Actualitate

Cum se va rezolva problema ambuteiajelor spre Unirea și Viișoara

Rombat

Traficul aglomerat la intrările și ieșirile din oraș va fi rezolva prin lărgirea DN 17. Printr-un soft inteligent, traficul se va desfășura atât dimineața, cât și după-amiaza pe două benzi, anunță primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

”Traficul este într-adevăr aglomerat dimineața între 7.30 și 8.15 și după-amiaza de la ora 16.00. Sunt probleme care urmează să se rezolve prin următoarele proiecte de investiții pe care le avem. Deja s-au terminat o parte din studiile de fezabilitate pentru lărgirea drumului la trei benzi la intrarea și la ieșirea din oraș, pornind de la pasarela de pe Libertății până la intersecția cu drumul către Târgu Mureș, zona Gomar Lux, iar în partea de sus de la intersecția cu str. Lucian Blaga până la benzinăria LukOil. Până acolo vor fi trei benzi de circulație direcționate printr-un soft inteligent astfel încât la orele de vârf în trafic să avem două benzi pe sens, adică dimineața vor fi două benzi pe intrare în oraș și după-amiaza două benzi pe ieșire”, a spus primarul Gabriel Lazany într-o emisiune la Bistrița FM.

Chiar astăzi, directorul de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj este așteptat la Bistrița să discute cu primarul despre aceste proiecte demarate în parteneriat.

Și pasajele care urmează să fie construite pe DN 17 fac parte din acest proiect pentru fluidizarea traficului.

”Proiectele merg înainte sunt în procedură de achiziție publică. Sunt două săptămâni de când în ședința de Guvern s-a aprobat memorandumul de continuarea a investițiilor. Ele sunt finanțate prin PNRR, iar ce nu se încadrează ca și termen de timp se transferă pe programul național de transport. Suntem în faza în care firmele depun ofertele. Urmează evaluarea, stabilirea câștigătorului, dacă vor fi contestații se vor judeca, după care se va stabili cine este câștigătorul. S-a licitat proiectare și execuție. După ce se finalizează toată această procedură de achiziție, vom trece efectiv la partea de proiectare care e prevăzută la o lună, iar cea de execuție care e prevăzută la 6 luni”, a spus primarul.

Etichete

37 comentarii

  • Construiţi Autostrada Nordului în care este inclusă şi Centura pe la Budac şi aţi rezolvat circulaţia în Bistriţa.
    Celelalte sunt doar improvizaţii ce nu rezolvă mare lucru.

    235
    4
  • Pot fi două benzi pe o bucată de drum, dar după aceea tot se vor întoarce educă la o singură bandă și aglomerația va fi aceeași.Centura ocolitoare e necesară și măcar un drum expres spre Târgu Mureș…

    58
    37
    • @ Nicu, Păi nu se reduc la o singură bandă fiindcă Independeţei are ddouă benzi pe sens şi Calea Moldovei are două benzi pe sens etc.

      62
      15
    • Pasarela are o bandă, drumul spre Crainimăt tot o bandă pe sens, poți face între ele și 10 benzi aglomerația va fi aceeași! La fel și spre Livezile… soluțiile propuse nu sunt altceva decât cheltuieli inutile care după finalizare vor însemna alte cheltuieli (de întreținere) la fel de inutile!!!
      Soluția principală este o centură, iar soluțiile secundare țin de crearea a cât mai multe drumuri paralele (cu câte o bandă pe sens e suficient) cu Libertății-Republicii-Calea Moldovei, drumuri foarte necesare nu doar pentru eliminarea blocajelor dar și pt accesul către noile zone de locuit ce se edifică. Astfel de drumuri sunt sau se pot prelungi/construi/asfalta: Viisoara-Subcetate-Pico Verde-Unirea; altul pe lângă calea ferată; Zăvoaie-Codrișor-Cocoș!!!

      53
      5
  • O “artera” de intrare-iesire din oras ar putea fi pe traseul Sarata-Parcul industrial Bistrita Sud – cartierul Zavoaie , cu ramificatii spre Podul Berariei si spre Podul Budacului. Astfel multe dintre masinile aflate in trafic dinspre Reghin-Tg. Mures sau zona Lechintei cu satele de pe malul drept al raului ar avea o cale alternativa de intrare -iesire , ocolind cu DN 17. Va rog sa va ganditi pentru viitor si la aceasta varianta care mi se pare foarte fezabila si care nu implica costuri exagerate pentru realizare.

    57
    • @Leo. Ce propui tu va fi lăsat pentru alegerile viitoare. Atunci îți vor promite tot felul de centuri și variante ocolitoare ca să te păcălească să-i votezi din nou.

      18
      24
    • Bistriţenii ar trebui să prezinte facturile de reparaţi a maşinilor pe care şi-leau stricat din cauza săritorilor şi să- l dea în judecată pe primarul Lazany pentru recuperarea banilor şi timpului pierdut.

