Crucea Roșie Română, Filiala Județeană Bistriţa-Năsăud, face înscrieri pentru organizarea, din 9 august a.c., a unui nou curs de prim ajutor de bază recunoscut în spațiul european. Durata cursului este de 12 ore și se derulează flexibil în funcție de cerințele cursanților, pe parcursul a circa 2-3 săptămâni.
Potrivit organizaţiei, cursanţii vor dobândi cunoştinţe teoretice interactive de prim ajutor în pierderea cunoștinței, stop cardio-respirator, hemoragii, luxații, entorse, fracturi, arsuri în caz de electrocutare sau insolație, înec sau sufocare cu un corp străin, cu instructor calificat, şi vor beneficia de pregătire practică pe manechin cu traume și de un manual de prim ajutor. La finalul cursului (după testare), fiecare cursant va primi un certificat de absolvire.
În prima zi de curs, participanții trebuie să prezinte copie după cartea de identitate. Taxa de participare la curs: 200 lei/persoană. Elevii și studenții, care prezintă o copie după carnetul vizat la zi, beneficiază de o reducere de 50 lei. Nu există limită de vârstă sau studii.
Pentru înscriere trebuie să trimiteţi un mesaj prin SMS la numărul de telefon 0773.303.175, mesaj ce va conține nume/prenume și numărul dvs. de telefon mobil sau un mesaj privat cu nume/prenume și număr de telefon mobil pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/crucearosie.bistrița/.
Persoanele înscrise la curs vor fi contactate telefonic prin SMS sau cu mesaj pe Facebook și li se va preciza locul, ziua și ora de începere a cursului.
După absolvirea cursului, veți ști să acordați primul ajutor în caz de: pierderea cunoștinței, stop cardio-respirator, hemoragii, luxații, entorse, fracturi, arsuri (în caz de electrocutare sau insolație), înec sau sufocare cu un corp străin.
Societatea Natională de Cruce Roșie din România este abilitată prin Legea 139/1995 actualizată cu Legea 524/2004, lit. „k) să organizeze [..] cursuri de prim ajutor, obligatorii, pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accident.” în calitate de ofertant de servicii de formare în domeniu primului ajutor de bază. Crucea Roșie Română este Certificata conform sistemului de management al calității ISO 9001 pentru organizarea de cursuri.
Cursul începe joi, 09 august 2018, ora 16.00 la sediul din Bistrița, str. C.R. Vivu, bl. 6, sc. B, parter, interfon 17.
Crucea Roşie începe un nou curs de prim ajutor la Bistriţa.
Cât durează pana masina care nu mai circula este parcata de saptamani bune sub un pom de pe aceeasi strada, se depune praful pe ea si mizerie sub ea; aceasta masina nu face cinste acestei filiale a Crucii Rosii.
Cursurile acestea ar trebui sā fie platite de catre fabrici, sindicat, etc.
Si eu am participat la un curs de prim ajutor, impreuna cu colegii de muncā.
In ziua respectivā am primit salariul normal, adicā ca si cum am fi fost la muncā.
Cursul a fost orginizat in altā tarā.
Cred ca si Leoni, Comelf, Iproeb ar putea sā trimitā oamenii la curs de prim ajutor, sā le plateasca taxa de inscriere si sa ïi ponteze ca si cum ar fi muncit in fabricā!
Azi 25.05.2021am partcipat la cursul de prim ajutor. Acest curs a fost unul excelent s-a desfășurat în condiții foarte bune, și a avut un impact benefic asupra mea. Mulțumesc trainarilor Marius și Denis care a-u fost la inaltimea așteptărilor a-u explicat pe înțelesul tuturor și am rămas cu foarte multe cunoștințe.