Pasajul VI s-a însuflețit sâmbătă seara odată cu evenimentul ”Curțile care ne adună”. Fotografia, jazz-ul, moda, dar și filmul documentar au atras zeci de bistrițeni curioși să descopere ce se află în spatele porților restaurate de Asociația Petrus Italus Trust în centrul istoric al Bistriței.
Prezentarea de modă a elevilor de la Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, coordonați de profesoara Loredana Chiș, a smuls ropote de aplauze.
”27 de ținute am prezentat în această seară, de aceea și numele colecției 27 twentyseven. Este o selecție alb-negru a mai multor lucrări de atestate ale absolvenților secției de profil a Liceului de Arte Corneliu Baba, unde sunt coordonator. Am ales acele ținute care să se potrivească stilului modern și boem al acestui eveniment. Anul trecut, am apărut cu câteva dintre creațiile pe care le-am prezentat aici într-o revistă de specialitate din Marea Britanie, chiar pe copertă, iar elevii, datorită acestei realizări, s-au ambiționat și încearcă să fie mai buni în fiecare an”, a spus Loredana Chiș.
Sâmbătă, a mai avut loc și un concert de jazz, dar și o proiecție de film documentar.
👏🏻👏🏻👏🏻