Actualitate

Cum va fi consolidat drumul de pe Valea Jelnei în urma alunecărilor de teren

Consiliul Local Bistrița va aproba în 28 ianuarie documentațiile tehnice pentru consolidarea DJ 173, suprapunere cu strada Valea Jelnei, între km 1+168 şi km 1+320 în urma alunecărilor de teren.

DJ 173 este în proprietatea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și în administrarea Primăriei Bistrița. Alunecările de teren în urma ploilor abundente au dus la îngustarea unei benzi de circulație și colmatarea șanțului cu pamânt. În zona de drum care va fi consolidată s-a prăbuşit terasamentul şi corpul drumului de pe partea stângă, în albia Văii Jelna. O prăbuşire pe o suprafaţă mai mare a corpului drumului este oricând posibilă, circulaţia fiind acum restricţionată.

”Soluția de consolidare a Văii Jelna cu tuburi prefabricate/tablă ondulată asigură amenajarea corespunzătoare a malului drept, consolidează/stabilizează lucrările realizate pe str. Pajiștei, ecologizează și îmbunătățește aspectul estetic al zonei și se poate avea în vedere amenajarea acesteia ca zonă verde sau parcări publice”, se arată în proiect.

Investiția se ridică la 2,1 milioane lei.

Tubarea Văii Jelna cu tuburi de tablă ondulată

Tubarea Văii Jelna are o lungime de 96 ml şi se realizează prin dispunerea de tuburi din tablă ondulată cu DN=2500 mm. Pe suprafața rezultată în urma realizări lucrărilor de consolidare se va putea amenaja o parcare publică.

În amonte și aval de tubare se amenajează un canal pereat cu beton C25/30, pentru continuizarea scurgerii apelor către râul Bistriţa.

Se reface partea carosabilă de pe str. Valea Jelnei având următoarea structură rutieră:

  • 4 cm strat de uzură din beton asfaltic BA16
  • 5 cm strat din beton asfaltic deschis BAD22.4
  • 8 cm mixtură bituminoasă AB31.5
  • 20 cm strat de agregate naturale stabilizate cu liant hidraulic
  • min. 35 cm strat de balast
  • geotextil

Pentru asigurarea scurgerii apelor în râul Bistrița, pârâul Valea Jelnei subtraversează str. Ghinzii printr-un podeţ tubular existent cu diametru de D=1500 mm. Acest diametru de D=1500 nu asigură scurgerea debitului înaintat de Administrația Bazinală de Ape Someș – Tisa, cu valoarea de 27,6 mc/sec. Din acest motiv, podețul existent se va demola și se va prelungi tubarea proiectată, până în aval de poziția sa existentă. Lucrările de demolare/înlocuire a podețului de pe str. Ghinzii impune refacerea părţii carosabile afectate şi reconfigurarea intersecţiei strada Valea Jelnei – strada Ghinzii.

Scurgerea apelor de pe partea dreaptă a str. Valea Jelnei se va asigura prin amenajarea unui șanț de beton C30/37, în lungime de 130 ml, pe fundul șanțului se va realiza un dren pentru a preveni infiltrarea apei în corpul drumului, iar pe partea stângă apele pluviale vor fi dirijate la marginea părții carosabile unde vor fi colectate în guri de scurgere din PVC cu grătar carosabil si conduse spre un cămin de vizitare, de unde vor trece în Valea Jelnei.

12 comentarii

  • Vreau sa anunt inceputul lucrarilor!
    Lucrarile vor fi demarate in cursul saptamanii in care un autoturism va plonja in pârâu.

  • Ca platitor de taxe si impozite as fi interesat sa stiu cine a facut documentatia prezentata in articol (firma de proiectare) si ce solutii alternative ar mai fi fost.Din tot sufletul , cred ca nu e singura solutie posibila . Dar daca e prezentata de firma care va executa lucrarea , atunci nu mai este loc de comentarii…Miroase urat! As propune Cosiliului Local sa amane aprobarea si sa solicite/sa aiba in vedere si alte variante de rezolvare. Mai este timp de gandire. Asa cred ca e bine pentru aprobarea unor cheltuieli , numai in cunostinta de cauza.

    • Leo, imi pare rau sa spun ca te bagi ca musca domnului balan in tot ce misca doar sa ne aflam in treaba.
      Din punctul meu de vedere este o solutie excelenta. Nu am nici un interes dar solutiile de genul acesta le vreua pe multe alte strazi sa fie adoptate. Canalele de desecare deschise din zona drumurilor de acces din cartiere pot ajuta prin inchidere la fluidizare si creare de locuri de parcare .
      Ai vazut in filme cand huligani fug prin canale de diametre mari?
      De ce sa nu avem si noi asa ceva , mai aflam de la cei curiosi ca tine ce mananca lumea buna din bisttrita!

  • Ar fi necesar și un trotuar, chiar îngust, deoarece în zona se circulă și pietonal, iar mulți copii merg pe jos la școală.

    • Ar fi necesară și o pistă de biciclete sau un trotuar mai lat. Dealul ăla este folosit pentru concursuri locale și naționale de downhill , cred ca primăria si CJ ar trebui sa facă un spațiu distinct pentru biciclete si pietoni… Strada Ghinzii a fost prinsa in proiectul de piste de biciclete. Ar trebui prinsa si strada Valea Jelnei sau DJ 173.

    • Da ai dreptate trebuie un trotuar si restrictii de viteza, se circula pe anumite zone cu peste 90 km/h.

  • Ma bucur mult ca prin comentariul meu am facut un pic de deranj .Inseamna ca am „sapat” la temelia dealului…Respect parerile tuturor dar imi mentin parerea ca trebuie prezentate Consiliului Local mai multe solutii viabile.Poate ar fi de folos si un studiu geo.

    • un studu geo iti va spune ca trebuie sa faci un zid de sprijin cu fundatia la o duzina de metri care e foarte scumpa in raport cu o teava de 3 m diametru acoperita cu pamant
      daca vrei sa ai solutii multe, viabile iti spun cum se fac proiectele europene
      gasesti o solutie convenabila din punct de vedere al proiectarii si dupa aceea cauti inca doua solutii mai costisitoare
      expui trei si normal ca solutia imbratisata de tine e cea mai buna
      tu asa vrei?

  • Asta nu-i proiect european draga domnule ! Este o solutie concreta la o problema concreta. In general problemele au mai multe solutii. Acest lucru am vrut sa-l „divulg” si nu altceva. Un lucru bun se gandeste si se „pritoceste” cu chibzuinta , se face intr-un timp mai lung si necesita bani mai multi.Ce te face sa crezi ca acel pamant care va acoperi teava respectiva nu va suferi in timp , alunecari de teren , prin infiltratii sau sub presiunea dealului ? Depinde ce se vrea , ce vrea Primaria si Consiliul local. Cred ca nu mai are rost sa-mi bat capul cu cei care nu pricep sau se fac ca nu pricep ce-am spus in comentariul initial. E destul o bota la un car de oale! Daca Consiliul Local va aproba sau va amana aprobarea , solicitand o reanalizare a solutiei , ma lasa in aceasi situatie , nici mai sarac nici mai bogat. Trag nadejde ca am sadit totusi o umbra de indoiala in mintea unora .Poate citesc postarea mai multi consilieri , in special din sfera puterii.

    • Spune-mi, ai interese in zona?
      Te opui realizarii parcarilor?
      Ai tu parcari pentru blocul nou construit?

  • Nu ar fi normal și legal ca lucrările să fie plătite de proprietarul drumului, adică CJ nu de administrator? Numa’ zic? Jumătate de milion de Euro plătiți de oraș în condițiile în care Răducu dă bani la echipele lui de folcloriste, Gloria și alte năzbâtii? Care este temeiul legal în care municipiul desfășoară lucrări de investiții în condițiile în care nu are drept real de proprietate asupra drumului?

  • mastodontul ala nu o va lua la vale ca apa e inghetata si tine malul sa lunece
    celelete blocuri au fost ancorate de copacii din padure cu tiroliene si nu o sa ajunga in rau
    ce, ai vazut tu vreodata tiroliana sa o ia la vale?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.