      32
    • Intersecţia de la Podul Jelnei ar putea fi fluidizată dacă traficul ce vine de pe Valea Jelnei ar fi redirecţionat pe strada Codrişor.

      59
      1
    • @Horia: ai ce ai cu saritorile alea… :))
      Sunt dimineti cand masinile sunt la intersectia dintre: str. Valea Ghinzii cu str. Ghinzii.
      De ce? Fiindca de la intrare in Unirea (benzinaria Lukoil) deja masinile din coloana o iau pe stradute, ajung pe str. Aerodromului si de acolo pe str. Valea Ghinzii si ghici unde ajung, la Podul Jelnii.
      S-a mai discutat problema aceasta in alt articol, dar voi o dati cu cele 2 saritori :)))))))))))

      6
      51
    • Mihai nu are logică ce spui tu : Nimeni nu se bagă pe nişte amărâte de străduţe înguste vai de capul lor din Unirea pentru a ocoli jumătate de oraş pentru a ajunge tot la altă ieşire din oraş când o poate lua drept înaite să ajungă rapid chiar în Centru Oraşului ( adică pe Calea Moldovei ).

      45
      2
    • Redeschiderea circulaţiei pe Podul Tudor Vladimirescu blocat acum cu ghivece de panseluţe ar elibera o parte din circulaţia de la Podul Jelnei.

      7
      2
    • Si cum doriti sa denumim adunarea de cladiri cu magazine din partea de sus a orasului?????

      1
      2
    • @ nemulţumita, Demuiţil aşa cum este în realitate Retail Park-u din Centru.

      5
      1
    • Cele mai idioate săritori din Bistriţa sunt cele de pe dealul Budacului în pantă pe nişte stăzi înguste pe care oricum nu se poate cicula cu viteză.

      35
    • Recordul mondial de săritori se află pe strada Compozitorilor .
      Pe aceea stradă din cauza săritorilor eşti ca la offroad , eu nu pricep de ce au mai asfaltat-o că se circula mult mai bine înainte când nu era asfaltate deoarece erau mai puţine dâmburi şi gropi.

      32
      1
    • Sunt săritorile imense uitate de Turc pe strada Dornei , Turc a desfiinţat numai săritoarea
      de lângă primarie care poate că îl deraja tare când stătea pe buda turcească în care a trasformat sala de căsătorii .
      Eu am avut bunăvoinţă să iau autobuzul pe linia verde însă când autobuzul a trecut peste aceste săritori uitate ma scuturat de aproape mi-au sărit plombele prin urmare m-am întors să circul numai cu maşina în Bistriţa.

      28
      2
    • Pe strada Faleză încă mai există o săritoare nasoală de tot plasată total aiurea pe această stradă.

      12
    • @Sebastian: te invit cand doresti tu, la o cafea intr-o dimineata, sa numaram cate masini, o iau pe stradutele de care zici tu!
      Plus ca se discuta de masini care vor acces in oras, fiindca merg la munca, nu tranziteaza doar orasul.

  • Da! Mai demult trebuiau făcute trei benzi, până unde intersecțiile se răresc considerabil. Până vor fi bani pentru noi drumuri și poduri prin păduri ,este foarte bună inițiativa.

    1
    32
    • E ca și când ai avea 2 sape de cauciuc și ți-o cumperi și pe a treia “să fie”. În schimb ai putea să-ți cumperi un tractor cu plug, dacă nu-ți permiți unul îți iei motosapă și dacă nici de asta n-ai bani, îți cumperi o sapă de fier!

      17
      2
  • Bistrita e bolcata zilnic la fiecare intrare/iesire dimneata intervalul orar 7-8’30 si dupa amiza 15- 18’30 .
    Singura varianta viabila ,care ar rezolva problema aglomeratiei este o centura ,restul sunt doar variante de tocat banii.
    In sprijinul afirmatiei stau dovada toate ,,rezolvarile ” gandite de decidentii politici in ultimii 30 de ani, care de fapt nu au rezolvat nimic .

    29
    4
    • Paul politucul nu este acolo sa ne rezolve problemele, el abia isi rezolva problemele personale si familiale!

      11
      11
  • Când staţi în coloană pe străzile din Bistriţa să nu uitaţi să-i mulţumiţi cu multă căldură lui Bălan & co pentru că Bistriţa nu are acum o centură.
    Cei din Gheorgheni care au fost în acelaşi lot cu Bistriţa fac mişto de noi că ei circulă pe o nouă centură şi noi stăm ca boi în coloană.

    19
    1
    • Eu la privat când întrâzi la serviciu nu mă pot justifica că am întârziat fiindcă am stat în coloană în Bistriţa că nu-l interesează pe patron acest lucru la bugetari merge că oricum nu lucră nimic.

      16
    • Bistriţa nu are nici-un Mall avem doar gioarse aşa că un Mall elegant este recomandat să se facă în Parcu Mare.

      1
      1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Levente Puskás. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.