„Nouă ni s-a spus că va fi o expoziţie auto. Habar nu am avut ce au de gând să facă acolo. M-au sunt oameni din blocurile cu care se învecinează şcoala şi m-au întrebat ce se întâmplă cu zgomotul, fumul şi mirosul de cauciucuri arse. Luni dimineaţa am văzut şi eu cum arăta curtea şcolii. Vom întruni Consiliul de Administraţie şi vom transmite o adresă Primăriei Bistriţa să ne facă curtea pentru ca elevii noştri să poată ţine orele de educaţie fizică şi sport”, a declarat pentru Timp Online directorul Şcolii Gimnaziale nr.1 Bistriţa, Mia Şigovan.
Potrivit sursei citate, desfăşurarea Bistriţa Tuning Show 2014 în curtea Şcolii Gimnaziale nr.1 Bistriţa a fost autorizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de Primăria Bistriţa.
Reamintim că sâmbătă şi duminică, peste 40 de maşini tunate s-au strâns în curtea şcolii, iar câteva dintre acestea au participat la Demo Drift, derapaje controlate care au dus la distrugerea a numeroase pneuri, la fum şi urme vizibile pe asfaltul din curte. Din păcate, nimeni nu a avut grijă ca, după eveniment, să facă ordine şi curăţenie, aşa încât luni profesorii nu şi-au putut ţine în condiţii normale orele de sport.
Printre cei care au dat cele mai multe ture prin curtea şcolii s-a numărat pilotul Alexandru Podar din Cluj care concurează în Campionatul Naţional de Drift. El a condus o maşină în care a investit peste 50.000 de euro şi nu a avut nicio problemă să distrugă mai multe perechi de cauciucuri pentru a face spectacol.
Numai la Bistrita se putea intampla o astfel de porcarie, sa organizezi o demonstratie de drifturi auto in curtea unei scoli. In orasele civilizate, asemenea demonstratii auto cu motoarele turate sunt organizate in parcarile unor supermarket-uri situate departe de zonele locuite . Dar ce mai e normal la Bistrita?
In afara de zgomotul infernal produs de miile de rotatii ale motoarelor si de cauciucurile arse, de urmele de cauciucuri de pe asfaltul terenurilor de sport, a mai fost o problema MARE. Lipsa totala a masurilor de siguranta.
Uitati-va si dumneavoastra la poza de mai sus, masina cu 400-500 cai putere in drift la 5 m de copii si parinti, despartiti doar de un sir de cauciucuri legate cu sarma care nu m-ar fi tinut nici pe mine daca ma dadeam cu burta de ele. Unde-s zidurile de beton obligatorii? Unde-i distanta de siguranta de la zid la spectatori ca sa nu fie loviti de masina scapata de sub control, de bucati de caroserie sau chiar de bucati de cauciuc de la roti? Nimic, zero.
Politia si jandarmii stateau si se uitau ca prostii, fara sa ia masuri. Trebuia oprit spectacolul pe loc… Numai Dumnezeu a facut sa nu se intample o tragedie (indiferent de cat de bun era pilotul, putea sa-i explodeze un cauciuc sau sa ramana fara directie, frana, etc.)..
Si Doamna Cristiana a stat si a privit fara ca sa spuna nimic de lipsa totala a masurilor de siguranta. Nici nu a spus nimic de faptul ca duminica la 10 drifturile au inceput odata cu slujba de la biserica… Parca mai ieri se lega de goarna preotului Arghir, de zgomotul drifturilor nu zice nimic.. Pai nu-i iese nimic la faza asta, nu e de rau despre ortodocsi…
Da, în sfârşit aţi găsit vinovatul. Felicitări!
eh calutule……ai dreptate…..chiar daca printre randuri se simte …”saritura la gat”
Ai dreptate ehcaluB chiar daca nu convine la toata lumea cum e si dna. Cristiana