe care ii vedem zilnic au o sansa?? Și dacă nu era de-a lui Base, ii mai dădeați o șansă?
Să înţeleg că, de fapt, dumneavoastră comentaţi aici felul cum acest domn a reuşit să se calce singur în picioare? Că nu am făcut altceva decât să scriem ce a aberat.
Vrei primar sa te ajungi sa te poti realiza si tu ?
Vrem sa te vedem realizat ,un bun gospodar inaite de a ajunge primul gospodar al Bistritei !
Suntem satui de neica nimeni care vor doar sa ajunga la ciolan pentru realizarea lor personala.
Pentru că nu pot da decât un singur plus, vreau să vă felicit pentru că aţi sintetizat în două fraze esenţa unei dorinţe colective.
http://www.gandul.info/magazin/a-dormit-pe-strada-si-in-toalete-publice-iar-acum-e-milionar-in-dolari-povestea-omului-care-a-ajuns-celebru-la-hollywood-16017104
SAU
http://www.descopera.ro/dnews/16767253-desi-a-dormit-in-adaposturi-pentru-oamenii-strazii-acum-averea-sa-e-estimata-la-60-de-milioane-de-dolari
si
http://www.digifilm.ro/stiri/stiri/De+la+dormit+pe+banca+in+parc+la+un+salariu+de+25+de+milioane+pe
Când stau la terasă și-i beau bere, îi condamnăm că nu se implică.
Atunci când se implică, îi condamnăm că sunt proști și ariviști.
Auziţi, să se implice că nu îi împiedică nimeni. Am înţeles că acest băiat lucrează la Apele Române. E hidrolog. Nu am găsit momentul în care a dat concurs pe post şi nici vreo listă de contracandidaţi pe care să-i fi lăsat cu ochii în soare cu maxima lui competenţă. Apoi, dacă tot e acolo, poate începe şi ne spune câţi dintre viloşii de la Colibiţa deversează apa direct în lac. Nominal, că SGA are sigur aceste informaţii. Să înceapă el şi să facă revoluţii acolo unde este plătit de noi toţi să păstreze apele României curate şi eu sunt prima care îl votez. Deocamdată, poveştile astea de adormit copiii să şi le spună singur înainte de culcare.
Rampa de lansare in politica si loc de refugiu pentru aia ce se considera mai politicieni/ angajati la stat fara concurs.
A mai fost unul filip care nici ala nu avea treaba cu apele si cu deversatiile de la colibita dar a supt ceva bani CA MARE DIRECTOR.
In ultimii ani pnl a castigat in multe locuri doar pe antipatiile creeate de Guvernantii psd fie presedintia fie pe plan local, sunt slabi ca partid si duc o lipsa acuta de adevarati lideri cei ce acum conduc partidul sunt niste bieti lingai pusi in functii artificial fara concursuri sau alte competente ,de asta se nasc astfel de circuri de candidati .
daca nu a dat concurs e grev….alo sa se sesizeze careva