”Imigranții, provocare pentru Europa.
Europa se confruntă cu o mare provocare în aceste zile. Ceea ce vedem că se întâmplă la graniţele unor ţări vecine cu noi este echivalentul unui dezastru umanitar, situație care se configurează într-o criză de lungă durată care va putea fi rezolvată doar dacă vor fi soluționate situațiile care o generează, şi mă refer la conflictele din Siria, Irak şi din zonele vecine.
Cred că această criză ar fi putut fi evitată dacă Europa şi celelalte state ale lumii s-ar fi implicat mai activ în soluţionarea acestor conflicte, dacă s-ar fi acordat asistența umanitară cât mai aproape de zonele de conflict, dacă s-ar fi constituit zone sigure pentru refugiați în imediata lor vecinătate.
Consecinţă a acestei lipse de implicare e acest val de imigranți, un fenomen de amploare care afectează, iată, direct Europa, ale cărei state nu sunt pregătite pentru a face față acestei provocări. Mai mult, astăzi, se fac eforturi uriaşe pentru găsirea unei soluţii legislative la nivel de Uniune Europeană pentru rezolvarea situației imigranților şi cu eforturi financiare considerabile.
Mi-aş dori ca România să privească această criză ca pe un fenomen complex şi nu se poate limita doar la a oferi cazare pentru 1.500-1.700 de imigranți, având doar o abordare matematică şi ignorând aspectele ce țin de latura umană a acestei tragedii.
Sigur că este o problemă europeană. Dar noi, ca stat membru, avem drepturi, dar avem şi obligaţii! Eu cred că trebuie să fim solidari cu întreg efortul Uniunii Europene, să fim solidari cu tragedia acestor oameni. Nu voi încheia înainte de a vă reaminti faptul că fenomenul imigranților există şi ne va afecta pe toţi şi, indiferent că vrem sau nu vrem, că ne place sau nu ne place, cu toţii va trebui să ne implicăm şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a face faţă acestei noi provocări”
Senator PNL Cristian Florian
Ăsta e senatorul ală al României care zicea acum câteva zile că România are atitudine ușor superficială în raport cu acești imigranți. Ca și cum România ar fi fost părtașă la generarea acestei probleme și tot România are și capacitatea de a rezolva această problemă. Domnule senator în Parlamentul României doar capul tău se confruntă cu o mare provocare mai mare decât europa cu acești imigranți. Vorbești de asistenţă umanitară în „zone sigure” de parcă asta era soluţia la această problemă, cumva acest val de imigranţi îl aşteptam cu toţii în 2015 ca şi cum ar fi fost normal să se întâmple, iar noi europenii şi noi românii nu ne-am îndeplinit obligaţia care ne revenea, acela de a construi nişte tabere de refugiaţi. Ce propui tu domnule senator este absolut stupid, iar intervenţia este exact degeaba este evident că te depăşeşte această problemă în a o înţelege. Mai bine ai fi repetat ceea ce a declarat preşedintele Iohanis, de data asta chiar ar fi fost un lucru deştept pe care l-ai fi putut face…
Imigrantii ar fi trebuit stopati inainte de trecerea Mediteranei. Este clar ca s-a aflat de dinainte ce se va intampla, nu se pregatesc sute de ambarcatiuni prin Turcia, Grecia, Africa de Nord fara a sti serviciile de ele. Trebuiau oprite si intoarse din drum.. Ce refugiati dom`le, astia-s imigranti toata ziua, daca e asa atunci sa-i lasam si pe aia din Somalia si Africa Centrala, toti africanii care mor de foame si de boli sa vina in Europa, hai sa le oferim casa si masa, alocatii, etc, sa fim omenosi cu ei, ce sa-i mai adoptam la distanta, o facem chiar aici in casa noastra… Cine stie cate cazuri de EBOLA vin acuma, inainte ii controlam la aeroport, hap esti suspect, inapoi, carantina, acuma sar ei gardul si aduc si toti virusii aia nasoi cu ei… Plus celulele teroriste care ard de nerabdare sa ne pregateasca niste artificii de tip C4…
Si apoi, daca se primesc imigranti in Europa occidentala, de ce nu-i primesc si pe ucranieni, albanezi, moldoveni, europeni saraci care o duc rau in tara lor?
Eu asi fi de acord sa nu primim nici unul din astia, nada, nula, zero… Nu e lipsa de umanitate, e doar instinct de supravietuire. Astia-s organizati daca nu le dai iti dau in cap, apoi striga ca nu vrei sa-i ajuti… Si asta in tara ta..
Creaza probleme fara ca ele sa existe, doar pentru a putea oferi solutii la care, vezi doamne, nu s-a gandit nimeni.
dar de ce nu îți donezi casă la sinistrați la fel cum a facut premierul Suediei?…iti ramane apartamentul …ti-e de ajuns….si asa nu te insori degraba….frigidule…