Rodica Pătraş, food and beverage (F&B) manager la Hotel Metropolis Bistriţa, a fost sâmbătă amfitrionul prezentării noilor meniuri cu care hotelul de cinci stele al oraşului îşi va surprinde anul acesta clienţii care aleg să-şi celebreze evenimentele în saloanele lui.
„Astăzi am venit cu o listă nouă de gustări reci pentru mirii noştri. Faţă de anul trecut, am introdus o serie de produse noi şi am vrut ca viitorii noştri clienţi să le vadă, să le guste înainte de a face meniul, să aibă o oglindă a ceea ce propunem pentru 2015. De exemplu, am pregătit un cub de somon cu brânză, nişte coşuleţe cu portocale şi salată de crudităţi, un parfait de foie gras cu marmeladă de ceapă roşie şi cireaşă maraschino, ruladă de gorgonzola în foi de napolitane cu struguri, ruladă de muşchi de vită argentinian cu pui şi alune, caine umplute cu brânză Roquefort, tartine cu icre şi icre de somon, lipie cu prosciutto şi spanac cu rucola, cale de caşcaval cu brânză, rulouri de somn cu spanac şi multe altele”, a explicat Rodica Pătraş.
Toate farfuriile prezentate au excelat în combinaţii de arome şi culori, alese cu măiestrie de bucătari, însă mirii care se vor căsători la Metropolis anul acesta au libertatea să decidă ei în privinţa sortimentelor care vor fi puse în farfuriile invitaţilor.
„Noi nu suntem restrictivi la alegerea meniului. Noi prezentăm toate meniurilşe şi fiecarea lege ce i se potriveşte, în funcţie de gusturile fiecăruia, ale invitaţilor. Noi ne străduim ca ceea ce a ales clientul să fie un preparat de cea mai bună calitate şi prezentat impecabil. Nu facem un aranjament pe un decor de frunză pentru că este demodat. Facem o aranjare a culorilor pe farfurie şi, la fel, o armonizare între legume, fructe, carne”, a mai spus Rodica Pătraş.
Clienţii cu care a avut de-a face până acum s-au dovedit foarte deschişi la propuneri: „Sunt convinsă că, în momentul în careclienţii intră într-un restaurant de cinci stele au nişte aşteptări, iar noi nu vrem să îi dezamăgim şi atunci ne pliem pe cerinţele lor, pe gusturile lor, iar ideile lor noi le îmbrăţişăm şi le facem să se realizeze. Clienţii noştri sunt pretenţioşi şi e firesc aşa. La rândul nostru, respectăm tot ce ţine de standardul resturantului nostru atât la prezentarea mesei, la dotare, la ţinuta personalului, la modul de adresare către clienţi, absolut la tot”.
La întrebarea „Care a fost cea mai frumoasă nuntă găzduită de Metropolis?”, doamna Pătraş a ocolit elegant răspunsul: „Toate au fost frumoase, însă, într-adevăr, a fost o nuntă deosebită. Au fost nişte clienţi care nu au ţinut cont de costuri şi a fost ca la palat, însă, în general, toate nunţilşe sunt frumoase, elegante, fiecare în felul ei. Eu mă bucur mult că oamenii care au organizat un eveniment la noi revin cu alt gen de evenimente, cu fraţi, cu alte rude, dovadă că le-a plăcut şi au fost mulţumiţi”.
Adaugă comentariu