FOTO Aproximativ 100 de biciclişti au pedalat prin oraş la prima ediţie a „Critical Mass”, eveniment al cărui scop este acela de a promova bicicleta ca mijloc de transport, de a determina autoritățile să accelereze implementarea infrastructurii necesare și totodată de a arăta tuturor locuitorilor oraşului avantajele bicicletei în fața autoturismului personal.
Timp Online a stat de vorbă cu câteva dintre personalităţile prezente la eveniment pe care le-a întrebat unde cred că s-ar putea amenaja piste pentru biciclişti.
Adrian Florin Chereji – preşedinte Asociaţia Bistriţa Civică: „Eu aş vedea o pistă de biciclete pe traseul longitudinal al râului Bistriţa, pe malul drept. Poate fi amenajată foarte bine o pistă, iar de acolo să se facă trasee longitudinale care să meargă spre cartierele oraşului. Cred că s-ar putea face uşor şi pe Bulevardul Decebal, care e destul de larg şi trotuarele sunt late. Pe strada Gării s-ar mai putea face. Eu sper că studiul de mobilitate urbană care e acum în prelucrare să preia această temă mult mai serios şi să se găsească soluţii, dar nu să stricăm rondoul de pe Bulevardul Republicii – că au fost şi idei de-astea trăsnite – să păstrăm natura şi să facem un echilibru între căile pentru autoturisme, pietoni şi biciclişti. Toată lumea trebuie să fie respectată, inclusiv bicicliştii. La Cluj, am văzut piste de biciclete aşa cum scrie la carte, deci se poate”.
Florin Chereji – Asociaţia Bistriţa Civică: „Lipsa pistelor de biciclete e o problemă generală, nu doar la Bistriţa. Cred că foarte mulţi dintre primari cred că ar avea de suferit electoral fiindcă foarte mulţi merg cu maşina şi ar pierde din voturi dacă s-ar reduce din benzile destinate autoturismelor. Bistriţa, fiind un oraş cu distanţe foarte mici, scurte, plat, e mult mai simplu de făcut piste decât într-un oraş mai mare şi mai deluros cum e Clujul. Nu trebuie din start să ai o sută de kilometri cum era prevăzut în studiul acela făcut acum trei ani, e mai bine să ai 20 de km acum decât în 20 de ani să tot baţi pasul pe loc. Masa Critică nu e ceva ce numai aici se întâmplă. La Cluj se iese lunar cu pauză când e foarte frig iarna şi de abia acum au început să apară piste sigure şi utilizabile, separate atât de trotuar, cât şi de carosabil. Să trasezi o anumită culoare pe trotuar nu e o pistă propriu-zisă”.
Alin Seserman – consilier municipal PNL: „Cine a făcut studiul de mobilitate – un domn din Germania – a făcut şi în oraşe mai complicate ca Bistriţa. Are şi un doctorat în chestiunea aceasta. El a şi furnizat soluţiile, 80 de km pe trasee. Trebuia să pornim, să avem 5 sau 10 km făcuţi deja. Nu vorbim de trasee de agrement, ci de trasee pe care să putem merge la serviciu. De exemplu, să porneşti din Viişoara şi să ajungi la o oră determinată la serviciu sau unde ai de mers. Ca şi costuri nu sunt mari investiţiile, sunt nişte benzi. Sigur că acolo unde e posibil putem face şi o stradă, nişte construcţii, e vorba de costuri, dar nu foarte mari. Eu cred că, în 4 ani, putem face 30-40 de km, care ar acoperi necesarul pentru un om care vrea să meargă la serviciu, iar pentru plimbări, pentru agrement, în 10 ani cred că putem ajunge la ce ne-am propus iniţial”.
Robert Sighiartău – consilier judeţean PNL: „Mi se pare absolut normal într-un oraş care am vrea să fie european să avem şi piste de biciclete. În plus, există şi un trend foarte ok, oamenii încep să cumpere biciclete şi să umble cu ele. Sunt tineri, bătrâni, doamne. Nu există o categorie specială. Oamenii au nevoie de sănătate, iar bicicleta înseamnă sănătate. În orice oraş european mergem, vom vedea că în comunităţile mai mici oamenii circulă cu biciclete. E mai frumos, mai sănătos, aşa ar trebui să fie şi la Bistriţa. Cred că ar trebui făcută o pistă care să traverseze oraşul de la Viişoara la Unirea, un loc în care bicicliştii să se simtă în siguranţă în trafic. Sperăm ca, în lunile următoare, să ni se alăture tot mai mulţi biciclişti, iar autorităţile să ia aminte la doleanţele noastre”.
Florin Bojor – profesor: „E nevoie de piste însă nu se pot construi până nu avem parcări. Am pedalat mulţi ani în Barcelona în timpul facultăţii şi pot să vă spun că acolo au apărut multe spaţii speciale pentru a circula cu bicicleta întrucât mai întâi au rezolvat problema parcărilor pentru autoturisme ca să elibereze tronsoane din străzi. Altfel nu ai pe unde să le faci. Mă gândeam că o pistă s-ar fi putut face pe mijlocul Bulevardului Republicii, dar tronsonul acela a fost ocupat de mere şi nu te poţi da cu bicicleta printre ele”.
