Actualitate

Cristian Niculae: Șantierul de la Școala 4 merge bine. Când vor fi gata lucrările

”Șantierul de la Generală 4 merge bine! Profitând de vremea bună din acest început de an, lucrările de reabilitare și modernizare la Școala Generală nr. 4 avansează într-un ritm foarte bun. În acest moment acoperișul și podul clădirii de cursuri și sălii de sport este aproape finalizat, se schimbă tâmplăria din PVC cu geam termopan la ferestre și uși, se tencuiește interior și se refac instalațiile electrice și sanitare”, spune viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.

Peste 40 de muncitori lucrează zilnic pentru a finaliza acest șantier într-un termen cât mai scurt. ”Din discuțiile purtate cu constructorul, putem fi încrezători într-un termen de finalizare a acestui corp de clădire în toamna acestui an. Școala Generală nr. 4 face parte din cel mai ambițios proiect de investiții în infrastructura școlară desfășurat vreodată la Bistrița – 9 instituții de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal vor beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare pe fonduri europene și guvernamentale nerambursabile. Valoarea totală a acestor lucrări va fi de peste 37 milioane euro”, a menționat el.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/1016279675418244

11 comentarii

  • Normalitate!
    De asta au nevoie bistritenii. De asta au nevoie romanii!
    Faceti ce trebuie si oamenii vor vedea asta si vor face diferenta la vot!
    Succes!

    • normalitate, un cuvant folosit mult de Iohannis dar care a dovedit ca normalitatea lui este sa foloseasca banii romanilor pentru a da bani la pritenii lui din Sibiu. Asa ceva este de neconceput.
      Scolile trebuie renovate pentru a avea copii care sa invete si sa faca ceva din tara asta ca altel emigram toti

  • Macar copiii nostri o sa aiba conditii mai bune de invatamant daca noi nu am avut. Cand mergeam eu la gene 4 arata scoala vai de mama ei. Oricum am vrut sa imi duc fica acolo cand creste asadar ma bucur ca se ocupa cineva de astea

    bravo lor

  • Un lucru îmbucurător. Copii noștri au nevoie de condiții civilizate de învățătură. În Bistrița multe unități de învățământ s-au modernizat. Investita în tânără generație este cea mai buna investiție. Bravo pentru aceste lucruri. Bravo

  • Copilașii nostri merita cele mai bune condiții .
    La Bistrita se poate , Dnul Viceprimar demonstrează zilnic ca ii pasa de fiecare locuitor din Municipiu.
    Felicitari !!

  • Cand va fi gata? Probabil la timp, dar va fi pusa in „circulatie” inainte de alegeri, ca si gradinita de pe Balcescu, care este gata de prin Decembrie.
    Adica, nu conteaza proștii pentru care este făcută, ci marele cârmaci care trebuie sa-ti arate cat de dibaci este sa-ti cheltuie banii tai (dar tu trebuie sa crezi ca sunt banii lui si le-a facut special pentru tine si ca nimeni altcineva nu ar fi facuta asta)
    Sper ca la urmatoarele alegeri sa gasim si „oameni normali”, nu numai „animale politice”.
    Poate că ar fi bine sa gasim si să alegem OAMENI, nu mafioți de stânga sau de dreapta.

    • Aveti dreptate, Archibald! Atat cu concluziile, cat si cu gradinita de pe Balcescu, uitata de soarta si mai ales de (I)responsabili, cu mizeriile din curte si poarta inchisa „invatamantului de calitate (?!)”… Poate asteapta inghet/dezghet, ca sa mai afle ca iarasi au uitat sa instaleze inca ceva sau cumva. Promisiuni de dare in folosinta pana acum au fost incalcate de 3 ori, ultima fiind „februarie”… poate 2021???!!!
      In curand, „cineva” se va mai impauna cu o constructie maiestuoasa … in campanie, ca asta-i trendu’.
      Rusine!

    • Cat de curand… poate anul asta! In seara asta erau lumini in mai multe incaperi de la etajele 1 si 2, desi nu se vedea ca s-ar desfasura vreo activitate. A disparut o parte din mizeria din curte; nu toata, ca ar fi pacat de Dumnezeu, ne-ar brusca vederea daca s-ar pregati de inaugurare. Poate nu are bani de panglica vicele, sau pentru a plati oarece datorii la unii, altii? Zic si eu…. Astept cu nerabdare, cu siguranta mai mica decat parintii si copiii care ar fi trebuit sa scape de imbulzeala in spatii improvizate aiurea. Stau si ma intreb…s-or fi amanat alegerile?! lol

  • Felicotari marelui carmaci pentru marile realizari „gradinita comunistă fara spatii de joaca, fara parcari, spatii verzi. Sunt curios daca s-a respectat proiectul.
    Nu poate fi data in folosinta probabil constructorul mare pretin cu marele carmaci este la o partida de vanatoare cu RM.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Aneta Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS