Actualitate Recomandări

Criza mondială de pe piaţa deşeurilor afectează şi judeţul Bistriţa-Năsăud

Decizia Chinei de a refuza să mai importe deşuri solide din Europa afectează şi judeţul Bistriţa-Năsăud. Compania Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL Bistriţa, cea care gestionează depozitul ecologic de la Tărpiu, are pe stoc mari cantităţi de plastic reciclat pe care îl vinde cu foarte mare dificultate în ultima vreme.

„Mai avem pe stoc destul de mult deşeu din plastic fiindcă, astăzi, la nivel naţional, nu se caută. După aproape două luni de zile, abia acum am reuşit să dăm un TIR, foarte puţin în comparaţie cu ce producem. Sper să se reglementeze. Am înţeles că undeva din  luna septembrie zona aceasta de economie se va revigora puţin. China ne pune piedici. Nu reuşim să livrăm cât producem, în candenţa care trebuie”, a spus Liviu Tănase, directorul firmei.


Deşeurile din plastic sunt deosebit de problematice: au o valoare economică scăzută și sunt greu de reciclat. De asemenea, se descompun foarte încet în mediul înconjurător.

De asemenea, Vitalia vinde cu greu inclusiv hârtia şi cartonul reciclate fiindcă cele ce ajung la gunoi sunt murdare şi distruse, neputând fi valorificate decât la preţuri mici: „Au scăzut preţurile foarte mult. Sticla o dăm la Buzău cu preţuri infime 0,01 lei adică zero aproape la kilogram”, a mai spus Liviu Tănase.

Potrivit unui studiu american, publicat în revista „Science Advances”, după 1992, China a importat, pentru a recicla,  45% din deșeurile mondiale de plastic, în total 100 milioane tone. China încearcă să reducă poluarea atmosferică, iar uzinele de reciclare contribuie la emisiile de gaze. De asemenea, trebuie să-și prelucreze propriile deșeuri, al căror număr nu încetează să crească.

Europa nu prelucrează decât 50% din deșeurile sale, restul fiind până acum expediate în China. Șocul este mai violent în SUA, care expediau aproape 17 milioane tone de materiale neferoase, plastic și hârtie spre ceea ce era, până acum șase luni, prima piață mondială de recuperare a materialelor reciclabile. Și niciunul dintre marii exportatori nu are o slouție de rezervă pregătită.

„Ceea ce se întâmplă este istoric. Restul lumii nu poate absorbi deșeurile pe care China nu le mai vrea”, estimează Steve Frank, președintele grupului american Pioneer Recycling Services.

Reamintim că, joi, Vitalia a pus în funcţiune o staţie de selectare a gunoiului înainte de a fi dus la groapă. Investiţia, în valoare de peste 130.000 de euro, separă fracţia umedă de cea uscată şi va reduce la jumătate cantitatea de deşeuri depusă în rampă. A fost nevoie de această staţie întrucât populaţia nu colectează selectiv deşeurile decât în mică măsură, iar Supercom nu asigură nici ea condiţii pentru ca fiecare categorie de deşeuri să ajungă în containerul potrivit.

Toate campaniile de conştientizare anunţate cu surle şi trâmbiţe de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri au fost apă de ploaie sau frecţie la un picior de lemn, rezumându-se la un simplu comunicat fără nicio amemdă dată cuiva.

3 comentarii

  • Bai dobitocilor de la SuperC degeaba eu adun selectiv pentru ca am stat de nenumarate ori si am observat ca toate containerele sunt golite in aceeasi masina! Si atunci pt ce?? Va e greu sa aveti masini pentru fiecare container?

  • Atenție la Mafia Desurilor ! E doar publicitate mincinoasa…S-a introdus așa-zisa “ contributie “ care a dat valoare deșeurilor iar mafioții ăștia se vaită pentru a primi și mai mulți bani. Suntem cei mai mari procesatori de deseuri din UE ! De ce nu spun de importurile deseuri care intra din țările UE,in special Italia… ? Și mafioții ăștia vor sa fie crezuți …ce mizerabili !

  • Oare cat de prosti e cred astia, procesatorii se plang ca trebuie sa importe peturi pentru reciclare ca in Romania nu colecteaza suficient si astia mit ma ceva ca o gazeta sovietica, auzi tu poveste, nu au cui vinde peturile? Criza e numai la voi ca a-ti umplut groapa „ecologica” fara sa sortati deseurile si acum va plangeti ca nu mai aveti unde depozita!
    Hai ca va ajut eu gratuit cu datele celui mai mare parc integrat de reciclare din Europa de Sud-Est aflat chiar in Romania:
    http://www.green-group.ro/ro/
    si daca asta nu va satisfaceti alegeti de aici:
    http://economie.gov.ro/images/politici-industriale/LISTA%20operatorilor%20economici%20autorizati%20conform%20Art%20%2015%20alin%202%20din%20Legea%20nr%20%20211-2011_la%2031%2003%202017%20.pdf
    Totusi pentru asta trebuie sa selectati/culegeti selectiv gunoiul!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Florin Carjan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS