Doina Pană (candidat în Colegiul 1 Camera Deputaţilor): ”Răul se dezvoltă atunci când binele stă deoparte. Foarte adevărat este ce a spus Einstein, că nu pot distruge lucrurile cei ce fac rău, ci aceia care stau şi privesc fără să se implice. Vreau să fiu vocea tinerilor, părinţilor, bunicilor cu care m-am întâlnit prin natura meseriei de dascăl. Cunosc problemele ţăranilor fiindcă sunt fiică de ţăran, ale pensionarilor fiindcă mama mea e pensionară. În Parlament trebuie începută rezolvarea problemelor prin legi potrivite, printr-un nou Guvern USL, ceea ce pentru români e vital. Ştiu, pot şi vreau să reprezint interesele oamenilor în Parlament. Cred într-o Românie normală, unde nu se închid spitale, de unde tinerii nu pleacă afară pentru că au locuri de muncă, unde pensionarii sunt respectaţi. Aceasta e România puternică pe care USL o propune”
Daniel Suciu (candidat în Colegiul 2 Camera Deputaţilor): ”Sunt mezinul echipei şi vreau să demonstrez că tinerii pot să schimbe România. Nu sunt cuvinte mari. În această primăvară a început schimbarea, iar în iunie am câştigat judeţul. Ne mai rămâne un singur lucru: să câştigăm alegerile parlamentare. Cinci ani am luptat în CJ pentru schimbare, în CJ unde s-au întâmplat atâtea rele. Acum trebuie să privim spre viitor. România mea nu este cea a lui Traian Băsescu şi Ioan Oltean, a lui Liviu Rusu şi Ioan Botiş, ci este România tinerilor, pensionarilor, şomerilor, bugetarilor. Trebuie să ducem schimbarea până la capăt”
Alexandru Pugna (candidat în Colegiul 3 Camera Deputaţilor): ”Dumnezeu mi-a dat un dar prin care m-am făcut cunoscut. Din această ipostază am aflat care sunt problemele oamenilor, iar necazurile lor erau şi ale mele. Vreau să încerc să le fiu aproape şi din postura de parlamentar. Dacă alţii au făcut în Parlament lucruri de care poate le e ruşine, eu voi avea mereu în gând credinţa, nădejdea şi iubirea pentru aproapele meu”
Stelian Dolha (candidat în Colegiul 4 Camera Deputaţilor): ”Sărăcia, corupţia, dispreţul ne-au urmărit patru ani, ne-au marcat existenţa. Eu m-am săturat, ca bistriţean, să fiu acuzat că fondurile europene s-au blocat din cauza Bistriţei, să fim catalogaţi ca şi campioni ai corupţiei, oile negre ale societăţii. Pe 9 decembrie facem din ei erate, o poveste de tristă amintire. Un judeţ puternic are nevoie de oameni puternici. Am început proiectul depozitelor agroalimentare, dar vreau şi centre de muls, puncte de prelucrare a lânii, bazine de captare a apei de ploaie. Dacă Ioan Țintean a făcut în cei patru ani de mandat un pod între Colegiul 4 şi Bucureşti, promit solemn că eu voi face un pod european”
Dorin Dobra (candidat în Colegiul 1 Senat): ”În iunie am învăţat să învingem, avem preşedintele CJ şi cele mai multe primării din judeţ. Vrem să încheiem anul 2012 cu o victorie deplină. Oamenii ştiu azi că alternativă la USL nu există. Vom învinge numai dacă oamenii vin la vot, pentru că trebuie să învingem tare. Aceasta este marea noastră încercare în 9 decembrie. Să putem forma un Guvern USL fără probleme”
Ioan Deneş (candidat în Colegiul 2 Senat): ”Realitatea este că USL e o şansă a românilor pentru un viitor mai bun. USL vrea să câştige alegerile pentru oameni, are soluţiile cele mai bune pentru problemele lor, le va face o viaţă mai bună nu doar pe hârtie. Nu o să fiu un afiş care promite, ci omul care va face”
cica….. Vocea tinerilor …..Sa schimbe romania…. Iubire pentru aproape….Bazine de apa de ploaie……Victorie deplina…..Viitor mai bun…..Poi astia nici nu stiu pe ce lume traiesc. Astia cred ca iubirea apei de ploaie e o victorie deplina prin vocea tinerilor! Bazinele de apa de ploaie se cheama baraje de acumulare, vocea tinerilor este Vocea romanie, schimbarea romaniei se poate face doar cu bulgaria, victoria deplina este la fel ca orice victorie, viitorul mai bun niciodata chiar daca iti iubesti aproapele!
(…) care esti ..bazin de colectare a apei de ploaie e una si ce zici tu e alta..incult (…) ce esti! (…) de PDList ce esti.! Arzi (…)comentariu editat
Timp Online încurajează dialogul civilizat inclusiv în această campanie electorală. Înţelegem tensiunea, dar vă cerem să utilizaţi un limbaj decent şi argumente. Vă mulţumim!
doamna cristiana….din cand in cand parca mai …..reeditati comentariiile…..acum nu?….sa zicem ca daca eu il fac pe ala tampit si pe masa curva ca la facut ila o posta…totul va fi bine?
Timp Online încurajează dialogul civilizat inclusiv în această campanie electorală. Înţelegem tensiunea, dar vă cerem să utilizaţi un limbaj decent şi argumente. Vă mulţumim!
……jos pedeleul…. chiar sub usele in sondaje… e bine? (explica prima ora ce bazine de colectare de apa de ploaie vrea ala…..si dupa aceea astept sa ma injuri….sunt bazine din alea din plastic de 1mc …oare la alea se gandeste dolha?….vrea ca in fiecare curte sa fie un plastic ?)
Cateodata stau si ma intreb : exista oare oameni capabili sa scoata Romania din rah…mocirla ? Cati ar trebui sa fie ?? Care e sansa ca exact oamenii aia sa se regaseasca prin parlament, guvern, primarii si consilii ??
Desi candidatii usl-ului BN par a fi oameni ok, cu mici exceptii, nu prea reusesc sa identific anvergura lor. Si nu-mi prea dau seama cum ar putea razbate intr-un parlament ce colcaie de gunoieri…
Dar oare romanii vor sa fie scosi din rah…asta, mocirla ??
Nu, in acest moment nu sint oameni care sa poata sa scoata Romania din mocirla. de ce ?? ptr. ca sa faci asta …….trebuie sa fi om . si nu mai sint oameni[ma refer oameni politici] , ca din astia cu 2 picioare si 2 maini sint destui !!!
sau poate…..romania nu va iesi din mocirla atata timp cat….”exteriorul” ne ofera „momela” la care trag „pestii” politici!…..mocirla in care „exteriorul” se dezvolta bine!
Exact !!! asa este / te felicit , am spus si eu de atitea ori ca ,,externul,, este f. nociv ptr. noi. e greu de explicat in 2 rinduri de ce , dar asa este .