Sănătate

Creşte cu o oră programul de vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Ce presupune acest lucru

Programul de vizită pentru toate unităţile sanitare este de luni până vineri între orele 15.00-20.00, iar în weekend între orele 10.00-20.00. Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va trebui să se alinieze noilor cerinţe şi va mări programul cu încă o oră. Managerul spitalului, dr. Mircea Gelu Buta, a declarat că „deschiderea porţilor spitalului” e şi un principiu al său.

Ordinul 1284/2012, publicat în Monitorul Oficial în 21 decembrie 2012, mai prevede ca numărul de vizitatori pentru un pacient internat într-un salon cu mai mult de trei paturi nu poate fi mai mare de trei persoane şi pot fi vizitaţi maxim doi pacienţi în acelaşi timp, dar pentru a da posibilitatea vizitei şi pentru ceilalţi pacienţi, dacă există solicitări în acest sens, durata vizitei va fi limitată la 60 de minute. De asemenea, vizitarea pacienţilor în secţiile/compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic doar membrilor familiei, respectiv părinţi, copii, surori/fraţi, cu condiţia ca vizita să se facă individual sau cel mult două persoane, cu respectarea procedurilor interne. O altă prevedere se referă la cazurile copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă unde se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre părinţi, dacă se solicită acest lucru.

Contactat în legătură cu acest subiect, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, dr. Mircea Gelu Buta, a declarat că, până acum, în spital se puteau face vizite între orele 13.00 şi 17.00.

„Vom mări şi noi programul cu o oră. Nu avem nimic împotrivă să facem acest lucru. În acest interval medicii fac contravizita şi astfel vor putea sta de vorbă cu aparţinătorii, le vor explica mai multe despre starea de sănătate a pacienţilor. La prânz se ia masa şi e neplăcut să mănânci când salonul e plin. Nu ştiu dacă există riscul să crească infecţiile intraspitaliceşti cu această ocazie. E adevărat că vor creşte cheltuielile legate de curăţenie şi de întreţinere fiindcă vizitatorii maim erg şi la baie, mai trag apa, se spală pe mâini. În ce priveşte limitarea vizitei la o oră, va fi greu să monitorizăm. Vom face cunoscute anumite reguli care au fost valabile şi până acum, dar le vom reaminti vizitatorilor. În rest, noi suntem deschişi pentru vizite, credem că pacienţii au nevoie de suportul familiei ca să se facă bine cât mai repede”, a declarat dr. Mircea Gelu Buta.

El a explicat că nu au voie să intre în spital cei care sunt răciţi, sugarii, persoanele care nu respectă standarde de curăţenie, care fumează sau vorbesc la telefoane mobile.

„Sunt reguli simple, de civilizaţie. Cred că orice om de bun simţ înţelege că nu poate sta foarte mult într-un spital. Sunt oameni suferinzi care au nevoie de linişte. E total nepoliticos să te duci în vizită la cineva care e într-o stare mai bună şi să râzi, să faci glume, să deranjezi. Noi nu am avut probleme de acest gen şi sper să nici nu avem”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Spitalul bistriţean nu a perceput până acum taxe pentru vizitatori.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.