Ioan Someşan – avocat: „Eu cred că se pot face. Nu există nu se poate, doar nu vreau, nu am timp sau nu am chef. Dacă singura pistă care e clară (de pe Bulevardul Independenţei – n.r.) e ocupată de maşini şi s-a mai şi făcut o variantă la dreapta, atunci ce să mai vorbim? Eu circul cu bicicleta pentru mine şi pentru sănătatea mea. Apoi le spun celor care stau cu fundul în maşină că bicicleta costă mai puţin decât maşina şi nu trebuie alimentată. Iată un mijloc de a face economii şi a-ţi menţine sănătatea. În general, şoferii respectă bicicliştii şi sunt atenţi cu ei. Niciodată nu am fost claxonat la Bistriţa, dar ar fi mult mai bine să avem locuri prin care să circulăm în siguranţă”.
Prima ediţie Critical Mass a fost organizată în San Francisco, în anul 1992. De atunci sute de orașe din toată lumea au preluat conceptul. Critical Mass nu este un eveniment cu organizatori. Fiecare biciclist poate contribui la pregătirea, promovarea şi desfășurarea evenimentului.
Participanţii la Critical Mass Bistriţa au anunţat că vor repeta experienţa în fiecare lună până când vor sensibiliza autorităţile în legătură cu doleanţele lor. Următoarea ediție Critical Mass are loc în 30 octombrie, cu plecare tot din Piața Mihai Eminescu.
Click pentru mai multe fotografii!
Un DA mare dreptului cetateanului de a avea piste speciale in tot orasul. Asa este, acest mijloc de deplasare in orasul nostru, este necesar si sanatos. Aceste piste trebuie executate cat mai curand posibil. Eu ii intreb pe cei care vor comenta si se baga in seama fara sa se semneze, cati au participat la dezbaterea publica de la primarie, cand s-a prezentat acest proiect facut de un nene din GERMANIA. Primarul parca l-o cautat cu lampa lui ALADIN. Acel proiect pe care l-am studiat si a fost citit si vazut de putinii cetateni aflati in sala, este de rasul curcilor. Dupa ce este descris in niste termeni de filme SF, te cuprinde groaza ca acel mare proiectant, are in vedere si sacrificarea a 700- 800 de copaci de pe viitoarele trasee pt. biciclete. In aceste conditii intreb iubitorii de bicicleta, pe toti cei care vreau asa ceva, credeti ca ar fi bine sa se faca sub forma dorita de administratie ? Credeti ca veti pedala bine pe niste strazi fara copaci, si gazele le veti inhala voi ? Da sa se distruga scuarele verzi de iarba de pe B-dul REPUBLICII, unul din cele mai frumoase din tara, si singurul din ROMANIA cu patru randuri de tei ? Sustin mersul pe BICICLETA, este extaordinar sa faci aceasta miscare, in schimb voi cere administratiei sa judece si sa aleaga solutiile cele mai potrivite, fara distrugeri majore fata de arborii de aliniament. Dupa disparitia a sute de copaci in cei 7 ani de mandat a lui O. Cretu, BISTRITA nu- isi mai permite sa piarda alte sute, conform proiectului. Unii vor spune ca plantam in alta parte pe dealuri. Nu este tot una. Ei trebuie sa inverzeasca aici langa noi , pt. ca ne filtreaza aerul si unul matur elibereaza oxigen intr-o zi pt. 4 oameni. Alaturi de colegii de la BISTRITA CIVICA, vom face tot ce sta in putinta ca aceste piste sa se realizeze ca un LUCRU BINE FACUT. FELICITARI participantilor la acest mars pe BICICLETA !
Hai sictir biciclisti cu sacouri si pantaloni calcati la dunga. Niste oportunisti…..
Ex
Somesan merge foarte tare cu jipul lui in drumul spre casa
Cum isi explica el ca era sa ma spulbere, nu o data…daca era el pe bicileta si-l suflam…sigur eram la inchisoare!
ce prostie……!!!! tara se scufunda ….si noi pedalam. bravo/
dnle Raul, deveniti penibil. Aveti si ceva de spus constructiv sau doar negativism va trece prin minte?
Si mie imi plac adidasii vopsiti in negru si vreau O PISTA SPECIALA PENTRU ASTA!
Bravo..avem.nevoie de spirit civic…!!
Iar ati imputit un eveniment cu pozele trepadusilor politici?
Iar voi postacilor Psd-isti..iar voi…numai pentru asta sunteti platiti…
Se baga si Robert Sighiartau in vorba, dar uita ca ai lui nu merg nici 300 m pe jos la adunare ci cu masina, mai tineti minte saga cu terenul de sport transformat in parcare pentru pocaiti..
S-au coborat pedeleii din jipane sa dea la pedale. A inceput campania electorala? Mie tare mi-a mirosit a campanie evenimentul asta, la fel ca cel cu padurea codrisor.