O aplicație cu obiectivele turistice din Bistrița-Năsăud, atracțiile și locurile de cazare din județ este în lucru, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Când va fi gata, cei interesați să viziteze sau să redescopere Bistrița-Năsăud pot afla, descărcând aplicația pe telefoanele mobile, cele mai importante informații turistice.
Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Turism, Răzvan Cerceja, a precizat că aplicația va avea zece module cu mai multe subcategorii: prezentare generală, obiective turistice, biserici de lemn și fortificate, informații turistice, trasee turistice, cultură-timp liber, evenimente, hartă, Salvamont, gastronomie. ”Aplicația va oferi în timp real toate informațiile de care are nevoie un turist, permanent actualizate. Aplicația poate fi folosită online și offline”, a precizat el.
Consiliul Județean a constituit un grup de lucru pe turism, format din consilierii județeni Doris Moldovan, Mirela Cârcu, Dan Birișiu, directorul ADI Turism Răzvan Cerceja și un reprezentant al Direcției Dezvoltare, în vederea creionării unui proiect de hotărâre care să vizeze o strategie de dezvoltare în domeniul turismului, plecând de la strategia de bază adoptată de Consiliul Județean.
Ce apa neagra are lacul asta!!!! Oare este de la fosele bastanilor comunisti si patronilor de carton ai Bistritei sau de la dezectiile wc-urilor de la vilele de pe marginea lacului.