”Sâmbătă 26 august 2017, ora 14:30, după o luptă cu vremea nefavorabilă, vânt și ceață am reușit să cucerim Vârful Mont Blanc, Alt: 4.810 m, primul din Munții Alpi și al 2-lea din Europa după Vârful Elbrus, Alt: 5.642 m. Multumesc tuturor prietenilor pentru sprijinul acordat, si nu în ultimul rând familiei mele, care de câte ori mă vedeau cu rucsacul în spate spuneau… de data asta pe unde mai pleci”, a anunțat pe pagina sa de Facebook Dorin Cîrcu din Sîngeorz-Băi.
Alături de el a fost un alt montaniard cunoscut, bistrițeanul Ioan Bâca. El a escaladat de curând Vf. Elbrus din Caucaz.
Mont Blanc, cunoscut și sub denumirea La Dame Blanche („Doamna Albă”), este cel mai înalt vârf din Alpi și din Europa de Vest, situat pe granița dintre Franța și Italia, în apropiere de colțul celor trei frontiere ale celor două țări cu Elveția. Înălțimea lui este de aproximativ 4.810 m, dar variază de la an la an cu câțiva metri, în funcție de căderile de zăpadă și condițiile climaterice. Cel mai înalt vârf din Europa este însă Elbrus din Munții Caucaz (Rusia), cu o înălțime de 5.642 m.
Adaugă comentariu