Sport

Cristian Pustai nu mai este antrenorul Gloriei. ”Mulțumim, domnule profesor!”

Rombat

Clubul Gloria Bistrița a anunțat încheierea colaborării cu antrenorul principal al echipei de fotbal, Cristian Pustai, relațiile contractuale încetând pe cale amiabilă.

”Clubul Sportiv Gloria Bistrița anunță că, începând de astăzi, colaborarea cu antrenorul principal Cristian Pustai a ajuns la final, părțile hotărând de comun acord încetarea relațiilor contractuale. Îi mulțumim domnului Cristian Pustai pentru contribuția adusă la parcursul echipei noastre și, în mod special, pentru performanța promovării Gloriei în Liga 2, rezultat care poartă amprenta profesionalismului și dedicării sale. Apreciem faptul că împreună am scris un capitol important din istoria fotbalistică a Gloriei și îi suntem recunoscători pentru efortul depus și pasiunea arătată în tot acest timp. Îi dorim mult succes în continuare, atât pe plan profesional, cât și personal! Mulțumim, domnule profesor!”, a transmis gruparea bistrițeană.

De asemenea, au plecat de la Gloria antrenorul secund Cristian Todea și jucătorii Azdren Llullaku și Alexandru Fărăgău. ”Colaborarea dintre CS Gloria Bistrita și antrenorul secund Cristian Todea a ajuns la final, părțile hotărând de comun acord încetarea relațiilor contractuale. Au purtat cu mândrie tricoul Gloriei și au luptat cu devotament iar astăzi le mulțumim pentru ceea ce au oferit echipei jucătorilor Azdren Llullaku și Alexandru Fărăgău”, a menționat CS Gloria Bistrița.

”Profesorul” Cristian Pustai a preluat echipa în vara anului trecut, în Liga 3, reușind după un an promovarea în Liga 2. În acest sezon, deși s-a calificat în grupele Cupei României, în Liga 2 Gloria nu a obținut nicio victorie în cinci etape, ocupând în prezent locul 18, cu 3 puncte din trei remize. Rezultate în Liga 2: 0-0 la CSM Slatina, 1-1 cu CS Afumați, 0-3 la Politehnica Iași, 2-2 cu CS Tunari, 0-2 la Concordia Chiajna. Rezultate în Cupa României: 4-0 la Viitorul Livezile, 5-1 la CS Gheorgheni, 3-2 la CSO Băicoi.

Numele noului antrenor va fi anunțat oficial în următoarele zile. Potrivit ProSport și Gsp, la Gloria ar urma să fie numit fostul selecționer al naționalei de juniori Under 17, Nicolae Grigore (42 de ani), ajutat de alt fost jucător al Rapidului, Ionuț Mazilu, în calitate de secund.

Campionatul Ligii 2 este întrerupt până în 13 septembrie, atunci când în etapa a 6-a Gloria va juca pe teren propriu cu CS Dinamo București.

6 comentarii

  • Ii multumim pentru prokivarea echipei in Liga2,cu mari emotii.A fost un antrenor bun pentru liga 3,dar atat.Ii dorim succes pe mai departe,poate la o alta echipa de liga 3.In liga 2 era depasit.
    Hai Gloria!

    17
    13
  • Băiatul a intrat în clasă purtând cu mândrie tricoul echipei Gloria Bistrița. Și-a găsit locul obișnuit, pe al doilea rând din spate, lângă fereastră – un colț liniștit, unde putea urmări ora fără să atragă prea multă atenție.

    La scurt timp, a intrat învățătoarea. Privirea ei a străbătut sala și s-a oprit imediat asupra lui. Și-a ridicat sprâncenele și, cu un ton între ironic și disprețuitor, a spus:

    “Ei, și de ce porți tricoul Gloriei Bistrița? Ce ești tu, jucător la Gloria – sau cum?”

    Câțiva colegi au chicotit. Pentru băiat, întrebarea a fost și amuzantă, și jenantă. Iubea acel tricou – îl făcea să se simtă mai aproape de idolii lui. Dar în vocea învățătoarei se ascundea o ironie care a spulberat toată bucuria.

    8
    19
  • “Clubul Gloria Bistrița a anunțat…“ Aiurea! Cine este “Clubul“? E de fapt un anunt de la cancelaria lui RM. El e clubul! Un fel de Becali pe banii nostri. Circ! Paine mai pe seara.

    50
    4
  • Nu înțeleg de ce nu-l aducem pe Murinho antrenor ?
    Omul e liber , bani avem ,trebuie doar voință !
    Dacă la handbal aducem “crema” Europei , nu-i păcat să facem orașul de rahat cu echipa asta de fotbal ?
    Sau schimbați-i , dracului , numele !
    Ziceți-i “Foresta” Bistrița , ca aia numai în “C” au jucat toată viața .
    Oricum erau cu două clase mai buni decât surogatul ăsta de “Glorie”!

    36
    5
  • De neînțeles. Neica nimeni, cine o fi, poate vreo păpușă Woodoo care tam-nesam a făcut o analiză de bilanț și ia dat un șut antrenorului. De acum d-l profesor poate face un pas înainte iar ,,valoroasa” Gloria Bistrița poate va scăpa mai ușor de revenire (în Liga 3).

    10
    1
  • Suporter Gloria……Înainte de a jigni un profesor,trebuie să-i respecți pregătirea profesională de bază și apoi performanțele în cea de a doua profesie! A antrenat Rapid,Gloria Buzău,GazMetan,Ceahlăul…….deci ,echipe mult mai bune decât are Bistrița de ani buni!! Dacă ai cu cine comunica și te înțelege,bine,dacă nu,salut! Cam asta e! Puteți șă-l aduceți și pe Sir Ferguson Alex că tot asta este ,cu asemenea jucători…….

    22
    1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Alex Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.