Actualitate

Cum a reușit ing. Viorel Mircea Pop să ajungă în conducerea Comelf

Inginerul Viorel Mircea Pop, director general-adjunct la Comelf Bistrița, le-a povestit copiilor premiați la Gala Comunitarium 2019 că s-a angajat în 1988 în această companie carea vea încă de pe atunci oameni de mare valoare, iar traseul său profesional a fost influențat de câteva lucruri.

”Consider că toți ne naștem cu foarte mult potențial. Depinde de noi să-l punem în valoare. La acest potențial trebuie lucrat zilnic și permanent, iar copiii sunt în momentul în care își construiesc acest potențial. Trebuie să învețe acum cât mai bine pentru că sunt în zona în care pun bazele învățăturii, le va fi ușor apoi la liceu și bineînțeles la facultate, după care în business-ul pe care îl vor desfășura în viață. Consider că e practic imposibil să-ți propui să ai succes după 25 de ani și până atunci să copilărești foarte mult. Dacă îți propui doar atunci s-ar putea să fie prea târziu. Dacă ai pierdut niște ani de pregătire, nu îi mai poți recupera. Sunt și cazuri izolate în țara noastră de oameni care au devenit businessmani așa peste noapte fără prea multă muncă, printr-un concurs de împrejurări, dar cred că sunt cazuri izolate și foarte rare. Este foarte important să punem la construcția asta cărămidă cu cărămidă și asta îi îndemn pe copii să o facă pentru că, fără asta, se vor trezi la un moment dat că le va fi foarte greu. Dacă învățătura o acumulează pas cu pas, doar se vor juca în timp cu tot ceea ce urmează și cu tot ceea ce au de făcut”, a spus Viorel Mircea Pop.


El a relatat că s-a angajat la Comelf în 1988. ”Habar nu aveam ce potențial are firma respectivă și ce oportunități ar putea să-mi ofere mie. Mi-am propus să descopăr ce se întâmplă. Am văzut, în timp, că potențialul uriaș pe care îl are firma erau oamenii care lucrau și făceau plus valoare, ajutați de mașini și de utilaje, dar oamenii erau în primul rând. Și m-am întrebat: oare eu ce o să fac pe aici? Cum o să reușesc să fac ceva între atâți oameni de valoare care știau foarte bine să-și facă meseria? Și mi-am propus să mă implic, iar acesta este un alt sfat pe care îl dau copiilor, să încerce să fie implicați, să nu treacă peste lucruri foarte simplu și, dacă preiau ceva, să ducă la bun sfârșit. Este exemplul clar al alergătorului de la maraton: și-a îndeplinit sarcina cu prețuil vieții”, a adăugat Viorel Mircea Pop.

”Totodată, m-am gândit că învățătura lui Napoleon care spunea că fiecare soldat poartă în raniță bastonul de mareșal și înseamnă că s-ar putea să fie loc și pentru mine și să încerc să mi-l găsesc. Pentru asta trebuie să te implici, să acumulezi, să încerci să rezolvi problemele și să răspunzi la provocări. În felul acesta, am reușit să parcurg pas cu pas toată evoluția în rândul organizației în care lucrez și am ajuns azi pe o poziție de care sunt mândru și, în același timp, sunt responsabil fiindcă am avut și am ocazia, împreună cu colegii mei, să stau la masă pentru discuții cu firme de top în lume și aș aminti doar General Electric și Siemens, două dintre firmele puternice din lume care vin și își lucrează produse la noi, la Bistrița. Nu pierd nicio ocazie, de câte ori ne întâlnim, să le arăt ce potențial are Bistrița. Suntem unul dintre cele șapte burguri din Transilvania. Toată lumea ne întreabă de Dracula, dar noi le spunem că noi suntem valorile. Dracula e istorie și eventual turism dacă știm să-l facem bine. Noi suntem valorile și putem aici, la Bistrița, un oraș care are poate 100.000 de locuitori, să facem lucruri deosebite ca și evenimentul de acum”, a adăugat directorul general-adjunct al companiei Comelf Bistrița.

El a reamintit: ”România a trăit 50 de ani de comunism. Anul acesta sărbătorim 30 de ani de așa-zis capitalism. Dacă punem în balanță, vom spune că nu am făcut prea multe în cei 30 de ani, dar mai avem 20 ca să ajungem cei 50 de ani de comunism și acum e momentul în care putem pune în valoare potențialul nostru. Tinerii născuți după 1990 deja sunt oameni maturi și este momentul în care să devină baza acestei societăți, să ia locul unora ca noi, care am lucrat multă vreme și am depus un efort pentru a face lucrurile să meargă bine, dar tinerii, atunci când vor ajunge în poziții ca ale noastre, consider că abia atunci România își va spune cu adevărat cuvântul în Europa. Avem foarte mult potențial cu tineri cu care trebuie să lucrăm și să împărtățim experiența pe care o avem cred că o să reușim. Mai avem maxim 20 de ani să demonstrăm că suntem adevărați capitaliști și că putem. Copii, vă rog să nu uitați că ceea ce nu am învățat azi s-ar putea să fie greu de recuperat mâine când am altceva de învățat. E bine să faceți totul la momentul potrivit”, a mai spus Viorel Mircea Pop.

Întrebat spre ce domenii ar trebui să se orienteze tinerii, el a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, care lucrez în producție, aș îndemna lumea să se îndrepte spre producție: să faci ceva nou, bunuri despre care să se vorbească în lume, de care lumea are nevoie. Ea este baza societății. Dar aici vine alegerea fiecăruia. Indiferent spre ce vă îndreptați, faceți lucrurile cu pasiune”, a conchis Viorel Mircea Pop.

Directorul general-adjunct al Comelf Bistrița le-a vorbit cu preponderență celor 10 copii din mediul rural cu rezultate bune la învățătură, premiați în cadrul Galei Comunitarium 2019, întrucât le-au obținut în condiții vitrege.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Am fost colegi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS