Social

Cum va fi vremea în a doua zi a săptămânii. La ce să ne așteptăm spre seară

Vremea va fi frumoasă, cu cer variabil și temperaturi mai mari față de intervalul precedent. Spre seară, însă, instabilitatea atmosferică va creşte şi vom avea din nou, averse, punctiform torențiale, vânt cu aspect de vijelie şi cãderi de grindinã care pot fi de medie dimensiune, cu posibilitatea ca, pe spatii restrânse, aceasta să fie de mari dimensiuni, anunță Meteo. Nord.ro.

Atenție sporită, astfel, în zonele de centru – nord ale județului, unde, parametrii convectivi vor fi importanți, astfel, sunt posibile manifestări extreme ale vremii !!

Maximele termice, în creştere față de intervalul precedent, vor fi cuprinse între 24°C în zonele submontane şi 27°C în zonele cele mai joase, de podiş. Minimele de la noapte, vor avea valori cuprinse între 11°C în depresiunile intramontane şi 16°C în zonele joase din sud-vest.

La Bistrița cerul va fi variabil iar vântul va fi slab. Maxima diurnă va atinge 27°C, iar minima de la noapte se va opri la 14°C. Aşteptăm o creştere a instabilității şi aici, spre seară şi mai ales în noaptea următoare, când, aversele torențiale vor deveni de interes iar condițiile de grindină, de medii dimensiuni vor fi crescute. Nu vor lipsi nici frecventele fenomene electrice iar vântul va căpăta aspect de vijelie.

Bistrița 27°C / 14°C 🌤🌤➡️⛈⛈Năsăud 26°C / 13°C 🌤🌤➡️⛈⛈Beclean 27°C / 15°C 🌤🌤➡️⛈⛈Sângeorz-Băi 25°C / 14°C 🌤🌤➡️⛈⛈Rodna 24°C / 12°C 🌤🌤➡️⛈⛈Teaca 26°C / 14°C 🌤🌤➡️⛈⛈Lechinţa 26°C / 14°C 🌤🌤➡️⛈⛈Reteag 27°C / 15°C 🌤🌤➡️⛈⛈Silivaşu de Câmpie 27°C / 16°C 🌤🌤➡️⛈⛈Prundu – Bârgăului 26°C / 14°C 🌤🌤➡️⛈⛈Târlişua 26°C / 15°C 🌤🌤➡️⛈⛈Romuli 24°C / 12°C🌤🌤➡️⛈⛈Lunca Ilvei 24°C / 11°C 🌤🌦🌤➡️⛈⛈Colibița 24°C / 12°C 🌤🌤➡️⛈⛈Pasul Tihuța 20°C / 10°C🌤🌤➡️⛈⛈Valea Blaznei 20°C / 9°C 🌤🌤➡️⛈⛈

https://www.facebook.com/Meteo.BN/posts/503069667807440
Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.