Peste 50 de copii, femei, bătrâni și adulți, persoane vulnerabile ce se află în situație de risc social şi care trăiesc în Bistrița în corturi improvizate și clădiri dezafectate pe lângă calea ferată, vizavi de fostul CPL, au primit alimente, haine şi alte bunuri de strică necesitate de la Crucea Roşie, Filiala Bistriţa-Năsăud. Acțiunea a făcut parte din programul „Banca de alimente”.
„În urma donațiilor de alimente greu perisabile primite de la bistrițeni cu suflet mare și cu sprijinul Agro Invest, am distribuit ajutoare de prima necesitate persoanelor nevoiașe, în îndeplinirea misiunii noastre umanitare și în dorința de a le aduce mai multă lumină la trecerea dintre ani acestor oameni care trăiesc în condiții de sărăcie extremă. Crucea Roșie Română, Filială Bistrița-Năsăud a derulat această activitate social-umanitară cu contribuția și sprijinul Clubului Lions Bistrița și al Poliției Locale Bistrița”, se arată într-un comunicat semnat de Marius Moldovan, director.
Potrivit acestuia, familiilor nevoiașe li s-au donat alimente de bază (zahăr, ulei, orez, paste făinoase, făină albă și de mălai, dulciuri), pastă de dinți, săpun, jucării, încălțăminte și îmbrăcăminte.
„Mulțumim partenerilor, cetățenilor bistrițeni, voluntarilor care au donat și s-au implicat! De sărbători, acești oameni nevoiași nu vor mai suferi de foame, vor fi mai îmbrăcați și cu mai multă speranță la trecerea dintre ani! Oamenii pe care i-am ajutat au nevoie de sprijin în continuare, fiind necesară solidaritatea comunității bistrițene într-un demers comun de a-i scoate din zonă de risc și a-i integra social. Solidaritatea umană salvează vieți!”, mai scrie Crucea Roșie Română, Filiala Județeană Bistrița-Năsăud pe Facebook.
subscriu
locuiesc la doi pasi de ei ..
str. tarpiului arata si suna altfel acum
mizerie..cersetorie ..galagie..rahat..prenadez..prostitutie
scoala de patrundere prin efractie..etc
o zona linistita pana sa-si arunce ancora acesti nomazi
cui ii pasa? vad ca politia locala a supravegheat „livrarea”
pentru orice eventualitate in loc s-aplice legea OUG 97/2005 art. 31 + 39
crestinii au o scuza „lasa-i ma ca si ei is oameni”
sarbatori fericite altfel!
Si stau la intrarea in noul Leoni de la CPL . Oare autoritatilor……nu le este rusine ???? Asta e oras european Cretule !!!!
bai ,spuneti-le sa lucreze sa-si creasca plozii,de inmultit si parazitii se inmultesc
Mai bine le dadea la astia cadou prezervative si anticonceptionale sa nu se mai inmulteasca ……….